16 martie 2011



Senat: Profesorii nu pot face grevă în perioada bacalaureatului şi a examenului de gimnaziu

Plenul Senatului a adoptat miercuri un proiect de lege iniţiat de PDL prin care cadrele didactice nu vor mai putea face grevă în perioada bacalaureatului şi a evaluării naţionale din ultima clasă de gimnaziu.

Proiectul, iniţiat de grupul senatorilor PDL, prevedea în prima sa formă ca greva profesorilor să fie posibilă numai cu condiţia asigurării a cel puţin o treime din activitatea didactică, însă acesta a primit un raport de respingere din partea comisiei sesizate pe fond. La solicitarea plenului, proiectul a fost reîntors în comisie pentru un raport suplimentar, senatorul PDL Mihail Hărdău, membru în comisia de învăţământ, a propus un amendament prin care personalul didactic va putea declara grevă cu condiţia de a asigura desfăşurarea continuă a proceselor de evaluare naţională din ultima clasă de gimnaziu, respectiv a examenului de bacalaureat.

Proiectul a fost adoptat de Senat cu 43 de voturi "pentru" şi 37 "împotrivă", în calitate de primă Cameră sesizată. Senatorii PSD şi PNL s-au opus adoptării, motivând că reprezentanţii puterii încearcă să îngrădească profesorilor dreptul la grevă, nefiind un proiect pentru protejarea elevilor, aşa cum s-a încercat să fie justificat.

Senatorul PSD Toni Greblă a acuzat că, deşi pare inofensiv, proiectul alege "aleatoriu" două momente din anul şcolar şi încurcă situaţia din învăţământ. "Este rolul partenerilor sociali de a menţine acel dialog în cadrul general al învăţământului românesc, încât să nu provoace grave conflicte care să ducă la greva generală în preajma unor evenimente importante în învăţământ. Proiectul acesta poate să limiteze drastic dreptul la grevă al cadrelor didactice", a spus pesedistul.

Proiectul va merge la Camera Deputaţilor, for decizional.






 
 

http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Un_miting_cu_50-000_de_protestatar_are_loc_maine_in_Capitala_0_444555887.html

Un miting cu 50.000 de protestatari are loc miercuri în Capitală

Organizatorii mitingului sindical de miercuri din Capitală mizează pe cel puţin 50.000 de participanţi nemulţumiţi de Codul Muncii. Din cauza mitingului care se va desfăşura  între orele 10:00 – 23:00, în Piaţa Constituţiei, vor fi impuse restricții de circulație în trafic.

Locul de desfăşurare a mitingului din Piaţa Constituţiei va fi delimitat de Bd. Unirii, de la intersecţia cu Bd. Regina Maria până la Piaţa Constituţiei, Piaţa Constituţiei şi Bd. Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunile Unite, urmând a se institui următoarele restricţii de circulaţie:

-Din data de 15 martie 2011, ora 16:00, până în data de 16 martie 2011, ora 23:00, va fi restricţionată parcarea autovehiculelor în Piaţa Constituţiei şi pe Bd. Unirii între Bd. Regina Maria şi Piaţa Constituţiei, pe ambele sensuri. Restricţiile vor fi menţinute până la terminarea activităţilor din fiecare zonă precizată;

- De pe 16 martie 2011, ora 05:00, până în data de 17 martie 2011, ora 03:00, se va restricţiona traficul rutier pe Bd. Libertăţii, sensul de mers dinspre Bd. Naţiunile Unite către Calea 13 Septembrie;

-În data de 16 martie 2011, între orele 09:00 – 22:00, se va restricţiona în totalitate traficul rutier, pe Bd. Libertăţii între Bd. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie şi pe Bd. Unirii între Bd. Regina Maria şi Piaţa Constituţiei;  

-Pe 16 martie 2011, în momentul afluirii (orele 09:00 – 12:00) şi defluirii (orele 19:00 – 22:00) participanţilor, se va restricţiona în totalitate traficul rutier pe Bd. Libertăţii între Splaiul Independenţei şi Bd. Naţiunile Unite.

Recomandăm conducătorilor auto:

* să evite deplasarea atât în zonele menţionate anterior, cât şi în împrejurimile acestora;
* să evite, pe cât posibil, folosirea autovehiculelor personale, în ziua desfăşurării manifestărilor publice şi să utilizeze transportul public suprateran şi subteran, pentru a evita blocajele de trafic;
* să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate;
* să păstreze liber centrul intersecţiei şi să nu oprească în zone în care ar putea împiedica circulaţia rutieră (ex.: staţii R.A.T.B., treceri pentru pietoni, în paralel cu alte autovehicule) sau în zonele de desfăşurare a manifestărilor publice;
* să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere.


RUTE  OCOLITOARE  RECOMANDATE  DE  BRIGADA  RUTIERĂ:

•    dinspre Bd. Ghencea, prin Calea 13 Septembrie – Bd. Tudor Vladimirescu – Bd. George Coşbuc – Bd. Regina Maria – Piaţa Unirii;
•    dinspre Piaţa Alba Iulia, prin Bd.Unirii – Bd. I.C. Bratianu – Splaiul Independenţei – Pod B.P. Haşdeu – Str. B.P. Haşdeu – Str. Izvor – Piaţa Arsenalului – Calea 13 Septembrie.

Problemele din trafic pot fi sesizate de către cetăţeni, la numărul de telefon al Dispeceratului Brigăzii Rutiere a Capitalei – 021.9544.

http://www.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Cele_14_trenuri_de_pe_raza_Regionalei_CFR_Cluj-oprite_in_timpul_grevei_feroviarilor-au_repornit_din_statii_0_445155638.html

Cele 14 trenuri de pe raza Regionalei CFR Cluj, oprite în timpul grevei feroviarilor, au repornit din staţii

Greva angajaţilor de la CFR Infrastructură şi CFR Călători a durat două ore, între 7.00 şi 9.00 dimineaţa. Au fost afectate 14 trenuri. Ei nu au cerut mărir de salarii, ci condiţii mai bune de lucru şi investiţii în infrastructură.

Potrivit impiegatului şef de tură Cristian Jeler, patru trenuri nu au mai pornit din Gara Cluj-Napoc, iar alte 10 au fost oprite pe traseu, în staţii, pe durata grevei.

Au încetat lucrul 2200 de angajaţi de la CFR Infrastructură şi 800 de la CFR Călători, totţi membrii de sindicat.

Ei au cerut, printre altele, încheierea unui nou contract colectiv de muncă, după expirarea celui vechi, accelerarea investiţiilor din infrastructură, stoparea disponibilizărilor personalului executant.

http://www.adevarul.ro/actualitate/social/gheorghita_geana-antropolog-interviu-exclusiv_adevarul-ro-intelectuali_0_444555964.html

Gheorghiţă Geană, antropolog: „Ce autoritate are o profesoară în haine sărăcuţe în faţa elevilor îmbrăcaţi la modă?”

Generaţia tânără din prezent e pe cale să-şi rateze menirea, aceea de a revigora moral acest popor, iar societatea românească se poate remodela doar pornind de la educaţia copiilor, începând cu cei de grădiniţă, afirmă antropologul Gheorghiţă Geană, în partea a doua a interviului acordat adevarul.ro.

În prima parte, prof. Gheorghiţă Geană a vorbit despre schimbările care au intervenit în cultura şi societatea românească, odată cu instaurarea regimului comunist, şi cum au influenţat acestea comportamentul românului.

Profesorul Geană subliniază, acum, necesitatea transmiterii cultului şi culturii strămoşilor.

Credeţi că putem reconstitui ceea ce a fost distrus?

Depinde. Trebuie, oricum, să conştientizăm necesitatea reconstituirii sistemului de valori. E vorba, în fond, de nevoia de continuitate. Am auzit oameni de seamă spunând: „Păi ce să facem noi în Europa cu Eminescu, că-i pesimist?!" O fi aşa, dar vă aduc aminte că o cântăreaţă notorie de muzică uşoară s-a sinucis (Mădălina Manole, n.r.), deşi cântecele ei fuseseră foarte vesele. În schimb, nimeni nu s-a sinucis din pricina poeziilor lui Eminescu - pesimismul acestuia nu-i morbid, ci e luminos chiar şi când se referă la moarte.

Acum nişte ani, mă aflam la Câmpulung Muscel şi m-am dus la o librărie. La intrare m-a oprit un ţăran frumos; avea vreo 60 de ani, îmbrăcat în strai popular. Şi m-a întrebat: „Domnule, găsesc eu aici o carte de Eminescu?". Am intrat, am vorbit cu librăriţele şi i-am luat două cărţi: una de poveşti, alta de poezii. Altă dată, prin anii 1985-1986, eram în Bucureşti, în librăria „Mihai Eminescu". Şi deodată aud trei tineri (erau francezi), un băiat şi două fete, întrebând de poezii de Eminescu. Iată două categorii diferite de oameni care au nevoie de Eminescu: un ţăran român şi nişte tineri francezi.

Globalizarea nu desfiinţează naţiunile. Sigur că unele valori se estompează, lumea se deschide: circulăm mai uşor, comunicăm mai uşor, dar lucrurile spirituale ne reprezintă ca identitate şi trebuie păstrate.

Un rol îl au aici şi intelectualii. Recent afirmaţi că intelectualitatea curată, cea de bază, a trăit în perioada interbelică. Vrem să vă întrebăm: ce credeţi despre generaţii ?

Cred că putem vorbi în istoria noastră modernă de trei generaţii noi, fiecare cu menirea sa istorică:

Mai întâi, generaţia lui Maiorescu, care a introdus în societatea şi în cultura română spiritul critic. Titu Maiorescu a înfipt în societatea românească steagul adevărului şi al valorii.

După aceea a fost generaţia creaţiei, în perioada interbelică: Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Constantin Noica şi alţi câţiva. Eliade are un eseu, prin 1926-1927, în care spune (citez din memorie): „Suntem cea mai fericită generaţie din istoria României. Toate generaţiile de până la noi au fost nevoite să-şi cheltuiască o parte din energie realizării idealului de unitate naţională. Noi l-am găsit gata făcut. Nu ne rămâne decât să creăm, dar să ne închipuim că mai avem un singur an de trăit şi să facem într-un an ce trebuie să facem într-o viaţă". Vă daţi seama: ce premoniţie a avut atunci, a ceea ce tot el avea să numească „teroarea istoriei"!

În prezent, avem generaţia postdecembristă care, însă, e pe cale să-şi rateze menirea istorică. Ce menire? Aceea de a revigora moral acest popor.

Mai suntem capabili?

Sigur că da. Din păcate, se constituie ceea ce s-ar putea numi tendinţa de „xenotropism". Există un fel de tropism (de atracţie către valorile străine), ceea ce n-ar fi un rău în sine dacă ea n-ar veni în defavoarea valorilor româneşti. Motivaţia tinerilor care pleacă - aceea că nu se pot realiza aici - e realistă, dar atenţie: numai vieţuitoarele sub-umane părăsesc o regiune atunci când nu-şi mai găsesc hrana acolo. Omul, în schimb, „sfinţeşte" locul!

Vremea nu este, totuşi, trecută. Am înţeles că s-a înfiinţat o asociaţie a tinerilor plecaţi la studii în străinătate, ce pot influenţa în bine societatea românească.

Nu sunt pierdute toate speranţele. Eu am întâlnit şi tineri extraordinari, dar vocile lor, din păcate, nu se fac auzite.

Din ce cauză? Nu se exprimă ei sau îi inhibă societatea?

Valoarea autentică are drept componentă şi un dram de smerenie. Dacă eşti un om serios, cinstit, nu-ţi vine să ieşi în faţă şi să te baţi cu pumnul în piept. Poate în lumea politicii aşa este, dar şi acolo ar trebui să existe o morală. Simion Mehedinţi se exprima în sens apodictic: „Politica este ştiinţă şi morală aplicată".

Numai la noi este aşa?

Peste tot oamenii de acţiune politică nu sunt idealizaţi de lume, dar aici oricum se depăşeşte măsura.

Dacă un intelectual recunoscut intră în politică, îi scade cumva din credibilitate şi din valoare? În ce măsură aceste două domenii sunt compatibile?

Teoretic se poate, dar în politică nimeni nu reuşeşte singur. O cale ar fi un fel de misionarism, aşa cum s-a aplicat, de exemplu, în Danemarca, în secolul al XIX-lea. Nikolai Grundtvig, poet şi teolog danez, le-a redat compatrioţilor săi demnitatea naţională prin interpretarea mitologiei şi a Bibliei în conformitate cu sistemul lor de valori. La noi, însă, după 1989, modelele umane sunt subminate de efectul prelungit al cultului personalităţii din comunism.

Un intelectual nu rezistă, însă, în politică pentru că omul politic nu poate acţiona de unul singur. Ca misionar poţi, dar trebuie să rişti foarte mult pentru că este o misiune aproape cristică. Mulţimile sunt schimbătoare. Iisus a fost primit cu osanale de Florii, iar după câteva zile mulţimea l-a vrut răstignit. Napoleon, primit cu ovaţii la Paris după o victorie, şi-a şoptit sieşi: „Tot aşa m-ar aclama mulţimea şi dacă m-ar vedea pe eşafod!".

Societatea românească se poate remodela doar pornind de la educaţie; începând de la grădiniţă. Băiatul meu când era la şcoala elementară, de ruşine, la sfârşitul orelor, aduna hârtiile şi recipientele din plastic rămase în clasă.

Despre învăţământul românesc s-a spus că este: ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate. Aşa o fi, dar învăţământul e doar un subsistem care, împreună cu alte subsisteme, constituie societatea în ansamblu.

De ce? Fiindcă în învăţământul românesc proporţia de „idealişti", adică de profesionişti care îşi fac meseria de dragul meseriei (şi, implicit, datoria pentru datorie) e mult mai mare decât în oricare alt subsistem social! Când fac această afirmaţie am în vedere toate gradele de învăţământ, de la grădiniţă la universitate...

Educaţia trebuie făcută şi în şcoală, şi în familie. Acum, ce să mai ceri cadrelor didactice? Se intră într-un cerc vicios. E adevărat că şi activitatea, profesionalismul şi conştiinciozitatea unora au scăzut, dar ştiţi de ce? Pentru că au fost atinşi la condiţia lor materială. Este imoral. Ce autoritate are o profesoară care intră la clasă în haine sărăcuţe, când în bănci se află elevi îmbrăcaţi ca în revistele de modă?

„Societatea românească şi-a revenit întotdeauna" 

Am vorbit despre xenotropism, acea tendinţă de abandonare a valorilor autohtone. Pe de altă parte, dacă cei care pleacă păstrează ceva din miezul şi inteligenţa acestei lumi româneşti, este foarte bine.

Din păcate, mulţi dintre cei ce pleacă privesc înapoi cu mânie. Am citit în "Adevărul", în urmă cu vreo trei ani, declaraţia unei fete premiante la o olimpiadă pe ţară, care abia aştepta să plece în afară. Ea spunea: „Mi-e ruşine că sunt româncă". E moral să spui aşa ceva când părinţii şi profesorii care te-au adus la condiţia de premiantă sunt români? Eu nu înţeleg cum se poate afirma că sistemul de învăţământ românesc este neperformant.

Avem, totuşi, nişte premianţi olimpici internaţionali. Despre rezultatele lor ni se spune, oficial, că se obţin în afara sistemului. Cum adică sunt în afara sistemului? Nu sunt români profesorii-îndrumători? A, nu sunt plătiţi, fac voluntariat şi sunt scoşi, astfel, în afara sistemului de retribuire. Dar poate fi acesta un argument serios că performanţa lor nu ţine de învăţământul românesc?

Totuşi, societatea românească şi-a revenit întotdeauna. Speranţa este şi în Dumnezeu, dar şi în rezistenţa genetică a masei etnice.

Este luna martie, iar femeile sunt mai mult în centrul atenţiei. Cum s-au schimbat româncele şi care a fost evoluţia statutului lor în societate?

Există o vorbă românească: „Femeia ţine cheia casei". Într-o familie, dacă femeia este binedispusă, toată casa e binedispusă, dacă femeia e încruntată, toată casa e încruntată. Mişcarea feministă a avut şi urmări bune, dar şi altele nefaste pentru însăşi condiţia feminină.

Fireşte, nu se poate vorbi de egalitate în sensul strict al cuvântului, ci de complementaritate.

În momentul în care un bărbat „calcă pe-alături", familia îşi poate continua existenţa. Femeia este mai iertătoare. Poate este şi o moştenire de pe vremea matriarhatului, când bărbatul pleca la vânătoare, iar ea rămânea acasă şi nu ştia tot ce vâna el! Când o femeie a călcat, însă, pe-alături, ea nu mai poate ţine la bărbatul ei. Masculinul şi femininul sunt structuri diferite - şi din punct de vedere genetic, şi din cel sufletesc. Spuneam că femeia e mai iertătoare. Umanitatea izvorăşte din femeie şi se mântuieşte prin femeie. Dante este condus prin Infern şi prin Purgatoriu de Virgiliu, dar prin Paradis, până în faţa luminii divine, îl conduce Beatrice.

În general, societăţile omeneşti s-au prăbuşit când s-a destructurat familia.

Acesta este şi nucleul societăţii...

Evident.

Cum s-a transformat familia românească din punct de vedere al valorii, strict referitor ca grup restrâns?

Asta nu depinde de regimurile politice. Bineînţeles, politica face caz de protecţia familiei - fie demagogic, fie în chip real...

Care este diferenţa dintre familia contemporană şi cea de la începutul secolului trecut, care a fost nevoită să se mute la oraş în anii '50 - '60 şi care a fost supusă unui şoc, mult prea rapid?

În societatea rurală, familia era oglinda satului. Într-o comunitate mică, aşa cum se înfăţişează satul, un individ se cunoaşte cu toţi ceilalţi, iar controlul social funcţionează desăvârşit. La oraş, individul se pierde în mulţime, iar viciile de tot felul - de la hoţie, la adulter - găsesc mediul de proliferare.

Pericolul mare vine, însă, din destrămarea şi erodarea familei de tip clasic, a familiei compuse din bărbat şi femeie. Familiile homosexuale sunt împotriva naturii. Argumentul? Omul e o formă de viaţă. Orice formă de viaţă are ca trăsătură specifică tendinţa de multiplicare. Este un mod de a învinge timpul. Viaţa e scurtă şi atunci individul se înmulţeşte cu cealaltă jumătate în cadrul social recunoscut: familia. O relaţie de homosexuali nu mai satisface această cerinţă esenţială a vieţii. Ei pot să nu fie discriminaţi la locul de muncă, sau din orice alt punct de vedere, dar nu pot fi consideraţi normali.

Că tot vorbim de homosexualitate, cum au evoluat tabuurile? Cum s-a schimbat „ruşinea" la români?

Până la începutul secolului al XX-lea, relaţiile cu societatea se manifestau într-un mod frustrant pentru indivizi - ne referim la viaţa sexuală. O anumită slăbire a constrângerii era necesară şi inevitabilă. Odată cu dezvoltarea psihanalizei, s-a ajuns însă la etalarea sexualităţii până la abolirea ruşinii. Şi mai ales a misterului erotic.

În lumea rurală, oamenii spun că azi nu mai există ruşine. Înainte, morala satului era foarte severă. Nu se putea vedea o fată mergând pe uliţă de mână cu un băiat. Un flăcău cu o fată se apropiau doar la dans, la o nuntă sau la hora satului.

Lucrurile s-au schimbat. Oamenii de la sate vorbesc despre o floare care era înainte, numită „floarea ruşinii". E o floare albă care în mijloc, unde se află staminele, este roşie. Acea parte roşie, care semnifică ruşinea, s-a micşorat până la dispariţie, încât oamenii spun: „Nu mai e ruşine", ori „S-a dus ruşinea".

În legătură cu recentele cazuri mediatizate de violenţă, putem spune că suntem un popor violent dacă privim în urmă?

Românii nu sunt violenţi prin firea lor, dar orice ins poartă în el un grăunte de agresivitate. E ca virusul unei boli: dacă nu găseşte condiţii de manifestare rămâne în stare latentă. Societatea tradiţională nu constituia un teren favorabil violenţei. Existau cazuri (între flăcăi la horă, între proprietarii de pământ, în familie), dar nu se pomenea violenţa de dragul violenţei.

Un rol nefavorabil îl au şi mijlocale de comunicare în masă. Dacă oamenii văd violenţă la televizor, li se trezeşte cumva un demon ascuns în ei. Este o formă de popularizare. Chiar şi despre personalităţi demonice, precum Stalin şi Hitler, se fac prea multe filme. Astfel de indivizi trebuie cufundaţi în istorie.

Dar la oraş?

În mediul citadin, în aglomerările urbane, violenţa creşte. Distanţa are un rol esenţial: cu cât este mai redusă, cu atât creşte agresivitatea. Ne-o spun etologii, dar asta se poate vedea şi în mijloacele de transport în comun.

O formă de violenţă este, la nivel intelectual, polemica neprincipială. Într-o polemică de idei trebuie să laşi loc de dat mâna. O problemă specială o reprezintă replicile de pe internet. Unele sunt întristătoare prin ton şi limbaj. Faptul acesta scoate în evidenţă deosebirea dintre cultura clasică şi cultura internetului.

Vrem să vă întrebăm despre modulul de reuşită. Care este cel de acum?

Ca ins, este foarte important să ai cultul lucrului bine făcut. Eu am deprins acest cult tacit de la părinţii mei. Adesea le spun şi studenţilor mei: „Când îmi dai o lucrare scrisă, uită-te bine, poate ai comis nişte erori, poate ai mâncat o literă sau ai o exprimare incorectă". Eu am o vorbă: „Cu o virgulă poţi să trimiţi un om la moarte".

Şi mai am un principiu: „Eu fac tot ceea ce depinde de mine, restul îl pune Dumnezeu". Cu alte cuvinte, îmi fac datoria până la capăt, faţă de lumea în care exist şi faţă de mine, însumi.

În fine, mai sunt valabile şi principiile de drept roman, primele trei îndeosebi: „Honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere" - „Să trăieşti cinstit, să nu dăunezi altuia, să dai fiecăruia ce i se cuvine".

În privinţa reuşitei colective, dacă fiecare practică un regim de existenţă după nişte principii sănătoase, prosperă şi societatea.

Mircea Vulcănescu, un model de civilitate 

Avem, însă, şi modele. Unul a fost (este şi va fi) Mircea Vulcănescu, un „prinţ al cugetării", după cum l-a numit preşedintele Cehoslovaciei,Thomas Masaryk, la un congres de filosofie de la Praga. Vulcănescu a fost înzestrat şi cu geniu practic. Când era director general al vămilor, a venit marele Nae Ionescu, fostul lui profesor de la facultate, cu un automobil nou din Germania, şi a vrut să treacă graniţia fără să plătească vamă. Mircea Vulcănescu i-a spus: "Domnule profesor, nu există niciun articol din lege care să-mi permită şi să vă permită să faceţi acest lucru".

Ulterior, când a izbucnit cel de al doilea război mondial se afla în Franţa. Şi pentru că se închiseseră graniţele, fiind un creştin-trăitor, el a făcut post negru ca să înduplece divinitatea să-l ajute să vină în ţară.

Ajuns demnitar în statul român, Mircea Vulcănescu avea pe biroul lui de lucru poza baciului Vasile, un păstor de la Bârsana, pe care îl cunoscuse în campanile de teren din Maramureş. De câte ori avea de luat o hotărâre se uita la fotografia de pe birou, în ochii baciului. Ei bine, cred că România se va schimba la faţă când un mare demnitar de stat al acestei ţări va ţine pe biroul său de lucru fotografia lui Mircea Vulcănescu.

Gheorghiţă Geană, scurtă carte de vizită:

-          s-a născut în 1942 în oraşul Mărăşeşti, în fostul judeţ Putna (actual Vrancea)

- 1965: absolvent al Facultăţii de Filosofie Universitatea din Bucureşti, urmat de un doctorat în filosofie (1977)

- 15 octombrie 1967: şi-a început cariera în cercetarea ştiinţifică la Centrul de cercetări Antropologice (în prezent Institutul de Antropologie ”Francisc I. Rainer”- Academia Română)

- din 1991 este profesor de antropologie la facultăţile de Filosofie şi de Sociologie, Universitatea din Bucureşti

- este specializat în antropologie culturală, având contribuţii atât în cercetările de teren, cât şi de ordin theoretic

- unele dintre lucrările sale au apărut în volume şi reviste tipărite de importante edituri din străinătate (Routledge, Cambridge University Press, Wiley etc.)

- a colaborat la realizarea unor filme documentare pentru televiziune: Mioriţa, Simion Mehedinţi, Mircea Vulcănescu, Francisc I. Rainer.

http://www.azi.ro/index.php?data=16.03.2011&rubrica=Prima_pagina&citeste=5

Mega-minting împotriva Codului Muncii, azi, în Piaţa Constituţiei din Capitală

Refuză să fii sclav!

Cele cinci confederaţii sindicale din România, Cartel ALFA, CNSLR Frăţia, BNS, CSDR şi Meridian, mobilizează, astăzi, zeci de mii de persoane într-un mega-miting organizat în faţa Palatului Parlamentului, unde se dezbate şi se votează moţiunea de cenztură depusă de Uniunea Social Liberală împotriva noului Cod al Muncii.

„Facem apel la populaţia Bucureştiului, la fiecare angajat care se simte ameninţat la locul lui de muncă, să vină alături de noi în Piaţa Constituţiei. Acest Cod al muncii afectează, deopotrivă, atât angajaţii din sistemul privat, cât şi bugetarii“, a declarat Dumitru Costin, preşedintele BNS.

BNS a dat publicităţii un manifest care motivează ampla mişcare sindicală: „Având în vedere faptul că, în data de 8 martie a.c., premierul Emil Boc a asumat răspunderea Guvernului în Parlament asupra unui proiect de modificare a Codului Muncii pe care confederaţiile sindicale şi un număr important de confederaţii patronale îl resping, având în vedere faptul că Biroul Tehnic al Organizaţiei Internaţionale a Muncii a transmis un aviz negativ asupra modificărilor propuse de cabinetul Boc, având în vedere faptul că manifestaţiile de protest desfăşurate de confederaţiile sindicale în întreaga ţară începând cu data de 28 februarie a.c. au fost ignorate de premierul Boc şi de ministrul muncii, Botiş, pe data de 16 martie a.c., se va organiza un miting sindical de protest, care îşi propune atingerea unui obiectiv de minimum 40.000 de participanţi“.

Manifestul mai arată că, „în eventualitatea respingerii moţiunii de cenzură, BNS va continua acţiunile de protest stabilite împreună cu celelalte confederaţii sindicale reprezentative şi continuă strângerea de semnături pentru declanşarea grevei la nivel naţional“.

BNS a anunţat că, împreună cu experţii USL, va elabora un document pe baza căruia grupurile parlamentare membre USL intenţionează să atace Codul Muncii – varianta Boc la Curtea Constituţională, în situaţia în care moţiunea de cenzură va pica.

La rândul său, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, i-a îndemnat pe români să iasă în stradă, precizând că protestul din 16 martie, va avea loc între orele 12.00 şi 18.00, iar persoanele din provincie sunt aşteptate să ajungă în Capitală în intervalul orar 9.00-12.00. „Chemăm toţi cetăţenii nemulţumiţi în stradă pentru a nu deveni sclavi ai angajatorului, fie că acesta este statul sau persoană privată. Actualul Cod al Muncii transformă lucrătorii în structuri dependente în totalitate de angajatori“, a spus Hossu.

Gratii pentru guvernanţi

Aproximativ 300 de angajaţi din penitenciare, îmbrăcaţi în uniforme, participă la mitingul de la Palatul Parlamentului. „Un număr de 300 de membri FSANP, angajaţi ai penitenciarelor româneşti, vor protesta în uniformă – ne apărăm cu mândrie drepturile aşa cum ne facem şi datoria şi nu ne este teamă de uniformă aşa cum nu ne este nici ruşine – alături de colegii salariaţi din sectorul public şi privat împotriva modificării Codului Muncii şi a transformării salariaţilor români în sclavi“, a declarat, ieri, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu. Aceştia vor aduce în Piaţa Constituţiei „un set de gratii în mărime naturală“, pe care, în jurul orei 14.30, înaintea dezbaterilor din Parlament, le vor face „cadou politicienilor din coaliţia de guvernare“, pentru a le aminti că există o lege.

Sindicaliştii din FSANP consideră Codul Muncii asumat de Guvern „un atentat la drepturile elementare ale salariaţilor“. În opinia acestora, ignorarea recomandărilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii va aduce România pe „lista specială a ţărilor cu salariaţi abuzaţi“.

Dumitraşcu a precizat că FSANP va participa şi la greva generală ce va fi declanşată de confederaţiile sindicale, precum şi la toate celelalte acţiuni împotriva Codului Muncii asumat de către Guvern.

CFR în grevă

Sindicaliştii CFR au ales să organizeze, astăzi, în ziua dezbaterii şi votării moţiunii pe Codul Muncii, o grevă de avertisment de două ore, din cauza nesemnării contractelor de muncă la CFR Călători şi CFR Infrastructură.

Niciun tren nu va circula, astăzi, între orele 7.00 şi 9.00 a.m., în semn de solidaritate cu mişcarea sindicală care se desfăşoară în faţa Palatului Parlamentului.

 

http://www.cotidianul.ro/140020-Boc-in-fata-ultimei-motiuni-de-cenzura-Sindicatele-ies-in-strada

Boc, în faţa ultimei moţiuni de cenzură? Sindicatele ies în stradă

Parlamentul are programată, miercuri, şedinţa de plen reunit pentru dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură pe Codul Muncii, asumat de Guvern, voturile anunţate în favoarea acesteia părând, potrivit calculelor preliminare, insuficiente pentru răsturnarea Cabinetului.

Guvernul şi-a asumat, în 8 martie, răspunderea pe Codul Muncii, iar parlamentarii PSD, PNL şi PC au depus o moţiune de cenzură, care a fost citită săptămâna trecută şi care va fi dezbătută şi votată miercuri, cu începere de la ora 15.00, informează MEDIAFAX.

În textul depus de opoziţie se arată că această moţiune de cenzură se doreşte a fi o formă de sancţionare care vizează atât modificările aduse legii Codului Muncii pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, cât şi la adresa acestei proceduri şi a reprezentanţilor actualei puteri, "care abuzează în continuare de angajarea răspunderii pentru a-şi impune punctul de vedere, pentru a impune legi nedemocratice şi contrare intereselor cetăţenilor români".

"Oare ce mesaj transmite puterea politică din România, în frunte cu preşedintele Băsescu, cetăţenilor români, ţărilor Uniunii Europene, cancelariilor de peste Ocean, celor de la FMI de la care încă cere bani pentru clientela politică, când proclamă că Boc trebuie schimbat, pentru ca, a doua zi, aceeaşi putere executivă să pretindă, prin gura şi semnătura omului hulit, că poate promova prin angajarea răspunderii un proiect bun pentru ţară şi pentru români. Doar un mesaj neserios, doar semnale de neîncredere şi de gâlceavă politică", mai susţin ei.

Parlamentarii USL mai spun că angajarea răspunderii Guvernului pe Codul Muncii nu este specifică unui regim democratic, pentru că "procedura este forţată, ocoleşte dezbaterea parlamentară şi argumentele societăţii civile, nu serveşte nici interesele celor cărora se adresează, pentru că textul propus nu este în măsură a flexibiliza raporturile de muncă, mai ales într-o perioadă de criză".

Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Astfel, pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, ar fi necesare 236 de voturi "pentru", din totalul de 471 de parlamentari.

La Senat, grupul PSD are 44 de parlamentari, inclusiv Cătălin Voicu, deci social-democraţii pot conta pe 43 de voturi, dacă nu vor fi absenţe. Senatorul Ion Toma, care a demisionat vineri din PSD, a declarat pentru "Gândul" că nu se va alătura altui partid şi a precizat că va vota moţiunea de cenzură depusă de USL, deoarece este în beneficiul românilor. Grupul PNL de la Senat are 24 de reprezentanţi. La Cameră, grupul PSD are 91 de membri, iar PNL are 58 de deputaţi. În total, grupurile PSD şi PNL au 216 parlamentari.


Potrivit Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată.

PDL şi UDMR au anunţat că au decis ca parlamentarii lor să nu-şi exprime votul la moţiunea de cenzură. Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat, marţi, pentru "Gândul" că nu este de acord cu decizia luată de formaţiunile aflate la guvernare de a nu-şi exprima dreptul la vot, iar el va vota împotriva moţiunii de cenzură.

Liderii PSD, PNL şi PC au anunţat că parlamentarii Opoziţiei vor fi prezenţi cu toţii şi vor vota moţiunea de cenzură.

Moţiunea de cenzură de miercuri are loc în contextul în care în PDL, dar şi la Cotroceni, se discută despre retragerea lui Emil Boc din scaunul de premier. Boc şi-a anunţat între timp candidatura pentru şefia PDL, pentru un nou mandat, iar Traian Băsescu a anunţat că îl sprijină.

http://www.cronicaromana.ro/50000-de-sindicalisti-cer-astazi-in-capitala-demiterea-guvernului.html

50.000 de sindicalisti cer astazi, in Capitala, demiterea Guvernului

Sindicalistii din toate domeniile des­fa­soara astazi, in ziua dezbaterii in Parlament a motiunii de cenzura pe Codul muncii, un miting de protest in Piata Constitutiei, la care se asteapta sa participe cel putin 50.000 de oameni. Confederatiile sindicale au decis saptamana trecuta sa organizeze un amplu miting de protest ca urmare a asumarii raspunderii Guvernului pe noul Cod al muncii. Sindicalistii spera la o participare la miting de minim 50.000 de oameni, care vor veni in mod organizat, si au facut un apel si la populatia Bucurestiului sa iasa in strada. Tot astazi, sindicatele din CFR vor declansa o greva de avertisment cu intreruperea lucrului, prin urmare trenurile nu vor circula in intervalul orar 7.00-9.00. Liderii confe­deratiilor sindicale sustin ca noua forma a Codului muncii promovata de Guvern transforma angajatul roman in sclav. Daca motiunea de cenzura va fi adoptata, Guvernul va fi demis. Confederatiile sindicale au anuntat ca vor ataca noul Cod al muncii la Curtea Constitutionala, daca motiunea de cenzura va fi respinsa.
Zabrele pentru coalitia de guvernare
De asemenea, sindicatele din penitenciare participa la protestul de astazi, se arata intr-un comunicat al Federatiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Peniten­cia­re­lor (FSANP). “Un numar de 300 de membri ai FSANP, angajati ai penitenciarelor romanesti, vor protesta in uniforma. Ne aparam cu mandrie drepturile asa cum ne facem si datoria si nu ne este teama de uniforma asa cum nu ne este nici rusine, alaturi de colegii salariati din sectorul public si privat impotriva modificarii Codului Muncii si a transformarii salariatilor romani in sclavi”, a declarat presedintele FSANP. Inaintea dezbaterilor din Parlament, in jurul orei 14.30, sindicalistii vor face cadou politicienilor din coalitia de guvernare un set de gratii in marime naturala, pentru a le aminti ca “exista o lege si ca cei care se aseamana, la un moment dat, vor trebui sa se adune cu cei care le sunt «cumetri». In opinia sindicalistilor, Codul Muncii asumat de Guvern este un atentat la drepturile elementare ale salariatilor. Ignorarea recomandarilor Organizatiei Internationale a Muncii (OIM) va aduce Romania pe lista neagra a tarilor cu salariati abuzati alaturi de Birmania, Columbia, Ghana si Nigeria. “Ca urmare a asumarii Codului Muncii, fara dezbatere parlamentara, Romania poate fi sanctionata economic de organismele internationale”, afirma FSANP. In plus, sindicalistii pro­tes­tea­za si fata de lipsa dialogului social. “Gu­vernul continua sa abuzeze de procedura asumarii raspunderii guvernamentale neasu­mandu-si in fapt nimic. Nici macar esecul unei guvernari care si-a «asumat» o politica de austeritate iresponsabila pentru care platesc doar romanii simpli”, a mai spus lide­rul sindical. FSANP va participa la greva generala anuntata de Confederatiile Sindicale Nationale precum si la toate celelalte actiuni impotriva Codului Muncii asumat de catre Guvern.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=115144

Botosani: A doua zi de proteste in mai multe scoli din judet


Cadrele didactice din mai multe unitati de invatamant din judetul Botosani au intrat, ieri, in a doua zi de greva generala, generata de neplata drepturilor salariale aferente lunii februarie. Profesorii de la Colegiile Nationale “A.T. Laurian” si “Mihai Eminescu” si Colegiul Economic “Octav Onicescu” din Botosani, Colegiul National “Grigore Ghica” din Dorohoi, dar si mai multe scoli generale au intrerupt din nou cursurile, trimi­tand elevii acasa. “Noi am cerut sa ni se spuna o data la care vom primi salariile. Nu am primit raspuns la aceasta intrebare si, in consecinta, continuam protestele”, a afirmat liderul sindical de la Colegiul “A.T. Laurian”, Corneliu Rusu Apopei. La randul sau, liderul sindical de la Colegiul “Mihai Eminescu”, Alina Voinea Axinte, sustine ca profesorii au refuzat sa participe la cursuri, in ciuda apelului facut de autoritatile locale. “Nu intram la cursuri. Colegii refuza sa intre la cursuri, pentru ca nimeni nu ne-a dat niciun raspuns concret”, a afirmat Voinea Axinte. Cadrele didactice solicita plata drepturilor salariale aferente lunii februarie. Acestea nu pot fi achitate din cauza insuficientei fondurilor la bugetele locale. Problema a aparut ca urmare a epuizarii fondurilor de salarii pe trimestrul I, dupa ce autoritatile locale au fost nevoite sa achite salarii majorate, in baza unor hotarari judecatoresti, fara ca fondurile sa fie prevazute in buget.

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=115149

Salaj: Elevii din judet risca sa ramana fara merele din programul “Fructe in scoli” 


Circa 80% din elevii salajeni ar putea ramane fara merele pe care le primesc zilnic prin programul national “Fructe in scoli”, dupa ce firma care a furnizat produsele pana in prezent a notificat Consiliul Judetean (CJ) Salaj ca, incepand cu data de 10 martie, nu mai poate furniza mere in scolile din judet, solicitand incetarea contractelor cu acordul ambelor parti. Potrivit unui comunicat de presa al CJ Salaj, firma cu care au fost incheiate contracte de furnizare a fructelor pentru o mare parte din scolile din judet a invocat forta majora, respectiv incapacitatea de a asigura necesarul de mere in perioada urmatoare. Pe de alta parte, CJ Salaj a refuzat solicitarea de incetare a contractelor in conditiile enuntate de firma, acestea fiind consi­de­rate neintemeiate, conform prevederilor con­trac­telor semnate intre parti. Conform datelor fur­ni­zate de CJ Salaj, firma furnizeaza fructe pentru un numar de peste 16.000 de elevi din totalul celor 20.000 cat sunt inclusi in acest program, la nivelul intregului judet. Contractul de furnizare a fructelor incheiat cu celalalt operator economic pentru restul scolilor din judet se deruleaza in conformitate cu obligatiile asumate de catre parti.In Salaj, 20.468 elevi din clasele I-VIII pri­mesc fructe in cadrul acestui program national.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/mitingul-sindicalistilor-inchide-centrul-capitalei-vezi-rutele-ocolitoare-924117.html

Mitingul sindicaliştilor închide centrul Capitalei. Vezi rutele ocolitoare

 

Cel puţin 50.000 de oameni sunt aşteptaţi azi în Piaţa Constituţiei, la protestul organizat de sindicate. În acelaşi timp, în parlament se va discuta moţiunea de cenzură pe Codul Muncii. Membrii celor cinci confederaţii sindicale din România vor protesta azi, nemulţumiţi deasumarea de către guvern a noului Cod al Muncii. Astfel, de la ora 12.00, aproape 50.000 de oameni sunt aşteptaţi în Piaţa Constituţiei, din Capitală, pentru un protest programat să dureze şase ore. 


În acelaşi timp, parlamentarii vor dezbate şi vor vota moţiunea de cenzură depusă de opoziţie.


Restricţii de circulaţie 


Mitingul de astăzi va bloca circulaţia în centrul oraşului până în jurul orei 23.00, după cum au anunţat oficialii Brigăzii Poliţiei Rutiere, care au şi luat măsuri de restricţionare a traficului.

Astfel, va fi blocată parcarea autovehiculelor în Piaţa Constituţiei şi pe Bd. Unirii (între bd. Regina Maria şi Piaţa Constituţiei) pe ambele sensuri. Mai mult, până mâine, la ora 3.00, se va restricţiona traficul rutier pe Bd. Libertăţii (pe sensul de mers dinspre bd. Naţiunile Unite spre Calea 13 Septembrie). În plus, astăzi, între orele 9.00 şi 22.00, vor fi închise complet pentru şoferi Bd. Libertăţii (între Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie) şi Bd. Unirii (între bd. Regina Maria şi Piaţa Constituţiei). 

Poliţiştii rutieri îi sfătuiesc pe şoferi să evite deplasarea atât în zonele menţionate anterior, cât şi în împrejurimile acestora, dar şi să folosească transportul public pentru a evita blocajele din trafic. Mai mult, oamenii legii recomandă folosirea rutelor ocolitoare. Astfel, cei care vor să evite zona şi circulă dinspre bd. Ghencea pot alege traseul Calea 13 Septembrie - Bd. Tudor Vladimirescu - bd. George Coşbuc - bd. Regina Maria - Piaţa Unirii. Iar şoferii care circulă dinspre piaţa Alba Iulia au ca alternativă Bd. Unirii - bd. I.C. Brătianu - Splaiul Independenţei - str. B.P. Hasdeu - str. Izvor - Piaţa Arsenalului - Calea 13 Septembrie.

·                          Problemele din trafic pot fi sesizate la numărul de telefon al Dispeceratului Brigăzii Rutiere - 021.9544.

Se pregăteşte greva generală 

Cât despre şansele de succes ale moţiunii de cenzură, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Ovidiu Jurca, s-a declarat rezervat: "Să trăim, să vedem ce va fi". Totuşi, sindicatele sunt decise să continue protestele toată luna şi chiar să organizeze o grevă generală. Astfel, potrivit calendarului protestelor, anunţat încă de luna trecută, până pe 18 martie principalele cinci confederaţii (Cartel Alfa, BNS, CSDR, Meridian şi CNSLR Frăţia) au programate acţiuni de proteste în toată ţara. Mai mult, după mitingul de astăzi de la parlament, va avea loc un protest la Palatul Cotroceni, în ziua în care noul Cod al Muncii va fi trimis spre promulgare. În plus, sindicaliştii iau în calcul declanşarea grevei generale în sistemul bugetar, la finele acestei luni. "Se adună semnături în favoarea grevei generale şi estimăm că la aceasta ar putea lua parte aproximativ un milion de oameni", anunţa, la finele lunii trecute, liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu. 

 

http://www.evz.ro/detalii/stiri/doua-zile-fara-uniforma-punct-scazut-la-purtare-924118.html

 

Două zile fără uniformă - punct scăzut la purtare

 

La un colegiu din Capitală, elevii trebuie să aibă ţinută obligatorie. Altfel, riscă amenzi şi note scăzute. Gulere scrobite, pantalon la dungă, cravată pentru băieţi şi un sarafan bleumarin pentru fete. Toate acestea reprezentau simbolul disciplinei înainte de Revoluţie. Un simbol de care mai toţi adulţii îşi amintesc, mândri că "pe vremea lor" şcoala era şcoală.

Iar, în ultimii ani, multe instituţii de învăţământ din ţară au încercat să pună frâu libertăţii elevilor de a se îmbrăca ultimul răcnet şi au resuscitat obiceiul. Şi au inventat şi pedepse pe măsură pentru elevii care dau sacoul pe câte un tricou cu strasuri. Spre exemplu, conducerea Colegiului Tehnologic "Grigore Cerchez" din Capitală a introdus obligativitatea purtării unei ţinute adecvate - cămaşă albă şi pantalon negru - pentru ca disciplina să nu sară gardul odată cu liceenii zvăpăiaţi. Elevi, părinţi şi profesori au parafat cu câte o semnătură hotărârea şi au acceptat şi sancţiunile, care se simt şi la buzunar, şi în catalog. Astfel, pentru o zi fără uniformă, elevii trebuie să achite o amendă de 10 lei, iar dacă repetă greşeala, "ruşinea" se vede în dreptul notei la purtare. 

Pentru uniformă sau pentru modă
 

Un studiu realizat recent de Institutul Român de Evaluare şi Strategie indică însă faptul că 84% dintre români cred că ar trebui reintrodusă uniforma în şcoală. De altfel, şi Legea privind introducerea unor măsuri pentru creşterea prestigiului educaţiei în învăţământul primar şi gimnaziu readuce pe tapet vechea discuţie privind obligativitatea uniformelor. Actul normativ urmează să intre în dezbatere în comisiile din Camera Deputaţilor. 

"Studiile pedagogice arată că o ţinută vestimentară unică stimulează pozitiv sentimentul de apartenenţă la un grup. De asemenea, copiii sunt scutiţi de stresul zilnic de a decide cu ce să se îmbrace şi sunt feriţi de tentaţia de a veni la şcoală purtând o vestimentaţie excentrică doar pentru a-i impresiona pe colegi sau pentru a se impune în faţa lor", argumentează deputatul Cezar Preda, iniţiatorul actului normativ. 

Iar, potrivit proiectului său, elevii care beneficiază de burse de ajutor social nu vor trebui săşi plătească uniformele, costurile fiind suportate din bugetul admi nistraţiei publice locale. Şi în cazul acestei legi, când vine vorba despre pedepse pentru elevii care nu poartă uniformă, se face trimitere la regulamentul de organizare şi funcţionare ale unităţilor de învăţământ. 

Mai exact, copiii pot primi sancţiuni care merg de la observaţie individuală până la eliminarea de la cursuri pentru 3-5 zile, mustrare în faţa clasei ori scăderea notei la purtare. Însă, elevii unei şcoli din Bu cureşti nu vor trebui să poarte acelaşi tip de uniformă ca şi colegii lor de la o unitate din Iaşi, pentru că fiecare şcoală va putea să hotărască ce model este mai potrivit. 

TAXĂ PE DISCIPLINĂ 

Dacă nu vin îmbrăcaţi în uniformă, elevii de la Colegiul "Grigore Cerchez" trebuie să-şi rupă din banii de buzunar pentru a plăti amenzile


Încă de la intrarea în liceu, elevele de serviciu, îmbrăcate cu cămăşi albe şi pantaloni negri, te întâmpină şi te conduc unde vrei să ajungi. Alte şcolăriţe îşi ascund sub cămăşile regulamentare câte un tricou mai colorat, măcar până trec de profesori. Asta, în timp ce directorul liceului, Cristian Radu, reperează un băiat îmbrăcat într-o bluză de trening. 

"Poate are cămaşa sub bluză. Dacă nu are, îl vede profesorul de serviciu", găseşte soluţia. De altfel, profesorii de serviciu au ca îndatorire zilnică să treacă prin fiecare sală de clasă, să-i depisteze pe cei care s-au abătut de la regulamentul de ordine interioară şi să le taie amenzi.


Una dintre elevele Colegiului "Cerchez" a ajuns însă să aibă nota 5 la purtare. Motivul: nu s-a îmbrăcat în uniformă şapte zile şi a adunat şi vreo 20 de absenţe. Eleva de clasa a IX-a a ajuns la "cinciul cât casa în catalog" printr-un calcul simplu făcut în consiliul profesoral: a pierdut câte un punct la fiecare zece absenţe şi tot câte un punct la două zile în care nu a purtat uniforma. 

Pedeapsă pe măsura hainelor
 

Nota i-a mai fost ridicată ulterior, iar "salvarea" a venit de la dirigintă, care a uitat să-i anunţe şi pe părinţi înainte de a-i trece fetei cinciul în catalog. "Cu toate că eu am fost la şedinţa cu părinţii, doamna dirigintă nu mi-a spus că îi va scădea nota la cinci. După o săptămână, a avut cinci la purtare. Aşa că am făcut o cerere la conducerea şcolii şi s-a rediscutat nota fetei. Şi, pentru că nu am fost anunţată, s-a ajuns la nota şapte la purtare", povesteşte mama, care nu are nimic împotriva uniformei, nici a pedepsei dacă "ţinuta obligatorie" nu e respectată. 

De fapt, a şi semnat că e de acord ca toţi copiii să vină în "ţinută adecvată". "Mai ales pentru că am fată, vreau să fie îmbrăcată decent. E bine că sunt toţi aşa cum era şi pe vremea noastră. Decât să vină dezmăţate... Dacă ar vedea o fată îmbrăcată mai deocheat, mai sexy, poate ar vrea şi ea la fel. Aşa nu e tentată, că doar în liceu încep anturajul, fumatul şi altele...", spune mama. 

O singură obiecţie ar avea totuşi: "Fiind vorba de cămaşă albă, nu o poţi purta decât o zi, că imediat se murdăreşte. Dar asta e problema mea". Una peste alta, e mulţumită de disciplina din liceu: "Eu chiar mă simt sigură atunci când e la şcoală." 

Iar directorul Cristian Radu spune că au început deja discuţiile în consiliul profesoral pentru a stabili sancţiunea care i se va aplica dirigintei. "Trebuie să recunoaştem că a fost şi vina dirigintei că nu ne-a spus că nu sunt anunţaţi părinţii, aşa că noi am hotărât crezând că totul s-a desfăşurat cum trebuia. Vom stabili care va fi sancţiunea", conchide directorul. 


NU HAINA FACE O ŞCOALĂ


Părinţii plătesc, şcolile pedepsesc
 


Potrivit principiului descentralizării, şcolile sunt libere să aplice ce pedepse vor elevilor dacă aceştia nu poartă uniformă. 

În ceea ce priveşte duritatea pedepsei pe care o primesc elevii de la "Grigore Cerchez", reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) consideră că fiecare unitate de învăţământ are dreptul de a hotărî cu privire la regulile pe care le impune. 



"Fiecare unitate de învăţământ are dreptul să-şi facă un regulament. Dacă nu se menţine o zonă de disciplină, i-ar scăpa pe copii din mână. Dacă pedeapsa pentru nepurtarea uniformei era prea dură, probabil că părinţii nu ar fi semnat, şi-ar fi exprimat punctul de vedere", a explicat Marian Banu, purtătorul de cuvânt al ISMB. 

Problema uniformei a stârnit dintotdeauna dezbateri între părinţi. "Sunt licee de elită în Bucureşti, care nu au uniformă, dar tot de elită se numesc. Atâta timp cât elevul e îmbrăcat decent şi îşi face datoria, nu contează alte detalii", este opinia unui părinte, exprimată pe forumul Ministerului Educaţiei.

Alţi părinţi sunt mai vehemenţi şi văd în spatele oricărei iniţiative şi o încercare de fraudă: "Impunerea unei anumite uniforme cumpărată prin şcoală este cel mai josnic act de hoţie la care poate apela conducerea unei şcoli. O şcoală poate impune un anumit tip de uniformă, dar nu poate obliga pe nimeni să o cumpere de la firmele cu care se află în cârdăşie."

Un alt cadru didactic consideră că se poate şi fără uniformă. "Lucrez de 17 ani în învăţământ, dar nu am obligat vreodată elevii să poarte uniformă. Am discutat cu părinţii şi le-am sugerat să decidă cum doresc să-şi îmbrace copiii, în uniformă sau cu haine normale, decente, fără a deranja pe nimeni din şcoală. Aşa că cei care au optat pentru uniformă şi-au cumpărat din comerţ", a explicat acesta. 

 

http://www.gandul.info//financiar/aproape-90-la-suta-dintre-angajati-resping-codul-muncii-in-forma-asumata-de-guvern-studiu-myjob-8064003

Aproape 90 la sută dintre angajaţi resping Codul Muncii în forma asumată de Guvern - studiu Myjob

 

Aproape 90 la sută dintre angajaţii români resping Codul Muncii în forma asumată de Guvern, 48,27 la sută considerând că noul pachet de legi dezavantajează clar angajaţii şi favorizează patronii, iar peste 40 la sută aşteptându-se la abuzuri din partea companiilor, potrivit unui studiu Myjob.

Studiul online, care a cuprins peste 2.800 de persoane, arată că jumătate dintre cei intervievaţi (48,27 la sută) consideră că noul pachet de legi din dimeniul muncii dezavantajează clar angajaţii şi favorizează patronii, în timp ce alţi 40,43 la sută dintre respondenţi se aşteaptă la abuzuri din partea companiilor, în urma aplicării noilor prevederi din Codul Muncii.

"Sub doi la sută dintre participanţii la studiu au fost de părere că noul Cod al Muncii va genera locuri de muncă şi va fi mai uşor să te angajezi (1,55 la sută) sau că vor fi mai bine plătiţi pentru munca prestată (1,49 la sută). Cei chestionaţi au mai spus şi că modificările vor crea confuzie, Codul nu era necesar (5,81 la sută), în timp ce doar 2,45 la sută cred că angajaţii vor fi mai performanţi cu noile norme", se arată într-un comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, angajatorii s-au pronunţat cu greu privind noul Cod al Muncii, însă maimult de jumătate (53,85 la sută) dintre companiile chestionate consideră că schimbările aduse de Guvern vor crea doar confuzie şi că o nouă legislaţie în domeniu nu era necesară.

"Aproape o treime (30,77 la sută) dintre angajatorii care au participat la studiu cred că noile prevederi vor creşte performanţa angajaţilor şi sub 10 procente (7,69 la sută) consideră că acestea îi vor ajuta să angajeze mai uşor şi să creeze noi locuri de muncă. Tot 7,69 la sută declară că era nevoie de o lege care dă prioritate nevoilor investitorilor", mai rezultă din studiu.

Studiul a fost realizat online la nivel naţional, în intervalul 1 - 15 martie, pe un eşantion reprezentativ de 2.805 de persoane.

Niciun participant la studiu din 30 de judeţe, printre care Constanţa, Iaşi, Cluj, Timiş, Braşov, Prahova, Buzău, Brăila, nu este de părere că angajaţii vor fi mai performanţi după noul Cod al Muncii, iar pentru Bucureşti procentul este de 3,11 la sută.

Guvernul şi-a asumat, în 8 martie, răspunderea pe Codul Muncii, iar parlamentarii PSD, PNL şi PC au depus o moţiune de cenzură, care va fi dezbătută şi votată miercuri.

Confederaţiile sindicale şi unele patronate au anunţat că nu sunt de acord cu modificările aduse Codului Muncii în proiectul aprobat de Guvern.

Sindicaliştii vor organiza în Capitală, miercuri, un miting la care estimează că vor participa 50.000 de persoane, invitând la protest toţi cetăţenii nemulţumiţi de locul de muncă, întrucât Codul Muncii asumat de Guvern îi va afecta pe toţi angajaţii. Aceştia spun că dacă în urma mitingului din 16 martie nu vor fi rezolvate cererile lor, vor face grevă generală.

 

http://www.jurnalul.ro/stiri/politica/emil-boc-fata-in-fata-cu-a-opta-motiune-de-cenzura-571856.html

Emil Boc, faţă în faţă cu a opta moţiune de cenzură

 

A început numărătoarea inversă. Au mai rămas câteva ore până la dezbaterea celei de-a opta moţiuni de cenzură împotriva guvernului Boc. Reprezentanţii Executivului sunt destul de relaxaţi şi susţin că iniţiativa Opoziţiei nu are şanse.

Opoziţia are nevoie de 236 de voturi pentru ca moţiunea să treacă, jumătate plus unu din cei 470 de parlamentari. 


PNL, PSD şi PC au împreună 216 senatori şi deputaţi, ceea ce ar însemna 215 voturi, dat fiind că senatorul PSD, Cătălin Voicu, se află în arest. Patru dintre cei şase deputaţi neafiliaţi politici ar putea să susţină moţiunea, ceea ce înseamnă 219 voturi pentru căderea Guvernului. Moţiunea mai are nevoie, teoretic, de 17 voturi din partea Puterii. Voturi pe care este puţin probabil să le obţină, pentru că, deşi există şi parlamentari nemulţumiţi în arcul Puterii, aceştia vor respecta decizia coaliţiei de a nu vota, vor fi prezenţi la şedinţă, dar nu se vor apropia de urne.

Guvernul şi-a asumat, în 8 martie, răspunderea pe Codul Muncii, iar parlamentarii PSD, PNL şi PC au depus o moţiune de cenzură, care a fost citită săptămâna trecută şi care va fi dezbătută şi votată astăzi, începând de la ora 15.00.

În textul depus de opoziţie se arată că această moţiune de cenzură se doreşte a fi o formă de sancţionare care vizează atât modificările aduse legii Codului Muncii pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, cât şi la adresa acestei proceduri şi a reprezentanţilor actualei puteri, "care abuzează în continuare de angajarea răspunderii pentru a-şi impune punctul de vedere, pentru a impune legi nedemocratice şi contrare intereselor cetăţenilor români".

"Oare ce mesaj transmite puterea politică din România, în frunte cu preşedintele Băsescu, cetăţenilor români, ţărilor Uniunii Europene, cancelariilor de peste Ocean, celor de la FMI de la care încă cere bani pentru clientela politică, când proclamă că Boc trebuie schimbat, pentru ca, a doua zi, aceeaşi putere executivă să pretindă, prin gura şi semnătura omului hulit, că poate promova prin angajarea răspunderii un proiect bun pentru ţară şi pentru români. Doar un mesaj neserios, doar semnale de neîncredere şi de gâlceavă politică", mai susţin ei.

Parlamentarii USL mai spun că angajarea răspunderii Guvernului pe Codul Muncii nu este specifică unui regim democratic, pentru că "procedura este forţată, ocoleşte dezbaterea parlamentară şi argumentele societăţii civile, nu serveşte nici interesele celor cărora se adresează, pentru că textul propus nu este în măsură a flexibiliza raporturile de muncă, mai ales într-o perioadă de criză".

Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Astfel, pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, ar fi necesare 236 de voturi "pentru", din totalul de 471 de parlamentari.

Votul va fi secret cu bile.


Potrivit Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată.

 

http://www.puterea.ro/news17462/Castiga-din-nou-Guvernul-prin-neprezentare?-Motiune-impotriva-Codului-muncii.htm

Câştigă din nou Guvernul prin neprezentare? Moţiune împotriva Codului muncii

Astăzi, premierul Emil Boc este asaltat cu cea de a opta moţiune de cenzură de când este în fruntea guvernelor din această legislatură

Moţiunea de cenzură „Salarii mici, şomaj mare, firme falimentare” semnată de 210 parlamentari din PSD, PNL şi PC se dezbate miercuri după-amiază şi reprezintă reacţia Opoziţiei faţă de angajarea răspunderii Guvernului pe noul Cod al muncii. Chiar dacă raportul de forţe din Parlament este favorabil actualei coaliţii guvernamentale, PDL + UDMR + UNPR + minorităţi au 247 parlamentari, faţă de 221 cât au PNL, PSD şi PC (nu au intrat în calcul cei 6 independenţi, de regulă, neutri), există posibilitatea – cel puţin conform declaraţiilor oficiale de ieri – ca majoritarii să nu voteze, ci doar să fie prezenţi în plen. Nu este pentru prima oară când PDL  + UDMR + UNPR + minorităţi procedează în acest mod. Conducerea coaliţiei, concret liderii PDL, este la originea acestei practici, care a fost promovată pentru a exclude eventuale trădări. Reamintim, pe 15 iunie 2010, majoritarilor le-a trecut glonţul pe la ureche, Guvernul rămânând în funcţie pentru că Opoziţiei i-au lipsit doar 8 voturi pentru a înregistra nu doar o victorie de moral. Atunci s-au înregistrat, conform calculelor, în jur de 14 “trădări” din zona parlamentarilor Puterii. Au urmat două moţiuni de cenzură “câştigate” de guvernanţi prin neprezentare la vot (Opoziţia nu a reuşit să strângă cele 236 de sufragii necesare). La ultima moţiune, PNL şi PSD au solicitat – după tentativa de suicid a tehnicianului TVR, Adrian Sobaru – sistarea dezbaterilor şi negăsind înţelegere, au părăsit sala. Practic, în scripte ultima moţiune din 2010 apare cu un rezultat sui-generis: 0 voturi pentru, 0 voturi contra (cei din coaliţia majoritară au rămas în sală, dar nu au votat).

Stimulente pentru colegi

Chiar şi în situaţia boicotării votului, guvernanţii au mai luat măsuri suplimentare de precauţie. Pentru ca partenerii din UDMR să sărbătorească în tihnă Ziua maghiarilor de pretutindeni, lucrările Parlamentului au fost suspendate pe 14 şi 15 martie, iar luni, Guvernul a emis HG 192 prin care a alocat aproape 92 milioane de euro pentru primăriile din mediul rural, partea leului revenind principalelor grupări din zona Puterii: PDL şi UDMR. Cea mai mare parte a primăriilor conduse de PSD şi PNL care au primit bani sunt însă arondate colegiilor unor deputaţi sau senatori... PDL.

Şi de cealaltă parte Opoziţia şi-a schimbat relativ tactica. Dacă la precedentele moţiuni liderii PSD şi PNL anunţau fie că au asigurate voturi din zona coaliţiei, fie că sunt în discuţii avansate în acest sens, acum nu s-au mai hazardat în astfel de declaraţii. Unii analişti politici au avansat totuşi posibilitatea unei participări la vot a parlamentarilor coaliţiei, special pentru a contribui la îndepărtarea lui Emil Boc din fruntea Guvernului, pentru a face loc, aşa cum declarativ susţine Traian Băsescu, unui premier independent. În cazul (puţin probabil totuşi) în care astăzi moţiunea trece, Guvernul este demis, dar până la formarea unui nou cabinet, va administra problemele ţării. Singura “victimă” majoră în acest caz ar fi Codul muncii, care va fi considerat că este respins.

23 de moţiuni depuse, doar una singură adoptată

1993-1994: 4   (PNŢcd, UDMR, PAC, PD, PNLcd, PL, PSDR)  - toate respinse

1997-1999: 4   (PDSR, PUNR, PRM)  - toate respinse

2001-2003: 2   (PNL, PD, PRM)          - ambele respinse

2005-2008: 6   (PSD, PRM – 3 – toate respinse; PD-L – 1 -  nu a întrunit numărul de voturi necesare; PSD – 1 - nu a întrunit numărul de voturi necesare; PD-L, PRM –1 - nu s-a mai dezbătut)

2009-2010: 7   (PNL, UDMR – 2 – ambele respinse; PNL,UDMR, PSD+PC – 1 – ADOPTATĂ;  (PNL, PSD+PC – 4; 2 - nu au întrunit numărul de voturi necesare; 2 – respinse.


15 martie 2011

http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Scoala_Dan_Barbilian_Constanta_s-a_calificat_la_Sanremo_0_444555653.html

 

Şcoala Dan Barbilian Constanţa s-a calificat la Sanremo

Echipa formată din 20 de elevi de la Şcoala Dan Barbilian din Constanţa, coordonată de bibliotecara Crina Liliana Mareş, a ajuns în finala Festivalului Internaţional de Creativitate Şcolară Sanremo din Italia.

Elevii vor încerca să impresioneze juriul cu două piese de teatru pe care le vor prezenta în limba engleză live pe scena Cazinoului din Sanremo, cu un film şi două tablouri acrilice.

Prima piesă pe care o vor juca, „Femeia lacomă“ este o adaptare după o poveste rusească şi are tentă ecologică. „Interpreţi vor fi 10 elevi de clasa a IV-a, care vor juca în limba engleză“, a spus Crina Mareş. Antonia Seucea (11 ani) va interpreta rolul femeii lacome. Colega sa de scenă, Iris Alexandroaia (11), va fi păuniţa care îi îndeplineşte poftele femeii lacome.

Pentru a doua piesă, „Insula perfecţiunii“, elevi de clasa a V-a, a VI-a şi a VIII-a vor încerca să rupă vraja unei familii care pleacă din ţară , părăsindu-şi copilul.

La secţiunea Film, pelicula „Decizii proaste“ realizată de elevi de clasa a VIII-a va aduce în prim-plan viaţa unei fetiţe rămasă singură, care se apucă de fumat, se droghează şi, în final, ajunge pe patul de spital, în stare gravă.

La secţiunea Arte, Şcoala Dan Barbilian va prezenta două tablouri acrilice pe pânză: „ Pe valurile speranţei“ şi  „Strigătul disperării“.

 Fără sprijin financiar

Emoţiile echipei constănţene sunt mari pentru că toate proiectele lor s-au calificat în finala de la Sanremo, din perioada 6 - 10 aprilie. „Ne dorim să facem o impresie bună, pentru că am muncit mult, ne-am zbătut să confecţionăm costumele, iar părinţii trebuie să investească fiecare, aproximativ 500 de euro, dacă nu găsim sponsori“, a mai spus Crina Mareş.

http://www.adevarul.ro/locale/bacau/Casuneanu_jr_a_distrus_17_profesori_0_443956216.html

Căşuneanu jr a distrus 17 profesori

Procurorii au trimis în judecată 17 cadre didactice din Bacău, acuzate că i-au încheiat în fals situaţia şcolară mezinului familiei Căşuneanu. Ionuţ Căşuneanu s-a transferat doar pe hârtie la Colegiul „Ion Ghica“ din Bacău , de la un liceu din Germania . Profesorii i-au dat note deşi tânărul nu dădea pe la cursuri.

Întregul scandal în care este implicată familia lui Costel Căşuneanu a început în urma unui denunţ anonim făcut la Parchet, în martie 2007. În acesta se reclama faptul că Ionuţ Căşuneanu (23 de ani), transferat de la o şcoală din Germania la liceul din Bacău, a încheiat cu brio clasa a XII-a deşi venea foarte rar la ore.

În urma cercetărilor, toţi  cei care i-au fost profesori mezinului lui Costel Căşuneanu la Colegiul „Ion Ghica" au fost trimişi în judecată de Parchet, fiind acuzaţi că i-au încheiat situaţia şcolară deşi tânărul era plecat din ţară . Pe lângă aceştia, mai este învinuit şi Ovidiu Relu Cojocaru, fost director al liceului şi şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean în perioada 2007-2009, fiind acuzat de instigare la fals intelectual.

„Tatăl va asfalta curtea şcolii"

În faţa anchetatorilor, profesorii au afirmat că Ovidiu Relu Cojocaru, directorul şcolii, a făcut presiuni ca situaţia şcolară a lui Căşuneanu jr să fie încheiată cu succes. Ca plată, Căşuneanu urma să „sponsorizeze" colegiul băcăuan. „Am fost chemată de directorul şcolii în biroul său şi mi l-a prezentat pe Ionuţ Căşuneanu, spunându-mi să-l evaluez deoarece face studii în străinătate şi doreşte să susţină Bacalaureatul în România, sens în care în semestrul al doilea a fost înscris în clasa a XII-a la Colegiul Economic (...) În discuţia avută cu directorul după plecarea elevului, acesta mi-a spus că vrea să-l ajute pe elev să-şi definitiveze situaţia pe semestrul doi, deoarece tatăl lui va finanţa şcoala şi va asfalta curtea şcolii, lăsându-mă să înţeleg că şi eu, la rândul meu, trebuie să ajut la încheierea situaţiei şcolare", a declarat Elena Moisă, profesor de limba germană. 

Absenţe după indicaţiile directorului

Ba, mai mult, Cojocaru a „pledat" în faţa profesorilor că elevul Căşuneanu nu poate ajunge la toate orele de curs, deoarece frecventează şi o altă şcoală în Germania . „Am fost chemată de directorul Cojocaru în biroul său şi am fost informată că elevul Căşuneanu urmează să fie înscris în catalog având toate avizele de la minister. Cu această ocazie am fost informată că elevul nu va frecventa în totalitate cursurile, fiind înscris în acelaşi timp şi la o şcoală din Germania . Directorul a precizat că trebuie încheiată situaţia şcolară a elevului Căşuneanu", a declarat în faţa poliţiştilor Magdalena Mardare, profesoară de filosofie. Ca să să pară totul bine pus la punct, directorul Cojocaru le-a solicitat unor profesori să pună doar câteva absenţe, dar la anumite date indicate de el în perioada februarie - aprilie. „Directorul Cojocaru mi-a solicitat să scriu în catalog absenţele, şi mi-a dat mai multe pixuri, spunându-mi să nu trec toate absenţele cu acelaşi pix", a declarat Lidia Dubenco, profesoară de informatică. Mai mult, potrivit procurorilor, tânărul şi-a susţinut examenul de echivalarea studiilor din Germania cu cele din România la o altă dată decât la cea stabilită de ministerul de resort. „Unicul examen de diferenţă pe care elevul trebuia să îl susţină, potrivit adresei MEC, respectiv la limba şi literatura română, a fost stabilit la 7 aprilie 2006, dată la care Ionuţ Căşuneanu nu se afla în ţară, aşa cum rezultă din procesul-verbal de consemnare a verificărilor privind intrările şi ieşirile din ţară", se arată în rechizitoriul întocmit de procurori. Ei solicită anularea situaţiei şcolare false.

„Nu mă mai acuză nimeni!"

Ovidiu Relu Cojocaru, fostul director al Colegiului Economic, se consideră nevinovat. Acesta susţine că  toţi colegii din şcoală nu-şi mai susţin acum declaraţiile date în faţa procurorilor. „Niciunul dintre profesori nu mă mai acuză acum, când suntem în faza de judecată. Nu pot să fac alte declaraţii, trebuie să mă lămuresc şi eu despre ce este vorba. Abia a fost primul termen", a afirmat fostul director al colegiului băcăuan.

Primul termen al procesului în care sunt judecate cele 17 cadre didactice a avut loc ieri. „Au fost audiaţi inculpaţii şi se continuă cercetarea judecătorească. Următorul termen va fi la 18 aprilie, când vor fi audiaţi martorii din dosar", a declarat Laurenţiu Păduraru, preşedintele Judecătoriei Bacău. În cazul în care aceştia vor fi găsiţi vinovaţi, dascălii riscă o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi

cinci ani.

"Directorul mi-a spus că vrea să-l ajute pe elev să-şi definitiveze situaţia pe semestrul doi, deoarece tatăl lui va finanţa şcoala şi va asfalta curtea şcolii."

Elena Moisă profesoară de limba germană

„Nu are nicio vină"

Costel Căşuneanu îşi apără fiul. „Nu aş vrea să comentez. Dăm naştere la tot felul de discuţii şi numai de asta nu am nevoie acum. Fiul meu nu are nicio vină pentru că, acolo, nu s-au înţeles nişte directori", a declarat presei „regele asfaltului".

Cadrele didactice trimise în judecată

1. Florin Zdăvârdici, diriginte, profesor de matematică;

2. Olimpia Kramer, profesoară de istorie;

3. Marilena Grigoraş, profesoară educaţie fizică;

4. George Adrian Purcaru, profesor de religie;

5. Lidia Dubenco, profesoară de informatică;

6. Carmen Mitrofan, disciplina studiul calităţii produselor;

7. Virgil Niţă, profesor de geografie;

8. Rodica Elena Moisă, profesoară de limba germană;

9. Mihaela Liliana Ciuchi, profesoară de marketing;

10. Miruna Raluca Soisun, profesor de limba şi literatura română;

11. Simona Felegean, disciplina finanţe;

12. Aneta Radu, profesoară contabilitate;

13. Gheorghe Dima, profesor de biologie;

14. Ioan Busuioc, profesor de statistică;

15. Magdalena Mardare, profesoară de filosofie;

16. Andreea Pădurar, educţie antreprenorială;

17. Ovidiu Cojocaru, fostul director al şcolii.

Potrivit unuia dintre profesorii lui Ionuţ Căşuneanu, acesta a luat Bacalaureatul cu media 9.45, fiind al treilea pe listă. Cadrul didactic a explicat că fiul „regelui asfaltului" avea nevoie să termine studiile în ţară pentru a se putea înscrie la o facultate din România.În cel de-al doilea semestru în care Ionuţ a urmat cursurile la Liceul Economic, directorul le-ar fi impus dascălilor să-i dea note mari pentru a îmbunătăţi media. Ionuţ Căşuneanu a intrat la ASE Bucureşti în 2006, la Facultatea de Administrare a Afacerilor, secţia în limba engleză. Profesorii spun că a intrat „pe cont propriu valutar", adică a fost înmatriculat ca cetăţean străin.

„A intrat la noi în anul universitar 2006-2007 şi a terminat licenţa în 2008-2009. A terminat cu note bune 9, 9,11 şi 9,20. În 2009-2010 a intrat la masterat, tot la Administrarea Afacerilor în limba engleză, şi acum e în anul doi. El n-ar fi putut să se înmatriculeze dacă nu avea toate actele echivalate de către minister. S-a înmatriculat ca fiind cetăţean german", a precizat Ioan Roşca, rectorul Academiei de Studii Economice. Candidaţii care se înscriu „pe cont propriu valutar" nu susţin examen de admitere. Ionuţ Căşuneanu nu a putut fi audiat în cursul urmăririi penale. Pe motiv că sunt necesare verificări suplimentare pentru a se elucida dacă a participat sau nu la săvârşirea vreunei fapte, procurorii au dispus disjungerea cauzei.

Unul dintre cei mai bogaţi români, Costel Căşuneanu îşi permite orice extravaganţă pentru el şi familia sa. Omul de afaceri şi cei doi fii au dezvoltat o pasiune pentru maşinile puternice. Căşuneanu a fost primul român care a achiziţionat un Bugatti Veyron, un autoturism de peste un milion de euro, considerat a fi cel mai scump din ţară . Pasionat de motociclism şi curse off-road, Ionuţ Căşuneanu are ca hobby şi vânătoarea. În 2008 a fost în Mozambic, la un safari unde a împuşcat un bizon, un porc mistreţ şi mai multe antilope.

http://www.azi.ro/index.php?data=15.03.2011&rubrica=Prima_pagina&citeste=2

 

Rezerviştii sună mobilizarea în Bucureşti

 

Militarii în rezervă pichetează Palatul Parlamentului şi îi cheamă pe bucureşteni să participe, împreună cu ei, la mitingul sindical organizat, mâine, în ziua votării moţiunii de cenzură, în Piaţa Constituţiei

Câteva sute de militari în rezervă au pichetat, ieri, Palatul Parlamentului, nemulţumiţi de recalcularea şi revizuirea pensiilor. Astăzi, vor continua pichetarea, iar mâine, când se va dezbate moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc, se vor alătura mitingului organizat de marile confederaţii sindicale.

Preşedintele Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, în rezervă şi în retragere, Mircea Dogaru, a declarat că militarii au cerut să picheteze ieri şi astăzi clădirea goală (având în vedere mini-vacanţa de patru zile pe care şi-au acordat-o parlamentarii cu prilejul sărbătoririi, la 15 martie, a Zilei maghiarilor de pretutindeni), în timp ce filialele din teritoriu fac presiuni asupra deputaţilor şi senatorilor.

„Obiectivul nostru este acela de a-i obişnui pe membrii de sindicat din Capitală să răspundă la apel. Încercăm să sprijinim, ca profesionişti, centralele sindicale, lămurind populaţia Bucureştilor, care nu mai este demult un popor, ci o populaţie, că este cazul să-şi ia în serios rolul şi să privească spre Parlament ca spre nişte angajaţi ai noştri care nu fac ceea ce trebuie“, a mai spus el. „Ceea ce s-a întâmplă, azi, în România sub masca democraţiei este stalinism pur, este reînvierea comunismului; nu mai este un comunism roşu, este un comunism portocaliu“, a mai spus colonelul.

Cele cinci confederaţii sindicale organizează, în 16 martie, un miting în Piaţa Constituţiei la care estimează că vor participa 50.000 de persoane şi invită la protest toţi cetăţenii nemulţumiţi de Codul Muncii asumat de Guvern, întrucât acesta îi va afecta pe toţi angajaţii. Mobilizarea se face, în premieră, şi prin intermediul Youtube sub îndemnul „Refuză să fii sclav!“

Sindicaliştii spun că, dacă în urma mitingului de mâine nu vor fi rezolvate cererile lor, vor face grevă generală pentru care strâng semnături până pe 14 martie.

 

http://www.cronicaromana.ro/cadrele-didactice-sisteaza-cursurile-in-mai-multe-judete.html

 

Cadrele didactice sisteaza cursurile in mai multe judete

 

Cadrele didactice din mai multe unitati de invatamant din judetul Botosani au intrat, de ieri, in greva generala, iar peste o suta s-au adunat in fata Prefecturii, in semn de protest fata de neplata drepturilor salariale aferente lunii februarie. “Nu am primit salariile si nu este prima luna cand se amana salariile. Tot timpul ne-am gandit la copii, dar incepem sa ne gandim si la familiile noastre, si la copiii nostri”, a declarat, pentru Agerpres, profesorul Corneliu Picealca, de la Colegiul AT Laurian. Profesorii au refuzat sa intre la ore, iar elevii au fost trimisi acasa. Liderii sindicali din scolile din municipiul Botosani au cerut o audienta la primarul Catalin Flutur, pentru a discuta pe tema salariilor neplatite, care sunt asigurate de la bugetul local. “Am vorbit cu federatiile din care facem parte si vom vedea cum declansam greva generala pe termen nelimitat. Ne cerem scuze public de la parinti si de la elevi. Parintii au spus ca sunt alaturi de noi. Vom merge in jurul orei 12,00 ca sa ne inscriem in audienta la domnul primar”, a afirmat liderul sindical de la Colegiul Mihai Eminescu, Alina Voinea Axinte. Cadrele didactice nu si-au primit salariile aferente lunii februarie din cauza bugetelor insuficiente ale administratiilor locale. Acestea au ramas fara fonduri, dupa ce au fost obligate, prin hotarari judecatoresti, sa achite salarii majorate cadrelor didactice. In paralel, cadrele didactice de la cateva zeci de scoli generale din judetul Suceava au decis sa intre in greva, dupa ce nu si-au primit drepturile salariale cuvenite in baza Legii invatamantului, dar si a unor hotarari judecatoresti. Liderul Sindicatului Judetean din Invatamant “Spiru Haret” Suceava, Constantin Cernica, a declarat presei, ieri, ca, in baza unei liste cu semnaturi, cadrele didactice din trei scoli generale din municipiul resedinta de judet su decis ca nu vor preda lectii elevilor pana la plata integrala a salariilor. Protestul cadrelor didactice vine dupa ce, saptamana trecuta, peste 200 de dascali din mai multe scoli din municipiul Suceava, dar si din comunele limitrofe s-au adunat si si-au manifestat nemultumirile in fata Prefecturii si a Consiliului Judetean Suceava, cerandu-si drepturile salariale

                                

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=115091

 

Bucuresti: O educatoare, data afara pentru ca vorbea urat cu prescolarii

Consiliul de Administratie al Gradinitei 111 din sectorul 6 al Capitalei a decis, in unanimitate, desfacerea contractului de munca al unei institutoare pe motiv ca vorbea urat cu prescolarii si nu desfasura activitatea educationala adecvata. “Avand in vedere sesizarile parintilor copiilor prescolari din grupa mica de la Gradinita 111, sector 6, Bucuresti, sesizari preluate si de mass-media centrala, privind comportamentul D.I., institutor la aceasta unitate de invatamant, Consiliul de Administratie al Gradinitei 111, a decis in unanimitate, in urma concluziilor Comisiei de cercetare de la nivelul unitatii, desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al acestui cadru didactic. Institutoarea a avut un comportament in afara regulamentului scolar, inadecvat statutului de cadru didactic”, se anunta intr-un comunicat de presa al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti remis, ieri, Agerpres. 
Potrivit sursei citate, conducerea ISMB va actiona pentru mentinerea in toate unitatile de invatamant a unui climat de normalitate, in conformitate cu exigentele prevazute de regulamentele scolare. Educatoarea careia i s-a desfacut contractul de munca are varsta de 68 de ani.

http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011031555859/Social/Educatoare-de-la-Gradinita-111-din-Capitala-care-vorbea-urat-copiilor-data-afara-din-invatamant.html

Educatoare de la Grădiniţa 111 din Capitală, care vorbea uråt copiilor, dată afară din învăţămånt

O educatoare de la Grădiniţa 111 din Capitală, reclamată de părinţi că vorbea urât copiilor, după ce au filmat-o mai multe zile agresându-i pe micuţi, a fost dată afară din învăţământ, Consiliul de Administraţie al unităţii sanitare hotărând desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Un comunicat de ieri al Inspectoratului şcolar al Municipiului Bucureşti arată că, „având în vedere sesizările părinţilor copiilor preşcolari din grupa mică de la Grădiniţa 111, sector 6, Bucureşti, privind comportamentul doamnei D.I., institutor la această unitate de învăţământ, Consiliul de Administraţie al unităţii a decis în unanimitate, în urma concluziilor Comisiei de Cercetare de la nivelul unităţii, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al acestui cadru didactic.
„Doamna institutor a avut un comportament în afara regulamentului şcolar, inadecvat statutului de cadru didactic. Conducerea Inspectoratului şcolar al Municipiului Bucureşti va acţiona pentru menţinerea în toate unităţile de învăţământ a unui climat de normalitate, în conformitate cu exigenţele prevăzute de regulamentele şcolare“, a precizat sursa citată. 
Părinţii au filmat-o pe educatoarea Ioana Dragomir mai multe zile apoi au sesizat Inspectoratul şcolar al Capitalei.
ISMB a cerut consiliului de Administraţie al Grădiniţei 111 să declanşeze o anchetă privind acest caz. 
Educatoarea din Bucureşti a fost acuzată de părinţii a 17 copii de la Grădiniţa numărul 111, din cartierul bucureştean Drumul Taberii, că îi agresează pe micuţi, Inspectoratul şcolar fiind sesizat cu privire la această situaţie, relata, în 26 februarie, site-ul stirileprotv.ro.
Şase dintre părinţi au decis retragerea copiilor lor de la această grădiniţă, după ce au remarcat faptul că micuţii erau timoraţi de educatoare. Mai mult, unii dintre părinţi ar avea înregistrări sugestive cu educatoarea Ioana Dragomirescu (63 de ani), însă aceasta respinge veridicitatea lor.
Educatoarea este pensionară, însă din toamnă a fost rechemată de grădiniţă.
„Te omor şi te dau cu capul de pereţi“, ar fi fost expresiile educatoarei la adresa copiilor, care au vârste între 3 şi 5 ani.

http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011031555857/Social/Liceenii-din-Spiru-Haret-au-castigat-marele-trofeu-al-Cupei-Liceelor-la-Street-Dance-2011.html

Liceenii din Spiru Haret au câştigat marele trofeu al Cupei Liceelor la Street Dance 2011!

Cu un show care a impresionat juriul şi publicul deopotrivă, trupa X-cess Crew reprezentånd Colegiul Naţional Spiru Haret din Bucureşti şi-a adjudecat locul I în clasamentul naţional al Cupei Liceelor la Street Dance 2011. Pe podium au mai urcat  B-Cult de la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, Bistriţa (locul II) şi Electricks de la Colegiul Naţional INFOEL, Bistriţa (locul III). Trofeul RadardeMedia.ro - pentru cele mai bune costume - a mers tot la X-cess Crew, iar titlul de „Cel mai bun dansator al competiţiei“, oferit de PlanetaCadourilor.ro, i-a fost decernat lui Bobo, membru al aceleiaşi trupe.
Trofeele obţinute såmbătă de X-cess Crew se alătură celui dobåndit pe 5 martie, cånd trupa a ocupat locul I în cadrul Finalei Bucureşti.
Peste 2.000 de persoane au fost martore, såmbătă, la Marea Finală Naţională a celei mai cool competiţii între licee - Cupa Liceelor la Street Dance. Tinerii pasionaţi de dans şi cultură urbană au venit în Princess Club din mai multe oraşe ale ţării pentru a-şi susţine favoriţii, dar şi pentru a avea parte de un spectacol de neuitat.
Evenimentul de såmbătă a încheiat ediţia din acest an a Cupei Liceelor la Street Dance, o ediţie aniversară care a scris o nouă pagină din istoria culturii urbane. La nivel naţional, competiţia a reunit  nouă evenimente, peste 50 de trupe participante, aproximativ 8.000 de spectatori şi premii în valoare totală de 20.000 euro.

http://www.gandul.info/news/guvernul-aloca-primariilor-90-milioane-euro-unitatile-pdl-din-nou-pe-lista-principalilor-beneficiari-8060216

Guvernul alocă primăriilor 90 milioane euro, unităţile PDL din nou pe lista principalilor beneficiari

Guvernul a alocat primăriilor fonduri totale de 386 milioane lei (circa 90 milioane euro) pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive în mediul rural, unităţile administrative ale PDL figurând şi de această dată, ca în ultimii doi ani, pe lista principalilor beneficiari.

Fondurile sunt asigurate din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru acoperirea cheltuielilor de execuţie a lucrărilor de investiţii prevăzute în cererile de finanţare "declarate eligibile", se arată în hotărârea aprobată de Guvern.

Astfel de hotărâri au mai fost aprobate de Guvern atât în 2010, cât şi pe parcursul anului 2009, când sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale au fost suplimentate din Fondul de rezervă bugetară, iar banii au fost alocaţi mai multor primării, preponderent de la PDL, pentru finanţarea unor cheltuieli curente şi de capital.

În 2009, Guvernul PSD-PDL a repartizat autorităţilor locale fonduri de 662 milioane lei din sume defalcate din TVA pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive, cei mai mulţi bani fiind alocaţi primăriilor conduse de cele două partide.

Hotărâri similare de distribuire a sumelor defalcate din TVA au fost aprobate şi de Guvernul PNL, pe finalul anului 2008, iar banii au fost alocaţi atunci în principal către primării conduse de PNL şi PSD.

Un studiu prezentat în luna iunie anul trecut de către Institutul pentru Politici Publice a indicat că peste 70% dintre primarii care au obţinut în 2009 bani din Fondul de rezervă al Guvernului aparţin PDL.

http://www.gandul.info/scoala/marea-schimbare-in-facultati-incepe-la-toamna-cum-va-inlocui-funeriu-de-sus-in-jos-sefii-din-universitati-8060548

Marea schimbare în facultăţi începe la toamnă. Cum va înlocui Funeriu „de sus în jos” şefii din universităţi

 

Atât universităţile de stat, cât şi cele private vor decide în octombrie, prin referendum, modalitatea de desemnare a rectorilor. Ordinul de ministru ce prevede calendarul exact al alegerilor, precum şi metodele prin care se vor derula aşteaptă doar semnătura lui Funeriu

Toate universităţile româneşti vor demara la toamnă procedurile prin care îşi vor desemna noile structuri de conducere: de la consiliile departamentale şi decani, la rectorii şi membrii senatelor. Ministerul Educaţiei a finalizat ordinul pe baza căruia rectoratele vor stabili modul de selecţie a noilor şefi şi calendarul alegerilor. Conform documentului care aşteaptă semnătura lui Funeriu, universităţile vor derula înlocuirile pe baza a două coordonate: "de jos în sus", în privinţa structurilor legislative şi "de sus în jos" în cazul celor executive.

Cu alte cuvinte, alegerile, care vor debuta în octombrie, încep cu stabilirea membrilor consiliilor de la nivelul departamentelor, vor continua cu cele de la nivelul facultăţii şi se vor finaliza cu desemnarea noilor membri ai senatului universitar, proces care ar urma să se finalizeze cel târziu în ianuarie 2012. În privinţa organismelor executive, procedura va avea un traseu dinspre vârf înspre bază. Primii desemnaţi vor fi rectorii, aceştia urmând să-şi numească în mod direct prorectorii, imediat după confirmarea primită de la minister. O dată stabilite noile conduceri ale universităţilor, schimbările se vor muta în facultăţi, unde decanii vor fi selectaţi în baza unui concurs public. Practic, atât universităţile de stat, cât şi cele private îşi vor înnoi reprezentanţii până la primăvară.

Înainte de a da startul întregului proces, rectoratele vor fi însă nevoite să se consulte cu întreaga comunitate academică în privinţa modului în care vor fi stabiliţi noii şefi de universităţi. Concret, fiecare instituţie de învăţământ superior va organiza la începutul lunii octombrie câte un referendum la care vor participa toate cadrele didactice titulare, împreună cu cercetătorii şi studenţii reprezentaţi în senat şi în consiliile facultăţilor. Cu toţii vor avea de ales între varianta desemnării rectorului pe bază de consurs şi varianta votului universal,direct şi secret al tuturor profesorilor. Indiferent de varianta aleasă, aproape jumătate dintre rectori vor fi înlocuiţi automat, întrucât au parcurs deja două mandate. Printre aceştia se află nume grele în domeniu precum Andrei Marga (Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca ), Ecaterina Andronescu (Universitatea "Politehnica" din Bucureşti), Florian Popa(UMF "Carol Davila") Ioan Pânzaru (Universitatea din Bucureşti) şi Ion Gh. Roşca (ASE).

Înlocuirea rectorilor - luptă politică între minister şi parlamentari

Până la demarara alegerilor, problema înlocuirii rectorilor a început deja pe baza luptei politice. Principalele ţinte ale ministerului: senatorii Ecaterina Andronescu (PSD) şi Nicolae Robu (PNL), care împreună cu deputaţii Florian Popa şi Ştefan Drăgulescu se află şi în rolul de şefi de universităţi. Conform noii legi a Educaţiei, cei patru trebuiau să aleagă până săptămâna trecută între funcţia de parlamentar şi cea de rector . În joc a intrat şi Agenţia Naţională de Integritate care a stabilit un nou termen: 60 de zile pentru a alege între rector şi membru al legislativului. Catalogând noile prevederi drept abuzive, nici unul dintre aceştia nu a renunţat însă la mandat, acuzând presiunea politică din partea ministrului Daniel Funeriu. În sprijinul lor au intervenit comisiile juridice din Senat şi Camera Deputaţilor, care au adus două argumente majore: pe de o parte, faptul că la momentul în care au fost aleşi rectori legislaţia nu interzicea cumulul funcţiei cu cea de parlamentar, iar pe de altă parte prevederile Legii privind transparenţa în exercitarea demnităţilor publice.

 Întrebat de gândul cum explică situaţia creată de cele două verdicte diferite şi cum anume va proceda în continuare, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu , nu a putut da un răspuns clar: "Comisiile juridice au acordat un punct de vedere referitor la anumite aspecte de incompatibilitate a anumitor persoane. Singurul organism care constată incompatibilităţile e ANI. Nu pot să-mi imaginez că un rector care este în acelaşi timp şi parlamentar va ignora ceea ce spune singura autoritate a statului care vorbeşte despre incompatibilităţi. Să aşteptăm şi o să vedem".

 

http://www.jurnalul.ro/stiri/externe/profesor-roman-in-tabara-de-urgenta-571702.html

Profesor român în tabăra de urgenţă

Teodor Niţu, profesor de Ştiinţe şi Fizică la Seisen International School din Tokio, a relatat, în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, despre momentele producerii seismului de vineri şi despre modul admirabil în care conducerea şcolii unde lucrează a gestionat situaţia de criză.

"Doamne, ajută! Bine că am scăpat şi că am trecut şi de noaptea cu replici seismice puternice. Aici, la Tokio, unde locuiesc cu soţia şi cei doi copii ai noştri, pagubele au fost minore, dar şocul catastrofei se re­simte şi acum. Nici nu-i de mirare, având în vedere că seismul a fost unul dintre cele mai puternice din istoria omenirii. Şi aici cutremurul s-a simţit rău, a fost mai mare decât cel din România din 1977 şi a durat mai mult, iar sperietura a fost groaznică. 

Când a început, eram la şcoală, la etajul 3, unde se află laboratorul meu. În primele 10-15 secunde nu am băgat prea mult în seamă cu­tre­mu­rul. După ce trăieşti un timp aici, te obişnuieşti cu cutremurele mici, sunt destul de dese, aşa că am crezut că o să fie la fel şi acesta. Imediat după aceea, mi-am dat seama că în­cepe să fie mai rău, fiindcă au început să cadă cărţile şi alte lucruri din la­borator. În asemenea cazuri, în şcoli, aici, în Japonia, regula este să te bagi sub masă, ca să te fereşti de ceea ce ar pu­tea să cadă peste tine. Văzând că în­cepe să fie şi mai rău, m-am repe­zit sub una dintre mesele din labora­tor. După încă vreo câteva secunde, am văzut că nu se opreşte şi că devine şi mai puternic. Atunci m-am decis să co­bor, mai ales că trebuia să vedem ce se întâmplă cu copiii. Seisen este o şcoală mare, are cam 700 de elevi, şi toată lumea trebuie să aibă grijă de copii în astfel de cazuri. Am luat geanta pentru urgenţe şi am ieşit pe hol. Aici, fiecare clasă are o geantă pentru urgenţe, în special pentru cu­tre­mure, echipată cu tot ceea ce ai nevoie ca să supravieţuieşti 24-48 de ore. Se adaugă echipamentul me­dical de urgenţă. 

M-am uitat în cele două clase a XII-a aflate lângă laboratorul meu şi am văzut că deja copiii ieşiseră. Am coborât scările cât de repede am pu­tut. La parter m-am întâlnit cu directoarea liceului, care mi-a spus să las geanta şi să stau sub pragul uşii. Încă nu se oprise cutremurul. Am mai stat câteva secunde cu ea, după care am alergat pe hol spre cantina şcolii, ca să ies în curte, unde trebuia să ne adunăm cu toţii. În 20 de secunde, cât mi-a luat ca să ajung acolo, zgâlţâiala nu încetase, dar se mai ponderase.  Copiii erau deja strânşi pe clase, nu erau însă toţi, iar câţiva profesori începuseră să dea indicaţii despre cum trebuie să se organizeze. Imediat ne-am mutat pe terenurile de tenis, care sunt un loc mult mai sigur. Au început să vină şi cei mici, iar atunci am început să organizăm un fel de tabără de urgenţă. 

Aici, lucrurile sunt foarte organizate, iar copiii şi adulţii sunt foarte disciplinaţi în astfel de situaţii de urgenţă. Fiecare elev are ataşat de scaunul din clasă un fel de pungă făcută dintr-un material special, numită Zukin, pe care trebuie să şi-o pună imediat pe cap după ce începe cutremurul, iar apoi să urmeze nişte reguli foarte stricte de evacuare. Au fost foarte mulţi copii care au plâns. S-au speriat foarte tare, au fost în stare de şoc. Primele minute după cutremur am încercat cu toţii să ne revenim şi să aflăm cât mai multe informaţii despre ce se întâmplă. Mi-am văzut soţia, care lucrează în aceeaşi instituţie ca şi mine, dar la grădiniţă, şi fetiţa. Atunci m-am mai liniştit. Nu am ştiut nimic despre băiatul nostru mai bine de o oră, în afară de faptul că la şcoala lui nu se întâmplase nimic grav. Ne-am reîntâlnit după mai bine de două ore de când cutremurul se terminase. Imediat după seism, reţeaua telefonică a căzut, iar metroul şi trenurile nu au mai circulat, aşa că a trebuit să ne organizăm ca să putem găzdui toţi copiii pe terenurile de tenis. Am stat aşa mai bine de două ore, timp în care s-a produs şi cea mai mare replică seismică, de 7,2 grade. Au început să vină părinţii să ia copiii, însă foarte mulţi dintre ei au fost nevoiţi să-i aştepte la şcoală mult timp, din cauza blocajului de pe străzi şi din cauza faptului că nu mai funcţiona nici un mijloc de transport public. Comitetul pentru urgenţe al şcolii a preluat controlul şi a organizat totul excelent până seara târziu. Mulţi dintre copii nu au putut să ajungă acasă, fiind nevoiţi să doarmă la alţi colegi. Către 10 noaptea, când eram încă la şcoală, aproape toţi co­piii plecaseră şi totul era în regulă.

Am văzut copii şi părinţi plân­gând şi îmbrăţişându-se, am văzut lacrimi şi îndârjire pe obrazul profesorilor. Am discutat cu câţiva dintre cei mai vechi din şcoală, care au spus că este cel mai mare cutremur pe care l-au trăit." 
Prof. Teodor Niţu, Tokio

http://www.puterea.ro/news17370/FEN-%E2%80%9CAu-fost-negocieri-suspecte-la-nivelul-confederatiilor%E2%80%9D-Conflict-intre-sindicalisti-inainte-de-marele-miting-din-Capitala.htm

FEN: “Au fost negocieri suspecte la nivelul confederaţiilor”. Conflict între sindicalişti înainte de marele miting din Capitală

La o zi distanţă de marele miting de protest din Capitală, liderii sindicali au început să se atace reciproc. Conducerea Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), afiliată la “Cartel Alfa”, acuză confederaţiile sindicale de “negocieri suspecte” prin care au amânat greva generală. Profesorii susţin că o grevă, în acest moment, nu ar mai avea nici un rost, cât timp Codul muncii este asumat, iar Legea educaţiei a fost publicată în Monitorul Oficial. FEN mai acuză liderii sindicali că au organizat proteste fără efect. Cu toate acestea, “Cartel Alfa” susţine că dascălii sunt pentru grevă. Peste 50.000 de oameni sunt aşteptaţi să protesteze miercuri în Capitală.  

Sindicaliştii vor veni înarmaţi cu ouă - care de fapt ar putea fi pietre - la protestul de mâine, din faţa Palatului Parlamentului, şi promit o “surpriză” guvernanţilor. “Le-am cerut colegilor să vină cu ouă uriaşe la miting. Vor vedea guvernanţii, miercuri, ce o să facem cu ouăle”, ne-a declarat vicepreşedintele confederaţiei naţionale “Cartel Alfa”, Petru Dandea. Acesta susţine că, din datele strânse până în acest moment de federaţiile sindicale afiliate la “Cartel Alfa”, peste 70% dintre angajaţi s-au arătat pentru declanşarea grevei generale. “Semnăturile sunt strânse la nivel de federaţie. Sunt mai multe federaţii care au terminat sau se apropie de finalul colectării datelor. Din datele strânse până în prezent, peste 70% dintre angajaţi sunt pentru declanşarea grevei generale. Nu există federaţie care să se apropie de finalizarea procedurilor de strângere a semnăturilor care să nu fi obţinut cel puţin 50% pentru grevă. Şi-au dat acordul pentru grevă cei din Administraţia publică, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Federaţia Educaţiei Naţionale, care se apropie, de asemenea, de finalizarea colectărilor de date”, ne-a mai spus Dandea. Potrivit vicepreşedintelui “Cartel Alfa”, dacă Guvernul Boc va scăpa şi de această dată de moţiunea de cenzură, iar noul Cod al muncii va fi pus în aplicare, sindicaliştii se vor adresa Parlamentului European, reclamând ilegalitatea acestui act. “Intenţionăm să depunem o plângere la comisia de petiţie a Parlamentului European pentru că, cel puţin din punct de vedere al Legii 98 referitor la concedierile colective, actualele prevederi ale Codului muncii pe care şi-a asumat răspunderea Boc sunt contrare spiritului directivei. Făcând această plângere la comisia de petiţii şi abuzuri a Parlamentului European, ei, pe regulament, sunt obligaţi să sesizeze Comisia Europeană, care poate declanşa un control. În condiţia în care plângerea formulată de noi se confirmă, Comisia Europeană poate declanşa procedura de infringement împotriva României”, ne-a mai declarat Petru Dandea.

 

FEN: “Am avut numai mitinguri şi proteste fără rezultat”

Conducerea Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) susţine însă că profesorii consideră că este prea târziu pentru grevă generală. “Eu nu ştiu de unde au cei de la confederaţie aceste date, cât timp noi nu am trimis situaţia. Este adevărat că cei din învăţământ vorbesc de mult despre grevă, dar colegii nu văd ce rost mai are o grevă acum. Nu vedem ce să atacăm prin această grevă. Codul muncii este deja asumat de Guvern, iar Legea educaţiei a fost deja publicată în  Monitorul Oficial. Noi am dorit grevă generală, dar nu s-a dorit atunci. Nu ştim pentru ce motive. Am tot organizat mitinguri şi proteste care nu au avut nici un efect. Cred că au fost nişte negocieri suspecte la nivelul confederaţiilor sindicale. Avem, ce-i drept, o perioadă pe care o putem specula, cu examenele. Vom participa la mitingul de miercuri. Profesorii vor însă să vadă rezultate”, ne-a declarat preşedintele FEN, Constantin Ciosu.

Miercuri, în ziua dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură la adresa Cabinetului Boc, sindicaliştii vor protesta în Piaţa Constituţiei, între orele 12.00 şi 16.00. "Sperăm ca mitingul din 16 martie să închidă conflictul deschis cu Guvernul  român. Strângem semnături pentru o eventuală grevă generală, dar sperăm să nu ajungem până acolo, iar parlamentarii să înţeleagă ca protestul reprezintă o încercare de a proteja interesele salariaţilor", a declarat, joia trecută, preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu.

14 martie 2011

Conferinta Sociala Reunita la nivel European - Bruxelles 10_11 martie 2011

Comunicat de Presa JSC Brussels 10-11 Martie 2011.doc

2011 - JSC - EN - press release.pdf


http://www.adevarul.ro/locale/slatina/Slatina-_Profesori_in_cursul_saptamanii-invatacei_in_weekend_0_443955703.html

Slatina: Profesori în cursul săptămânii, învăţăcei în weekend

Sute de profesori vor fi specialiaţi gratuit în IT şi HR în cadrul unui proiect cu fonduri europene. Prima etapă a debutat cu modului de informatică. 49 de profesori olteni participă la primele cursuri organizat pe bani europeni.

Dacă în cursul săptămânii ei sunt cei care îi ascultă pe elevi, în weekend stau cuminţi în bancă şi urmează cursuri de IT şi HR. Dascălii olteni au posibilitatea de a urma până în 2013 cursuri gratuite predate de profesori de la Universitatea Româno-Americană, în cadrul proiectului „Optimizarea sistemului de învăţământ prin dezvoltarea competenţelor profesionale ale personalului didactic din învăţământul preuniversitar", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Olt şi Ilfov şi are o valoare de 8,1 milioane lei. Prima etapă, pentru care au fost selectaţi 49 de profesori, a debutat în urmă cu o săptămână cu modulul de informatică, pentru care au optat 25 de cursanţi, din Slatina, Caracal, Corabia, Balş, Strejeşti, Negreni şi Cungrea, cu vârste între 20- 50 de ani, care predau la mai multe discipline şcolare.

Asaltat de cereri, proiectul va depăşi targetul

Programul de formare cuprinde cinci module de curs: operator calculator şi reţele, managementul resurselor umane, management de proiect, competenţe sociale şi civice şi comunicare. Cursurile se defăşoară sâmbăta şi duminica la sediul IŞJ. „Proiectul cuprinde patru sesiuni de selecţie. Pentru prima s-au înscris 228 de profesori, fiind selectaţi 49. Fiecare curs are câte 25 de particianţi, unele dintre persoanele selectate optând pentru participarea la mai multe cursuri. Seria actuală se va finaliza în septembrie. În august -septembrie va începe selecţia pentru cea de-a doua etapă, la care se pot reînscrie cei care nu au fost selectaţi acum. Celelalte două etape se vor derula anul viitor. Era prevăzut un număr de 100 de cursanţi din Olt, dar cu siguranţă se va depăşi targetul, pentru că sunt multe solicitări.”, declară managerul de proiect Cristiana Bucur.
Cu laptopul în faţă, primit în custodie pe perioada cursului, profesorii stau cuminţi în bancă opt ore pe zi. În cadrul proiectului, mai beneficiază de transport gratuit şi masa de prânz.

 

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Codul_Muncii-la_masa_-Adevarul-luni_de_la_ora_10-00_0_442755997.html

Valentin Mocanu: Orice Cod al Muncii care s-ar face va fi abuzat de o parte sau alta

Andreea Paul Vass,consilierul premierului Emil Boc:

- Schimbarile operate pe Codul Muncii vor duce la stabilizarea economica.

- In criza avem de ales intre a diminua rata de ocupare sau a reduce temporar numarul orelelor de munca.

- Andreea Paul Vass a dat cateva exemple de buna din mai multe tari europene referitoare la imbinarea invatarii continue si formele de protectie oferite la concediere.

Dan Matei Agathon, purtator de cuvant Alianta Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR):

- Vreau sa demitizez cateva chestiuni spuse in timpul dezbaterilor pe Codul Muncii.

- Mitul 1 - faptul ca modificarea Codului va aduce sute de mii de locuri de munca nu este asa, nu este suficienta aceasta schimbare legislativa, ea trebuie acompaniata cu alte masuri pentru a scoate la suprafata locurile de munca existente la negru sau gri.

- Al doilea mit neadevarat este ca noul Cod va aduce sclavagismul in Romania . Nu este adevarat, deoarece exista astfel de legi in tarile occidentale si nu s-a intamplat nimic. Legile care se aplica muncitorilor de la Fiat, Italia, se pot aplica si muncitorilor de la Renault, Romania .

Peter Imre, director general "Adevarul Holding":

- nu se poate vorbi de un numar exact de noi locuri de munca, in mod cert, insa, noul Cod al Muncii va pune principiile si bazele crearii unor noi locuri de munca.

-  Noul Cod aduce responsabilitate. Piata muncii este o piata ca oicare alta. Nu este cu nimic mai neconcurentiala decat celelalte piete.

-  Dupa 44 de ani de etatism nefericit, orice liberalizare este binevenita. Era timpul sa se produca aceasta flexibilizare de pe piata muncii.

- Dar, schimbarile nu vin usor, nimeni nu doreste sa renunte la favoritismele pe care i le ofera, de exemplu, legislatia. Codul in vigoare permite supravietuirea profesionala a incompetentilor.

- Nu doresc sa traiesc intr-o societate in care nemunca, lenea, sunt protejate prin lege.

Petru Dandea, vicepresedintele Confederatiei "Cartel Alfa":

-  Nu este adevarat ca aceasta "flexibilizare" a Codului va aduce milioane de locuri de munca.

- Dovada este cazul Poloniei, unde ponderea contractelor de munca pe perioada determinata este de 27% , dar somajul este mult mai mare decat in Romania , care are doar 1,3% dintre salariati platiti pe contracte pe perioada determinata.

Andreea Paul Vass,consilierul premierului Emil Boc:

- Petru Dandea  are dreptate ca nu este suficient Codul pentru o crestere a ratei de ocupare,  dar, updatarea Codului face parte dintr-o viziune agregata care va duce la cresterea ratei de ocupare.

- Este nevoie si de cresterea competentei profesionale.

-  Potrivit statisticilor, aproape 30% din forta de munca avea nevoie de pregatire profesionala anul trecut.

- In al treilea, asa cum a spus si domnul Dandea, trebuie diminuata fiscalitatea pe munca.

- Polonia este singura tara care nu a intrat in recesiune A avut somaj mare, dar si productivitate  mare, si  asta inseamna si nivel de trai mai ridicat.

 Maria Grapini, angajator si membru PC:

-  Nu sunt de nicio parte extrema. Nu cred despre Codul Muncii ca este nici rege si nici Cenusareasa.

- Codul nu va rezolva totul si trebuia schimbat demult pentru ca, in momentul de fata, Codul ii favoizeaza pe angajatii incompetenti.

- Proiectul de Cod nu raspunde unor problme: o lege nu trebuie sa discrmineze. Dar, acest nou Cod o face, introducand diferente intre angajatorul stat si angajatorul privat. Statul poate sa angajeze a doua zi dupa concedieri colective, privatul nu poate decat dupa 45 de zile.

- De asemenea, in lege nu trebuie sa existe formulari ambigue sau interpretabile.

- Angajatorii pierd mai mult daca isi disponibilizeaza salariatii doar pentru a aduce altii pe salariul minim.

 Valentin Mocanu, secretar de stat in ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale:

-  Cred ca ar trebui sa ne ferim de exagerari verbale. Sindicalistii spun ca noul Cod aduce scalagismul, domnul Agathon spune ca acum avem dictatura salariatilor.

- Orice Cod al Muncii care s-ar face a fost, este şi va fi abuzat de o parte si alta. Important este sa vedem daca ceea ce construim va rezolva problemele pietei muncii.

- Pornim de la o situatie grava: avem 1,6 milioane de muncitori la negru. Aproximativ 30% din forta de munca activa este plecat din Romania si, daca vobim despre calitatea celor plecati, trebuie sa spunem ca sunt persoane intre 23 si 47 de ani. In plus, cei plecati sunt cei mai determinati.

- Totodata, aproximativ 1,5 milioane de angajati au salariul minim pe economie.

- Acum se schimba Codul si este foarte bine ca se intampla asta, dar trebuie sa gasim solutii pentru a rezolva toate problemele astea.

- De exemplu, credeti ca de joi, dupa ce pica motiunea de cenzura, dispar lenesii si incompetentii? Ma indoiesc.

-  Dupa cum vreau sa le spun sindicalistilor ca pot fi exploatati si oamenii angajati cu forme legale. Am vazut salariati care dormeau pe cartoane, ca vai de ei.

-   De asemenea, nu cred ca toti cei 1,6 de milioane de muncitori la negru vor fi angajati cu forme legale si nici toti muncitorii din strainatate se vor intoarce acasa. Important este sa mergem mai departe, sa folosim competentele existente acum pe piata muncii autohtone.

Cristian Secosan, directorul general al filialei locale a concernului industrial german Siemens:

- Si eu sunt un functionar, dar al statului german, şi pot spune că acest Cod are si parti bune si parti rele.

- Cuvantul cheie al preocuparilor noastre trebuie sa fie, insa, productivitate si eficienta. In directia asta trebuie sa fie concentrate eforturile.

Cristian Parvan, secretar general Asociatia Oamenilor de Afaceri Romani (AOAR):

- Codul Muncii nu va reusi sa faca nimic din ce s-a clamat aici.

-  Problema este ca nu se creaza un model economic care sa duca la aparitia locurilor de munca. Europa se teme de deficitul fortei de munca, calificate. Cei calificati vor pleca din Romania , in conditiile actuale. Codul nu rezolva nimic.

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=115007

 

Suceava: Protest spontan al dascalilor fata de neplata integrala a salariilor


Dascalii suceveni s-au manifestat, la sfarsitul saptamanii, printr-un protest spontan in fata Consiliului Judetean si a Prefecturii Suceava, nemultumiti fata de neplata integrala a salariilor. 
Peste 200 de cadre didactice din mai multe scoli din municipiul resedinta de judet, dar si din localitati limitrofe, au venit cu pancarte improvizate din cutii de carton pe care era scris “Boc, sa-ti asumi raspunderea doar pentru familia ta!”, “Afara cu hotii de la noi din tara”, “Basescu, nu uita, Romania nu-i a ta!” si au cantat “Desteapta-te, romane!”. Protestul spontan vine la o zi dupa ce liderul judetean al Sindicatului din Invatamant “Spiru Haret” Suceava, Constantin Cernica, a declarat ca dascalii sunt “foarte bulversati”, in conditiile in care nicio scoala din municipiul Suceava nu are suficienti bani pentru salariile pe luna februarie. O delegatie a protestatarilor a fost primita de prefectul Sorin Arcadie Popescu, fara a se finaliza cu un rezultat favorabil, protestul incheindu-se dupa ce s-a stabilit ca pana vineri sa fie consultati membrii de sindicat din toate scolile cu privire la declansarea grevei generale.

 

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=115031

 

Sindicatele, decise sa blocheze miercuri Capitala

Sindicalistii au continuat protestele, la sfarsitul saptamanii trecute, fata de prevederile noului Cod al muncii pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea in fata Parlamentului. La Targoviste, peste 200 de sindicalisti au protestat, organizand un mars pe strazile din municipiu pana in fata sediului PDL Dambovita. Sindicalistii de la mai multe confederatii au fost insotiti de o coloana formata din aproximativ 100 de masini. Sindicalistii au sustinut ca noul Cod al muncii aduce sclavia moderna. “Din Codul muncii deriva celelalte neajunsuri. Angajatii o vor duce tot mai prost, vor fi sclavii patronilor, vor avea salariile pe care le vor patronii. Este o mostra de incompetenta a Guvernului Boc”, a afirmat secretarul general al Cartel Alfa Dambovita, Gheorghe Dinca. Alti 200 de sindicalisti, angajati din metalurgie, sanatate, administratie si aparare, au protestat, la finalul saptamanii, si in Piata Iuliu Maniu din municipiul Aiud. La mitingul organizat de CNS Cartel Alfa, sindicalistii au fost sustinuti de deputatul social-democrat Radu Coclici, si de primarul municipiului, liberalul Horatiu Josan. Printre protestatari s-au numarat angajati de la “Metalurgica Transilvana”, principala intreprindere din oras, “Prebet”, dar si de la Spitalul Municipal si Primaria Aiud. De asemenea, printre participantii la miting s-au aflat si sindicalisti din industria de aparare, veniti de la Cugir, dar si din asistenta sociala, angajati la un centru din Galda de Jos. Oamenii au afisat pancarte si au scandat lozinci antiprezidentiale si antiguvernamentale. De asemenea, la Alba Iulia, peste 700 de sindicalisti din sanatate, invatamant, confectii si aparare, veniti din Aiud, Abrud, Cugir, Ocna Mures si din Alba Iulia, au pichetat sediul Institutiei Prefectului, intr-una din cele mai mari actiuni de protest organizate in ultimii ani in judet. La Deva, peste o suta de sindicalisti din cadrul filialelor judetene Hunedoara ale Cartel Alfa, CNSLR Fratia si BNS au pichetat sediul Prefecturii, nemultumiti si ei de asumarea raspunderii Guvernului pentru noul Cod al muncii. La protest au fost reprezentati sindicalisti din invatamant, sanatate, siderurgie, productia de energie electrica si chimie, acestia avand asupra lor fluiere, vuvuzele si un megafon din care se puteau distinge acordurile din coloana sonora a filmului “Titanic”. Ample proteste, pe 16  martie
Marile confederatiile sindicale au decis sa organizeze un amplu miting de protest in Piata Constitutiei din Capitala, pe 16 martie, in ziua in care va fi dezbatuta si votata in Parlament motiunea de cenzura introdusa ca urmare a asumarii raspunderii Guvernului pe Codul muncii. Mitingul, la care se asteapta sa participe cel putin 50.000 de oameni, va incepe la ora 12.00, iar in aceeasi zi, in intervalul orar 7.00-9.00, sindicatele din CFR vor declansa o greva de avertisment cu intreruperea lucrului. In conditiile in care motiunea de cenzura nu va fi adoptata, a doua zi cele cinci confederatii sindicale vor depune un document la Curtea Constitutionala prin care vor demonstra pe articole neconstitutionalitatea noului Cod al muncii.

 

http://www.puterea.ro/news17292/Inspectoratele-scolare-si-au-batut-joc-de-banii-pentru-rechizitele-copiilor-saraci-Ministerul-Educatiei-promite-caiete-si-pixuri-dar-nu-se-stie-cand-vor-fi-livrate-.htm

 

Inspectoratele şcolare şi-au bătut joc de banii pentru rechizitele copiilor săraci. Ministerul Educaţiei promite caiete şi pixuri, dar nu se ştie când vor fi livrate

 

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) asigură că toţi elevii nevoiaşi vor primi, anul acesta, rechizitele gratuite de la stat, dar nu se ştie până la ce dată. MECTS a fost nevoit să aloce o nouă sumă de bani din bugetul pe 2011 pentru a achiziţiona rechizitele ce trebuiau să ajungă în şcoli încă de anul trecut, deoarece inspectoratele şcolare au dat banii de la Guvern unor firme ce nu au mai furnizat caietele şi pixurile pentru elevi. Între timp, reprezentanţii Ministerului Educaţieei se laudă cu pachetele care au ajuns “doar” cu patru luni întârziere la copiii săraci.  

După ce ziarul “Puterea” a dezvăluit că mii de elevi, care provin din familii defavorizate, nu au primit nici până la această dată rechizitele gratuite promise de Guvern, iar în multe unităţi şcolare pachetele au ajuns abia în al doilea semestru al anului şcolar 2010–2011, reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului (MECTS) au verificat situaţia din teritoriu. Astfel, în cazul judeţului Bistriţa-Năsăud, unde sunt cei mai mulţi copii fără caiete şi pixuri, MECTS a fost nevoit să aloce o nouă sumă de bani pentru pachetele cu rechizite, după ce inspectoratul şcolar din localitate a încredinţat banii unei firme ce nu a putut livra materialele. “Din informaţiile pe care le avem de la domnul inspector de la Bistriţa-Năsăud, în luna august s-a publicat invitaţia la licitaţie, a fost desemnat un câştigător, s-a încheiat un contract în data de 16.09.2010 pentru distribuirea a 17.989 de pachete de rechizite, dar până în data de 11.10.2010, firma câştigătoare nu a livrat nici un pachet. ISJ a informat că, dacă nu va fi respectat termenul din contract, vor fi aplicate sancţiuni de întrâziere. Primul transport de rechizite este realizat de firmă pe data de 05.11.2010, cu un număr de peste 7.300 de pachete, reprezentând 41% din cantitatea necesară. Firma a solicitat rezilierea contractului pentru că s-a văzut în imposibilitatea de a livra materialele”, ne-au explicat reprezentanţii MECTS. Ministerul Educaţiei asigură că toţi elevii săraci din Bistriţa vor primi rechizitele în acest an, dar nu se ştie exact când. “Domnul inspector a discutat cu ministerul, mai exact cu cei de la buget-finanţe şi au ajuns la un acord, cum că pe bugetul de anul acesta, restul de rechizite vor fi acordate. Nu pot spune exact până când”, ne-au mai spus reprezentanţii MECTS.

MECTS: Legislaţia întârzie pachetele

Surpriză sau nu, datele colectate de reprezentanţii Ministerului Educaţiei arată că rechizitele au ajuns mai repede la elevi decât au mărturisit părinţii, dascălii sau inspectorii şcolari reporterilor noştri. În cazul judeţului Sibiu , datele diferă, chiar dacă sursa care oferă informaţiile este aceeaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean. Ministerul a primit de la ISJ informaţii conform cărora ultimele pachete au fost livrate la unităţile şcolare încă de pe data de 29.09.2010, cu toate că inspectorul general mărturisea pentru ziarul nostru că abia săptămâna trecută au ajuns toate rechizitele la elevii nevoiaşi.

Chiar dacă luăm în considerare datele oferite de Ministerul Educaţiei, în unele judeţe, ca de exemplu Dâmboviţa, rechizitele tot au ajuns cu patru luni întârziere. “Procedurile privind achiziţionarea de rechizite au demarat în luna august 2010. Au fost contestaţii care au fost rezolvate, astfel încât reluarea procedurilor de achiziţie a avut loc pe 17 noiembrie. Contractul a fost adjudecat şi încheiat în data de 6 decembrie. Rechizitele au fost distribuite în toate şcolile din judeţ până la data de 28 decembrie 2010. Rechizitele au fost repartizate elevilor, sub semnătură în primele două săptămâni ale lunii ianuarie 2011”, potrivit datelor oferite MECTS de către Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa. Totuşi, cadre didactice au declarat pentru ziarul “Puterea” că elevii de la Şcoala nr. 9 “Grigore Alexandrescu” şi cei de la Şcoala nr. 3 din Târgovişte au primit toate rechizitele abia acum două săptămâni. Ministerul Educaţiei se laudă însă că are datele “sub semnătură” de la inspectoratul şcolar. Oricare ar fi realitatea, elevii au stat cel puţin un semestru fără caiete şi instrumente de scris.

Cei de la Ministerul Educaţiei dau vina pe birocraţie pentru pachetele care nu au ajuns la timp în unităţile de învăţământ. “Sunt proceduri care trebuie respectate şi chiar de dragul copiilor, nu avem cu să nu le respectăm. Dacă inspectoratul porneşte procedurile, repectând termenii legali şi trimite la şcoli, dar este o întârziere datorată acestora, nu văd ce vină are ministerul”, ne-a mai explicat un reprezentant al MECTS.

Ministerul Educaţieie a alocat, în 2010, aproximativ 20 de milioane de lei (circa 5 milioane de euro) pentru rechizite destinate elevilor care provin din familii defavorizate.

 

http://www.puterea.ro/news17271/Rectorii-politicieni-deloc-impresionati-de-amenintarile-lui-Funeriu-Vezi-replica-data-ministrului-educatiei.htm

 

Rectorii-politicieni, deloc impresionaţi de ameninţările lui Funeriu. Vezi replica dată ministrului educaţiei

 

“Orice om, mai ales când ocupă o demnitate publică, ar trebui să mai ţină cont şi de ce spune Parlamentul. Nimeni nu este mai presus de lege” este replica rectorilor-politicieni pentru Daniel Funeriu, după ce ministrul educaţiei a declarat că va cere Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) să constate incompatibilitatea celor patru parlamentari care deţin funcţii de conducere ale unor universităţi de stat. Pedelistul Ştefan Drăgulescu este dispus să acţioneze în instanţă pentru a-şi păstra ambele funcţii, în timp ce pesedistul Florian Popa preferă să renunţe la restul mandatului de rector al Universităţii “Carol Davila”, decât să plece din Parlament.

Rectorii-politicieni nu sunt intimidaţi de declaraţia ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Danial Petru Funeriu, care a anunţat că va cere Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) să constate incompatibilitatea parlamentarilor care deţin funcţii de conducere a universităţilor.

Funeriu a primit critici chiar şi de la colegul său de partid, democrat-liberalul Ştefan Drăgulescu, rector al Universităţii de Medicină şi Framacie “Victor Babeş” din Timişoara şi deputat, care îi recomandă ministrului educaţiei să “mai ţină cont şi de ce spune Parlamentul”, deoarece “nimeni nu este mai presus de lege”. Drăgulescu este dispus să se adreseze şi instanţelor judecătoreşti pentru a-şi păstra ambele funcţii. “Este punctul lui de vedere. Punctul de vedere juridic este cu totul altul. Ştiţi foarte bine că cele două comsii juridice ale Parlamentului au votat că cele două funcţii sunt compatibile, prin faptul că cele două mandate sunt obţinute prin alegeri, că trebuie finalizate, iar legea nu se aplică retroactiv. Este un punct de vedere juridic, nu este punctul meu de vedere. Sigur că m-am informat, pentru că am mai avut un proces cu Ministerul Învăţământului, în 2004, când Mircea Miclea nu mă valida ca rector, iar o problemă discutabilă, şi am câştigat la Înalta Curte. Respect punctul de vedere al ministrului. ANI poate să dea un punct de vedere. Dar, părerea mea este că Parlamentul României este cea mai importantă instituţie a unui stat de drept şi cred că orice om, mai ales când ocupă o demnitate publică, ar trebui să mai ţină cont şi de ce spune Parlamentul. De aceea există Parlamentul, altfel, nu am mai fi un stat de drept şi fiecare ar face ce vrea. Nimeni nu este mai presus de lege, iar punctul de vedere al Parlamentului ar trebui luat în considerare”, ne-a declarat Ştefan Drăgulescu.

Florian Popa, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Dr. Carol Davila” şi deputat PSD, susţine că s-a adresat personal ANI pentru a afla un punct de vedere. “Este foarte bine că ministerul se adresează ANI. M-am adresat chiar eu Agenţiei. Mi-au spus că este incompatibilitate, dar că asta este o părere a lor, dar depinde de regulamentele instituţiilor în care se găsesc cei incompatibili. Este foarte neclar. Pe de-o parte, Parlamentul, care este legiuitorul, spune că nu este incompatiblitate, că nu se poate aplica retroactiv legea, cu voturi în ambele camere, ANI spune că ar fi incompatibilitate, dar este legat şi de regulamentele celor două instituţii, iar domnul ministru, mă rog, îşi susţine punctul de vedere. După regulamentul Universităţii, nu sunt incompatibil. Eu am fost ales, sunt la al doilea mandat, până în octombrie, când începe ciclul electoral din nou, şi oricum nu mai pot candida”, ne-a declarat Florian Popa. Acesta s-a arătat dispus să renunţe la fotoliul de conducere al universităţii bucureştene pentru a-şi păsta funcţia de parlamentar. “Să vedem modul în care se vor desfăşura lucrurile. Eu aş opta pentru Parlament, oricum la Universitate nu mai am decât patru luni. Văd că este atâta aprindere doar pentru câteva luni de organizare a alegerilor. Nu cred că domnul ministru îşi poate îmbunătăţi imaginea prin aceste declaraţii. Ce-i drept, avem o lege şi trebuie respectată”, a spus Popa.

Funeriu continuă să ameninţe

Ministerul Educaţiei se va adresa Agenţiei Naţionale de Integritate, în aprilie, pentru a constata incompatibilitatea celor patru parlamentari care au şi funcţia de rector, a declarat, ieri, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Potrivit lui Funeriu, ministerul poate face acest demers în termen de minimum 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii educaţiei (10 februarie). "Cele 60 de zile sunt prevăzute într-un punct de vedere solicitat de minister la ANI. Dacă ANI va constata incompatibilitatea şi cei patru nu se vor conforma, atunci consecinţele vor fi deosebit de grave", a precizat Funeriu.

Parlamentarii rectori sunt Florian Popa (deputat PSD şi rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti), Ştefan Drăgulescu (deputat PDL şi rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" Timişoara ), Ecaterina Andronescu (senator PSD şi rector al Universităţii Politehnica Bucureşti) şi Nicolae Robu (senator PNL şi rector la Politehnica Timişoara).

 

11 martie 2011

http://www.adevarul.ro/locale/slatina/Consiliul_Local_Caracal-convocat_la_aceeasi_ora_cu_mitingul-pentru_deblocarea_bugetului_0_442155965.html

 

Consiliul Local Caracal, convocat la aceeaşi oră cu mitingul, pentru deblocarea bugetului

 

Angajaţii din învăţământ ies în stradă la Caracal. Nevotarea bugetului local le-a blocat salariile. În aceeaşi situaţie se află şi angajaţii primăriei, cei din sănătate şi ai altor instituţii publice din subordinea administraţiei locale. Consilierii locali sunt convocaţi pentru a cincea oară să voteze bugetul, la aceeaşi oră cu mitingul.

 

La Caracal se întâmplă o altă minune: cea a votării bugetului local. Jocurile politice ale consilierilor locali au blocat activitatea din municipiu- Finanţele au blocat conturile primăriei, Distrigaz a sistat distribuirea gazului, şcolile au rămas fără curent, iar circa 1800 de angajaţi din subordinea administraţiei locale (primărie, învăţământ, sănătate sau cultură) au rămas fără salarii. Cum ieri şi astăzi sunt zile de leafă, iar banii nu le-au intrat în buzunar, angajaţii din învăţământ au preluat iniţiativa de a le bate în mod public obrazul consilierilor vinovaţi de situaţie şi organizează începând cu ora 10.00 un miting de protest în faţa Primăriei Caracal.La aceeaşi oră cu mitingul, primăria a convocat consilierii la cea de-a cincea şedinţă extraordinară pe a cărei ordine de zi se află aprobarea bugetului, sperând că astfel vor conştientiza cosecinţele încăpăţânării politice.

"În acest an, am avut o singură şedinţă extraordinară întrunită pe 31 ianuarie. Pe ordinea de zi nu a fost bugetul, pentru că s-a aşteptat aprobarea celui judeţean. După publicarea proiectului pe site-ul primăriei, a fost convocată şedinţa de comisii pe 7 februarie, iar consilierii comisiei economice au vrut să mai analizeze bugetul. Pe 9 februarie s-a întrunit iar comisia economică, însă din 9 consilieri au venit doar 4. Pe 11 februarie s-a convocat şedinţă extraordinară, apoi pe 14, pe 16 şi pe 21. La niciuna nu s-au prezentat consilierii pentru a putea fi ţinută. Nu putem convoca şedinţă ordinară, agreată de consilieri pentru că astfel ar avea posibilitatea de a introduce anumite proiecte contestate, deoarece bugetul nu are avizul comisiei economice şi am depăşit deja termenul de 45 de zile prevăzut de lege", explică secretarul Cristian Gâlea.

Dacă nici de data aceasta consilierii nu se vor prezenta, singura soluţie este convocarea până la rezolvarea situaţiei, întreaga activitatea a municipiului fiind blocată. Consiliul nu se poate dizolva, deoarece nu sunt întrunite niciuna din cele două condiţii prevăzute de lege: dacă două luni consecutiv nu se constuie- în ianuarie a avut loc o şedinţă, sau după trei şedinţe ordinare în care nu este aprobată nicio hotărâre- nu a avut loc nicio şedinţă ordinară.

http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Nu_m-am_resemnat_in_privinta_rectorilor_0_441556422.html

 

„Nu m-am resemnat în privinţa rectorilor“

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu (foto), consideră că cei patru parlamentari care sunt şi rectori mai au câteva săptămâni pentru a decide ce calitate doresc să păstreze. „Nu m-am resemnat. Legea trebuie aplicată, şi va fi aplicată."

"Legea spune clar: este interzisă ocuparea simultană a funcţiei de rector şi a unei funcţii de demnitate publică. Eu am cerut o poziţie din partea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), pe care am obţinut-o. ANI spune că situaţia rectorilor generează o incompatibilitate care trebuie rezolvată în 60 de zile de la intrarea legii în vigoare sau în funcţie de regulamentele specifice", a spus ieri Funeriu.

Ministrul Educaţiei dă de înţeles că, în ciuda faptului că nu ar dori să între „într-o logică «Minister versus rectori», ori «Minister versus parlamentari»", va fi căutată o soluţie în justiţie dacă cei patru rectori nu vor opta între funcţia de la universitate şi cea din Parlament. „În funcţie de ceea ce se va întâmpla până la expirarea termenului, vom decide care este calea de urmat. Ministerul nu are competenţa de a-i spune unei persoane ce să facă. Dar, atenţie! Drepturile, în această ţară sunt aceleaşi, indiferent că este vorba de un rector care este şi parlamentar sau de un om de pe stradă, iar acţiunea ministerului va fi de respectare a legalităţii", declară Daniel Funeriu.

Reacţia ministrului Educaţiei a apărut după ce Comisiile juridice din Camera Deputaţilor şi Senat s-au pronunţat în favoarea rectorilor parlamentari, atunci când au fost întrebate de aceştia dacă se găsesc sau nu în situaţie de incompatibilitate. Senatorii Ecaterina Andronescu (PSD) şi Nicolae Robu (PNL), dar şi deputaţii Florian Popa (PSD) şi Ştefan Drăgulescu (PDL), care sunt şi conducători de universităţi, s-ar afla în această situaţie de incompatibilitate. Cei patru susţin că acest regim s-ar aplica abia următorilor rectori, care vor fi aleşi la peste un an. 

"Legea spune clar: este interzisă ocuparea simultană a funcţiei de rector şi a unei funcţii de demnitate publică."

Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei

http://www.azi.ro/index.php?data=11.03.2011&rubrica=Prima_pagina&citeste=4

 

La 16 martie, protest sindical în Capitală

Mare miting în ziua moţiunii

 

Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a anunţat, ieri, că pe 16 martie, între orele 12.00 şi 18.00, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, va fi organizat un mare miting sindical, destinat „sensibilizării parlamentarilor care, începând cu ora 11.00, vor dezbate moţiunea de cenzură“.

Marile confederaţii sindicale nu sunt de acord cu noul Cod al Muncii şi au anunţat că îşi vor scoate oamenii în stradă pentru proteste. La nivel naţional, continuă mitingurile zilnice, care vor fi organizate, până miercuri, în marile oraşe, a spus Bogdan Hossu. Acestea sunt programate în judeţele Satu Mare, Suceava, Covasna, Tulcea, Mehedinţi, Valcea, Vaslui şi Dâmboviţa. Sindicaliştii estimează că la proteste vor participa în jur de 60.000 de persoane.

Reacţionând la discursul de asumare a răspunderii rostit de premierul Emil Boc, Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, a declarat că şeful Guvernului a „justificat în mod inutil modificările din Codul Muncii“. „Am auzit că aceste modificări vor determina crearea a 90.000 de locuri de muncă, dar nu au zis la ce salarii vor fi create acestea. După părerea noastră, acestea vor viza zdrobitor de multe locuri de muncă cu salariul minim“, a spus Dumitru Costin, ieri, în cadrul unei declaraţii de presă.

În opinia sindicatelor, Cabinetul Boc a recurs la cel mai lejer gest pe care îl putea face pentru a putea repoziţiona România pe harta competitivităţii mondiale. „Incapabil să facă reforme economice clare, acest Guvern nu poate să rezolve problemele adevărate şi a găsit singura soluţie la îndemână: aceea de a pedepsi lucrătorii din România modificând Codul Muncii. Probabil că alături de cei trei milioane de tineri buni de muncă, ce au părăsit ţara, România va fi, în continuare, depopulată de români, care vor asculta sfatul preşedintelui“, a mai spus Dumitru Costin.

Ceferiştii intră în grevă

În data de 16 martie, între orele 7.00 şi 9.00, trenurile nu vor circula timp de două ore, au anunţat sindicaliştii de la Federaţia Mişcare Comercial. Mitingul CFR-iştilor are loc în aceeaşi zi în care şi celelalte confederaţii sindicale vor organiza un miting în Capitală.

Acţiunea de protest a fost decisă, ieri, în cadrul Consiliului Naţional al organizaţiei, a infomat preşedintele Federaţiei Mişcare-Comercial, Gheorghe Frăţică. „Noi suntem în conflict deschis, dar până pe 16 martie putem semna contractele şi astfel să anulăm greva. Ne vom întâlni azi (ieri – n.r.) şi cu colegii de la celelalte federaţii pentru a încerca să organizăm împreună protestul“, a spus Frăţică, citată de Mediafax .

Pe 16 martie, va fi dezbătută şi votată moţiunea de cenzură intitulată „Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate“, depusă de opoziţie la adresa Guvernului împotriva Codului Muncii.

 

http://www.azi.ro/index.php?data=11.03.2011&rubrica=Starea_economiei&citeste=1

 

Inflaţia anuală a sărit la 7,6%

 

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în luna februarie, inflaţia anuală a urcat de la 6,99%, cât era în prima lună a anului, la 7,6%. Rata lunară a crescut cu 0,77% din cauza scumpirii alimentelor, în special a cartofilor.

Rata anuală a inflaţiei a depăşit intervalul de variaţie, de 7,2-7,5%, aşteptat până în vara acestui an de guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. În februarie, preţurile mărfurilor alimentare au crescut pe ansamblu cu 1,76%, cele mai mari scumpiri fiind înregistrate de legume, ale căror preţuri au crescut cu 8%, în timp de cartofii s-au scumpit cu 10% faţă de ianuarie. Si anul trecut, cartofii au înregistrat cea mai mare scumpire, de nu mai puţin de 45%.

Pâinea, cu o pondere semnificativă în coşul de consum, a influenţat semnificativ inflaţia, după ce preţurile au urcat cu 2,3% în luna februarie. O altă creştere importantă s-a înregistrat la fructe proaspete care s-au scumpit cu 4,1%. Creşteri lunare de peste 2% au mai fost consemnate la ulei comestibil, făină, lapte de vacă şi zahăr.

Dar, culmea, s-au înregistrat şi scăderi de preţuri, dar numai la o categorie, adică la ouă care au putut fi cumpărate la preţuri cu 2,2% mai mici decât în prima lună a anului.

Totodată, preţurile mărfurilor nealimentare şi ale serviciilor au înregistrat creşteri reduse faţă de luna anterioară, de 0,27%, respectiv 0,03%.

Cel mai mult (1,44%) s-au scumpit tutunul şi ţigările; ţesăturile (0,24%), lacurile şi vopselele (0,23%), iar autoturismele şi piesele de schimb s-au ieftinit cu 0,12%; încălţămintea cu 0,05%; frigiderele şi congelatoarele cu 0,03%, iar maşinile de aragaz, buteliile şi maşinile de spălat cu 0,02%.

Tarifele pentru apă, canal şi salubrizare au crescut cu 0,57%, în timp ce transportul rutier s-a scumpit cu 0,46%. În schimb, tarifele pentru transportul aerian şi tarifele pentru servicii de telefonie s-au ieftinit cu câte 0,39%.

BNR nu este optimistă privind revenirea inflaţiei în intervalul ţintit, dar mizează, printre altele, pe o scădere a cotaţiilor la petrol.

Luna trecută, BNR a majorat prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,4%, la 3,6% şi estimează, pentru sfârşitul anului 2012, o rată anuală de 3,2%. Pentru 2011 şi 2012, BNR a fixat ţinta de inflaţie la 3% plus/minus un punct procentual.

Inflaţia reprezintă unul dintre criteriile fixate în cadrul acordului de finanţare externă semnat de România, în valoare de 20 miliarde de euro, şi coordonat de FMI. Inflaţia este şi criteriu de convergenţă pe care România trebuie să-l îndeplinească pentru trecerea la euro.

 

 

 

 

 

http://www.cotidianul.ro/139566-Codul-Muncii-scoate-sindicalistii-in-strada

 

Miting cu 50.000 de oameni în Capitală pe 16 martie, în ziua moţiunii

Cele cinci confederaţii sindicale organizează în Capitală, în 16 martie, un miting la care estimează că vor participa 50.000 de persoane, sindicaliştii invitând la protest toţi cetăţenii nemulţumiţi de locul de muncă întrucât Codul Muncii asumat de Guvern îi va afecta pe toţi angajaţii.

Sindicalişti spun că dacă în urma mitingului din 16 martie nu vor fi rezolvate cererile lor vor face grevă generală pentru care strâng semnături până pe 14 martie.

Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că Guvernul a găsit singura soluţie la îndemână pentru a pedepsi cetăţenii României prin Codul Muncii, piaţa muncii pe care guvernul o vede extrem de flexibilă fiind în continuare depopulată după intrarea în vigoare a acestei noi reglementări.

"Cele 200.000 de locuri de muncă anunţate de guvern le vor viza pe cele ocupate pe salariul minim care deja există şi nimeni nu le ocupă", a spus Costin.

În opinia lui Costin, Parlamentul s-a transformat într-o anexă a Executivului, parlamentarii neavând "nici măcar decenţa de a citi argumentele" privind Codul Muncii puse la dispoziţie de sindicalişti.

Liderul BNS a precizat că în 17 martie, după miting, liderii celor cinci confederaţii vor stabili următorul pas. El a făcut apel la toţi lucrătorii din România nemulţumiţi de angajatorul lor să vină în Piaţa Constituţiei miercuri.

"Dacă anul trecut v-a fost frică să ieşiţi în stradă, acum nu mai aveţi nimic de pierdut", a spus Costin.

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a dat detalii organizatorice despre mitingul din 16 martie, precizând că intrarea în Bucureşti se va face prin şase puncte, între orele 09.00 - 12.00, iar mitingul se va desfăşura în intervalul 12.00 - 18.00.

Hosu a spus că protestatarii vor aduce ouă de mărimea XXL şi că pregătesc o surpriză în legătură cu pietrele despre care vorbeau în urmă cu câteva săptămâni.

"Chemăm toţi cetăţenii nemulţumiţi în stradă pentru a nu deveni sclavi ai angajatorului fie că acesta este statul sau persoană privată. Actualul Cod al Muncii transformă lucrătorii în structuri dependente în totalitate de angajatori. Sperăm ca lumea să vină miercuri în stradă, să încerce să sensibilizeze parlamentarii care vor vota moţiunea", a spus Hossu.

Liderul Cartel Alfa a dat câteva exemple privind perioada de probă sau durata contractelor determinate care au fost propuse de sindicate şi acceptate de patronate, dar neacceptate de Guvern.

Preşedintele CSDR, Iacob Baciu, a subliniat faptul că modificările aduse la Codul Muncii vizează direct salariatul care va rămâne la discreţia angajatorului. "Vom avea numai zilieri, nu vom mai discuta despre profesii, ci despre muncitori. Statul român nu respectă Constituţia", a spus Baciu.

Liderul CSDR a făcut referire la miile de accidente de muncă produse anual, multe dintre ele mortale, spunând că în următorii 10 ani forţa de muncă va fi decimată, deoarece este exploatată şi nu se asigură condiţiile necesare.

Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, le-a atras atenţia tuturor cetăţenilor că trebuie să înţeleagă pericolul viitor.

"Dacă nu înţeleg pericolul pentru viitorul lor, românii ori nu pricep mesajul nostru ori nu există o cultură a protestului", a spus Petcu.

Guvernul şi-a asumat, marţi, răspunderea pe Codul Muncii, iar parlamentarii PSD, PNL şi PC au depus o moţiune de cezură care va fi dezbătută şi votată în 16 martie.

http://www.cotidianul.ro/139579-Funeriu-Studentii-trebuie-sa-mearga-la-cursuri-obligatoriu-intrucat-sunt-in-invatamant-la-zi

Funeriu: Studenţii trebuie să meargă la cursuri obligatoriu întrucât sunt în învăţământ la zi

Ministrul educaţiei a făcut mai multe precizări în legătură cu unele dintre nemulţumirile care i-au scos pe studenţi în stradă. Legat de obligativitatea prezenţei la cursuri, acesta a spus că măsura este normală, deoarece studenţii nu sunt la învăţământul cu frecvenţă.

"De multe ori studenţii sunt nemulţumiţi de calitatea cursurilor predate. Ei nu pot evalua un curs atât timp cât nu sunt prezenţi la el. Legea Educaţiei prevede prezenţa obligatorie în învăţământul cu frecvenţă", a afirmat Funeriu.

În legătură cu reprezentativitatea de până la 25% a studenţilor la alegerea rectorului, ministrul a susţinut că aceasta depinde şi de modul în care este ales rectorul, şi de autonomia universitară.

"M-am întâlnit de mai multe ori cu studenţii din ANOSR cu care am avut un dialog civilizat şi constructiv. Studenţii au reprezentativitate 25% în consiliile facultăţilor şi în senatele universitare şi, de asemenea, în consiliile de specialitate. Sunt reprezentaţi şi în consiliile de administraţie în formula negociată cu ei, astfel încât să aibă câte un reprezentant în acest for", a mai spus ministrul.

El a precizat că această formulă a fost negociată în Comisia de învăţământ de la Cameră atunci când aveau loc dezbateri privind Legea educaţiei.

Ministrul a spus în cazul în care univesitatea doreşte poate numi un număr de studenţi mai mare, dacă rectorul este ales de către Senat atunci studenţii au drepturi egale. De asemenea, în evaluarea universităţii, reprezentativitatea studenţilor trebuie să fie un factor de calitate, a menţionat Funeriu.

Totodată, Funeriu a precizat că în Europa nu există date care să arate cât trebuie să reprezinte prezenţa studenţilor în alegerea rectorilor. "În acest context, consider că prevederile din noua lege a educaţiei sunt bune", a spus ministrul.

Referindu-se la reclamaţiile studenţilor privind existenţa în universităţi a unor taxe ascunse, Funeriu a spus că a cerut ca orice sumă încasată în această formă să existe la un loc vizibil.

Studenţii din ANOSR protestează de luni, în faţa MECTS, iar joi au stabilită o întâlnire cu ministrul Daniel Funeriu.

 

http://www.cotidianul.ro/139565-Feroviarii-greva-de-avertisment-pe-16-martie

 

Feroviarii, grevă de avertisment pe 16 martie

Trenurile nu vor circula timp de două ore, în 16 martie, când sindicaliştii de la Federaţia Mişcare Comercial au anunţat grevă de avertisment, ziua fiind aleasă deoarece atunci şi celelalte confederaţii sindicale vor organiza un miting în Capitală.

Preşedintele Federaţiei Mişcare - Comercial, Gheorghe Frăţică, a declarat, pentru MEDIAFAX, că acţiunea de protest a fost decisă, joi, în cadrul Consiliului Naţional al organizaţiei.

Greva de avertisment va fi organizată între orele 7.00 şi 9.00, în intervalul orar respectiv necirculând niciun tren.

Protestul este motivat de faptul că nu au fost semnate contractele de muncă la CFR Călători şi CFR Infrastructură.

 

http://www.cotidianul.ro/139560-Bataie-intr-un-liceu-din-Capitala-un-elev-a-ajuns-la-spital

 

Bătaie într-un liceu din Capitală: un elev a ajuns la spital

Un elev de liceu din Bucureşti a ajuns la spital după ce s-a bătut cu un coleg. Incidentul s-a petrecut la Liceul de Telecomunicaţii.

"Un elev de 17 ani al Liceului de Telecomunicaţii din Bucureşti a ajuns la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală şi a primit îngrijiri medicale după ce a fost bătut de un coleg", a declarat, pentru NewsIn, managerul unităţii sanitare, prof. dr. Dan Enescu.

"Avea buza spartă, i s-au pus două copci şi a plecat din spital pe picioarele lui", a mai spus Enescu.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=114942

Botosani: Greve spontane la cele mai importante colegii din municipiu 

Zeci de cadre didactice de la Colegiul National “Mihai Eminescu” din municipiul Botosani au intrerupt cursurile, ieri dimineata, timp de o ora in semn de protest fata de neplata salariilor si de lipsa perspectivei platii imediate a drepturilor salariale.
Profesorii au refuzat sa mearga la clase intre orele 9.00 si 10.00 pe motiv ca desi ziua de plata a salariului a fost pe 9 martie, ei nu au primit inca banii aferenti lunii februarie. “Noi avem ziua de salarii miercuri. Am constatat ca acest lucru nu s-a intamplat si, gandindu-ne la ce s-a intamplat luna trecuta, astazi la a doua ora a fost greva spontana. Profesorii nu au predat”, a afirmat liderul sindical din Colegiul “Mihai Eminescu”, Alina Voinea Axinte. Tot ieri dimineata, cadrele didactice de la Colegiul National “AT Laurian” au declansat o greva spontana, determinata, de asemenea, de neplata salariilor.
Profesorii au intarziat la cursuri timp de zece minute, dupa ce initial au vrut sa intrerupa complet activitatea. Cadrele didactice de la cele doua unitati de invatamant intentioneaza ca incepand de luni sa blocheze intreaga activitate scolara. Cadrele didactice din judetul Botosani nu pot beneficia de salariile integrale pentru luna februarie din cauza bugetelor insuficiente ale administratiilor locale.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=114947

Timis: 70 de elevi, depistati in localuri, in timpul orelor de curs 

Politistii timisoreni au depistat, ieri, in timpul unei razii, aproape saptezeci de elevi in localurile de langa scoli, in timpul orelor de curs. “Actiunea, la care au luat parte douazeci de politisti de proximitate, a avut drept scop combaterea absenteismului scolar si a delincventei juvenile. Ei s-au deplasat la mai multe localuri si internet-caffe-uri din municipiu, fiind vizate in special cele situate in apropierea unitatilor scolare”, a declarat, pentru Agerpres, Marinela Hotico, purtator de cuvant al Politiei Timis. Oamenii legii vor intocmi o situatie pe aceasta linie, cuprinzand datele de identificare ale elevilor depistati in afara scolii, aceasta urmand sa fie transmisa Inspectoratului Scolar Judetean Timis, in vederea luarii masurilor care se impun.

Actiunile de acest tip vor continua si in perioada urmatoare, impreuna cu reprezentanti din cadrul Inspectoratului Scolar Timis. In urma cu mai putin de doua saptamani, la o actiune similara, au fost depistati aproximativ 70 de scolari in cafenelele din oras, in loc sa fie la ore.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=114967

50.000 de sindicalisti vor protesta in Capitala in ziua dezbaterii motiunii

Cele cinci confederatii sindicale organizeaza in Capitala, in 16 martie, un miting la care estimeaza ca vor participa 50.000 de persoane, sindicalistii invitand la protest toti cetatenii nemultumiti de locul de munca intrucat Codul Muncii asumat de Guvern ii va afecta pe toti angajatii, informeaza Mediafax. Sindicalisti spun ca daca in urma mitingului din 16 martie nu vor fi rezolvate cererile lor vor face greva generala pentru care strang semnaturi pana pe 14 martie. 
Presedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca Guvernul a gasit singura solutie la indemana pentru a pedepsi cetatenii Romaniei prin Codul Muncii, piata muncii pe care guvernul o vede extrem de flexibila fiind in continuare depopulata dupa intrarea in vigoare a acestei noi reglementari. “Cele 200.000 de locuri de munca anuntate de guvern le vor viza pe cele ocupate pe salariul minim care deja exista si nimeni nu le ocupa”, a spus Costin. In opinia lui Costin, Parlamentul s-a transformat intr-o anexa a Executivului, parlamentarii neavand “nici macar decenta de a citi argumentele” privind Codul Muncii puse la dispozitie de sindicalisti. Liderul BNS a precizat ca in 17 martie, dupa miting, liderii celor cinci confederatii vor stabili urmatorul pas. El a facut apel la toti lucratorii din Romania nemultumiti de angajatorul lor sa vina in Piata Constitutiei miercuri. “Daca anul trecut v-a fost frica sa iesiti in strada, acum nu mai aveti nimic de pierdut”, a spus Costin.
Presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a dat detalii organizatorice despre mitingul din 16 martie, precizand ca intrarea in Bucuresti se va face prin sase puncte, intre orele 09.00-12.00, iar mitingul se va desfasura in intervalul 12.00-18.00. Hossu a spus ca protestatarii vor aduce oua de marimea XXL si ca pregatesc o surpriza in legatura cu pietrele despre care vorbeau in urma cu cateva saptamani. “Chemam toti cetatenii nemultumiti in strada pentru a nu deveni sclavi ai angajatorului fie ca acesta este statul sau persoana privata. Actualul Cod al Muncii transforma lucratorii in structuri dependente in totalitate de angajatori. Speram ca lumea sa vina miercuri in strada, sa incerce sa sensibilizeze parlamentarii care vor vota motiunea”, a spus Hossu. 
Presedintele CSDR, Iacob Baciu, a subliniat faptul ca modificarile aduse la Codul Muncii vizeaza direct salariatul care va ramane la discretia angajatorului. “Vom avea numai zilieri, nu vom mai discuta despre profesii, ci despre muncitori. Statul roman nu respecta Constitutia”, a spus Baciu. Liderul CSDR a facut referire la miile de accidente de munca produse anual, multe dintre ele mortale, spunand ca in urmatorii 10 ani forta de munca va fi decimata, deoarece este exploatata si nu se asigura conditiile necesare. 
Presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu, le-a atras atentia tuturor cetatenilor ca trebuie sa inteleaga pericolul viitor. “Daca nu inteleg pericolul pentru viitorul lor, romanii ori nu pricep mesajul nostru ori nu exista o cultura a protestului”, a spus Petcu.

http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011031155742/Economic-financiar/Botis-Modificarea-Codului-Muncii-va-crea-90000-de-noi-locuri-de-munca.html

Botiş: Modificarea Codului Muncii va crea 90.000 de noi locuri de muncă

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă a PDL, opiniile favorabile pe care le-a primit din partea unor patroni cu privire la noul Cod al Muncii, arătând că nu a primit aprecieri din partea angajaţilor, dar noul Cod va duce la crearea a 90.000 de locuri de muncă.
„Am sesizat intervenţii pro-Cod din toate zonele de business, dar şi o campanie în mass-media pozitivă pe Cod, cu intervenţii ale oamenilor de afaceri în care se regăsesc reprezentanţi ai marilor companii“, a afirmat Botiş. El a spus că a fost plăcut surprins de faptul că foarte mulţi întreprinzători i-au trimis aprecieri faţă de modificările Codului Muncii. Botiş a citat, în acest sens, „o doamnă I.S, conducătoare a unui grup din industria uşoară“, care a considerat că „acest Cod al Muncii este un pas înainte“. 
Ioan Botiş a mai citat „o doamnă, A.I, director general al unei firme de construcţii“, care a spus că „acest nou Cod al Muncii este mult mai flexibil, dând posibilitatea de a lucra cu mână calificată în zona construcţiilor“.
Botiş a menţionat că şi un „domn Stanciu, patron al unei firme din Oradea“, care a apreciat că „modificările la Codul Muncii sunt OK“, mai ales introducerea criteriilor de evaluare a performanţei la angajaţi. El a arătat că actualul Cod al Muncii prevedea ca în cazul concedierilor colective să primeze criteriul social şi nu profesional, arătând că în modificarea propusă de el, angajatorul nu mai are „încărcătura socială“, pe care o va prelua statul.
„Această atitudine faţă de angajator este cea corectă. Cred că fiecare Guvern este responsabil de creşterea bunăstării cetăţenilor, dar cred şi în două lucruri: în liberatate şi în responsabilitate“, a afirmat Botiş.
Întrebat dacă a primit mesaje şi din partea angajaţilor sau şomerilor, Ioan Botiş a răspuns: „Nu am primit mesaje de la angajaţi, ci am fost eu în fabrici pentru a lua opinia pe loc“.
Ministrul Muncii a adăugat că, în perioada următoare, prin aplicarea modificărilor la Codul Muncii, se vor crea 90.000 de noi locuri de muncă, dând ca exemplu faptul că vor creşte locurile de muncă prin introducerea modalităţii de a angaja persoane pe perioadă determinată.
Ioan Botiş a mai spus că, dacă la modificările Codului Muncii se va adauga şi aplicarea legilor zilierilor şi ucenicilor, aflate în dezbaterea Parlamentului, se va ajunge ca, în acest an, să se creeze 200.000 de noi locuri de muncă.
Potrivit lui Botiş, în perioada actuală, rata şomajului este de 6,45%- 6,46%, iar, la sfârşitul anului, media ratei şomajului va fi de 6% deoarece, în perioada de vară, aceasta va scădea la 5,7%- 5,8%.

http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011031155754/Social/Studentii-din-facultati-vor-fi-invatati-sa-se-descurce-in-viata.html

Studenţii din facultăţi vor fi învăţaţi să se descurce în viaţă

Mai multe facultăţi din ţară au încheiat un parteneriat prin care vor să dezvolte strategia care să pună în aplicare proiectul privind inserţia tinerilor în viaţa activă. Proiectul are ca obiective încadrarea tinerilor în piaţa muncii prin strategii practice şi eficiente. Acest obiectiv urmăreşte să satisfacă una dintre cerinţele exprimate de către angajatori, identificată în urma studiilor realizate de Catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială, şi anume aceea a formării viitorilor specialişti pe domenii mai restr‚nse de activitate, specifice anumitor problematici, cum ar fi, de exemplu: protecţia copilului, protecţia copilului cu dizabilităţi, protecţia persoanelor adulte cu dizabilităţi, asistenţa persoanelor vårstnice. În următoarea perioadă de implementare experţii în elaborare metodologiei incluşi în proiect vor fi implicaţi în realizarea instrumentelor de lucru destinate activităţii de practică a studenţilor. Astfel,  în domeniul protecţiei copilului se vor discuta teme recum: Grila de observare a instituţiilor, Ghidul de practică, Fişa de observare şi evaluare a activităţii studentului de către tutore. Grupul ţintă format din tutori şi coordonatori tutori, specialişti selectaţi din instituţiile partenere în proiect care găzduiesc stagiile de practică, vor participa la focus-grupuri pentru a definitiva instrumentele de lucru. De asemenea, aceştia vor fi instruiţi în cadrul unui modul de formare pentru munca directă cu studenţii.

http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011031155747/Social/Elevii-nu-mai-chiulesc-asa-mult.html

Elevii nu mai chiulesc aşa mult

Numărul absenţelor în primul semestru al anului şcolar 2010-2011 a scăzut la 30,3 milioane faţă de 36 de milioane cåt s-a înregistrat în perioada similară a anului şcolar precedent, a anunţat, ieri, ministrul Educaţiei.
„Din analiza datelor pe care le-am primit pånă la această oră pot spune că absenteismul a scăzut“, a precizat ministrul Educaţiei. Întrebat dacă ministerul este pregătit să ia măsuri pentru reducerea numărului de absenţe, Funeriu a răspuns că inspectorii şcolari dar şi directorii sunt evaluaţi şi în funcţie de prezenţa la şcoală a elevilor.

http://www.curierulnational.ro/Politic/2011-03-11/Botis%2C+placut+surprins+de+aprecierile+fata+de+noul+Cod+al+Muncii

Botiş, plăcut surprins de aprecierile faţă de noul Cod al Muncii


"Am sesizat intervenţii pro-Cod din toate zonele de business, dar şi o campanie în mass-media pozitivă pe Cod, cu intervenţii ale oamenilor de afaceri în care se regăsesc reprezentanţi ai marilor companii"

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă a PDL, opiniile favorabile pe care le-a primit din partea unor patroni cu privire la noul Cod al Muncii, arătând că nu a primit aprecieri din partea angajaţilor, dar noul Cod va duce la crearea a 90.000 de locuri de muncă, conform Mediafax. "Am sesizat intervenţii pro-Cod din toate zonele de business, dar şi o campanie în mass-media pozitivă pe Cod, cu intervenţii ale oamenilor de afaceri în care se regăsesc reprezentanţi ai marilor companii", a afirmat Botiş. El a spus că a fost plăcut surprins de faptul că foarte mulţi întreprinzători i-au trimis aprecieri faţă de modificările Codului Muncii. Botiş a citat, în acest sens, "o doamnă I.S, conducătoare a unui grup din industria uşoară", care a considerat că "acest Cod al Muncii este un pas înainte". 

"Actualul Cod prevedea ca în cazul concedierilor colective să primeze criteriul social şi nu profesional"

Ioan Botiş a mai citat "o doamnă, A.I, director general al unei firme de construcţii", care a spus că "acest nou Cod al Muncii este mult mai flexibil, dând posibilitatea de a lucra cu mână calificată în zona construcţiilor". Botiş a menţionat că şi un "domn Stanciu, patron al unei firme din Oradea", care a apreciat că "modificările la Codul Muncii sunt OK", mai ales introducerea criteriilor de evaluare a performanţei la angajaţi. El a arătat că actualul Cod al Muncii prevedea ca în cazul concedierilor colective să primeze criteriul social şi nu profesional, arătând că în modificarea propusă de el, angajatorul nu mai are "încărcătura socială", pe care o va prelua statul.

Ministrul Muncii crede că fiecare Guvern este responsabil de creşterea bunăstării cetăţenilor

"Această atitudine faţă de angajator este cea corectă. Cred că fiecare Guvern este responsabil de creşterea bunăstării cetăţenilor, dar cred şi în două lucruri: în libertate şi în responsabilitate", a afirmat Botiş. Întrebat dacă a primit mesaje şi din partea angajaţilor sau a şomerilor, Ioan Botiş a răspuns: "Nu am primit mesaje de la angajaţi, ci am fost eu în fabrici pentru a lua opinia pe loc". Ministrul Muncii a adăugat că, în perioada următoare, prin aplicarea modificărilor la Codul Muncii, se vor crea 90.000 de noi locuri de muncă, dând ca exemplu faptul că vor creşte locurile de muncă prin introducerea modalităţii de a angaja persoane pe perioadă determinată. El a adăugat că a avut întâlniri cu oameni de afaceri care au afaceri în derulare în zona de Nord a Africii şi vor să-şi mute afacerile în România ca urmare a condiţiilor create prin modificările la nou Cod al Muncii. Ioan Botiş a mai spus că, dacă la modificările Codului Muncii se va adauga şi aplicarea legilor zilierilor şi ucenicilor, aflate în dezbaterea Parlamentului, se va ajunge ca, în acest an, să se creeze 200.000 de noi locuri de muncă.

Ioan Botiş a mai spus că este un "ministru responsabil" şi că toate deciziile le ia pe baza unor analize

Potrivit lui Botiş, în perioada actuală, rata şomajului este de 6,45% - 6,46%, iar, la sfârşitul anului, media ratei şomajului va fi de 6% deoarece, în perioada de vară, aceasta va scădea la 5,7% - 5,8%. El a adăugat că are în vedere ca, în aprilie, să promoveze legea economiei sociale. Guvernul şi-a asumat, marţi, răspunderea pe Codul Muncii, iar parlamentarii PSD, PNL şi PC au depus o moţiune de cezură care va fi dezbătută şi votată în 16 martie. Totodată, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat că "opoziţia socialistă" nu crede nici ea în reuşita acestei moţiuni de cenzură şi că "liderii socialişti" sunt "resemnaţi" şi fac un "exerciţiu steril" şi "par plictisiţi". "Moţiunea de cenzură are un text propagandistic şi gol", a adăugat Voinescu.

http://www.curierulnational.ro/Politic/2011-03-11/Funeriu%3A+Legea+Educatiei+prevede+prezenta+obligatorie+a+studentilor+la+cursuri+in+invatamantul+la+zi

Funeriu: Legea Educaţiei prevede prezenţa obligatorie a studenţilor la cursuri în învăţământul la zi


Studenţii trebuie să meargă obligatoriu la cursuri, întrucât ei sunt în învăţământ cu frecvenţă şi astfel pot evalua şi calitatea cursurilor predate, a spus ministrul Educaţiei, citează Mediafax. Daniel Funeriu a făcut mai multe precizări în legătură cu unele dintre nemulţumirile care i-au scos pe studenţi în stradă. În legătură cu obligativitatea prezenţei la cursuri, ministrul a spus că această măsură este firească în condiţiile în care ei sunt la învăţământul cu frecvenţă. "De multe ori studenţii sunt nemulţumiţi de calitatea cursurilor predate. Ei nu pot evalua un curs atât timp cât nu sunt prezenţi la el. Legea Educaţiei prevede prezenţa obligatorie în învăţământul cu frecvenţă", a spus Funeriu. În legătură cu reprezentativitatea de până la 25% a studenţilor la alegerea rectorului, ministrul Educaţiei a spus că aceasta depinde şi de modul în care este ales rectorul, dar şi de autonomia universitară. "M-am întâlnit de mai multe ori cu studenţii din ANOSR cu care am avut un dialog civilizat şi constructiv. Studenţii au reprezentativitate 25% în consiliile facultăţilor şi în senatele universitare şi de asemenea în consiliile de specialitate. Sunt reprezentaţi şi în consiliile de administraţie în formula negociată cu ei astfel încât să aibă câte un reprezentant în acest for", a mai spus ministrul Educaţiei. El a precizat că această formulă a fost negociată în Comisia de învăţământ de la Cameră atunci când aveau loc dezbateri privind Legea educaţiei. Ministrul a spus că în cazul în care universitatea doreşte poate numi un număr de studenţi mai mare, dacă rectorul este ales de către Senat atunci studenţii au drepturi egale. De asemenea, în evaluarea universităţii, reprezentativitatea studenţilor trebuie să fie un factor de calitate, a menţionat Funeriu. Acesta a mai spus că în Europa nu există date care să arate cât trebuie să reprezinte prezenţa studenţilor în alegerea rectorilor. "În acest context consider că prevederile din noua lege a educaţiei sunt bune", a spus ministrul. Referindu-se la reclamaţiile studenţilor privind existenţa în universităţi a unor taxe ascunse, Funeriu a spus că a cerut ca orice sumă încasată în această formă să existe la un loc vizibil. Una dintre nemulţumirile studenţilor este legată de obligativitatea prezenţei la cursuri şi seminarii, ei spunând că cei mai mulţi muncesc pentru a se întreţine şi nu reuşesc să ajungă la toate cursurile şi seminariile. ANOSR a început în 28 februarie protestele faţă de prevederile din Legea educaţiei privind eliminarea reprezentanţilor lor din forurile decizionale din mediul universitar.

 

http://www.europafm.ro/stiri/interne/profesorii-din-caracal-organizeaza-un-miting-vineri-nemultumiti-ca-nu-si-au-primit-salariile~n47836/

 

Profesorii din Caracal organizează un miting, vineri, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile

Membrii Sindicatului Liber Învăţământ Caracal vor organiza, vineri, un miting de protest în faţa primăriei, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile aferente lunii februarie.

Motivul declanşării aţiunii de protest este neplata salariilor aferente lunii februarie, deoarece autorităţile locale nu au votat bugetul pentru anul în curs, potrivit FSLI.

Sindicaliştii solicită autorităţilor locale să deblocheze situaţia şi să facă plata cât mai rapidă a salariilor pe care angajaţii ar fi trebuit să le primească.

http://www.gandul.info/financiar/adrian-vasilescu-bnr-despre-schema-ponzi-piramida-invocata-de-ministrul-muncii-domnul-botis-s-a-exprimat-corect-din-punct-de-vedere-economic-dar-nu-si-geometric-8052053

Adrian Vasilescu - BNR, despre schema Ponzi, "piramida" invocată de ministrul Muncii: “Domnul Botiş s-a exprimat corect din punct de vedere economic, dar nu şi geometric”

 

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a declarat joi că ministrul Muncii Ioan Botiş s-a exprimat corect din punct de vedere economic atunci când a făcut comparaţia sistemului de pensii de stat din România cu un sistem piramidal, dar că acesta a comis o eroare din punct de vedere "geometric". " Pe domnul ministru Botiş ar trebui să îl cheme Academia, nu Parlamentul. Domnul Botiş s-a exprimat corect din punct de vedere economic, dar nu şi geometric", a declarat Adrian Vasilescu, consilierul economic al guvernatorului BNR, cu prilejul unei dezbateri pe tema noului Cod al MunciiVasilescu a făcut referire la faptul că ministrul Muncii a fost chemat miercuri de deputaţii din Comisia de muncă pentru a da explicaţii cu privire la declaraţia sa recentă potrivit căreia sistemul de pensii din România ar fi "un sistem piramidal, un fel de schemă Ponzi". Ulterior, ministrul Botiş a revenit şi a spus că declaraţia a fost scoasă din context.

Vasilescu a adăugat că de fapt era vorba despre un "trapez inversat". "De fapt nu era vorba despre o piramidă, ci de o faţetă a piramidei care de fapt era un triunghi şi nu era un triunghi întreg, ci un trapez care era inversat, adică la bază erau 4,1 milioane de salariaţi care trebuie să plătească pensii pentru 6 milioane de pensionari", a declarat Adrian Vasilescu.

Cresc şansele de noi afaceri

La rândul său, premierul Emil Boc a declarat joi că noul Cod al Muncii va încuraja orice investitor să facă afaceri în România. "Acest cod va susţine suplimentar şansele României de creştere economică în 2011 şi 2012. Aceste modificări sunt mai importante în acestmoment decât orice regulă fiscală care ar încuraja investitorii să facă mai uşor locuri de muncă. Noul cod va fi un stimulent pentru orice investitor care vrea să facă afaceri în România", a arătat Emil Boc.

·                                 Pe de altă parte, oamenii de afaceri spun că sunt nemulţumiţi de noul Cod al Muncii pe motiv că este "minimal" şi susţin că ar fi trebuit să se meargă mai departe cu unele prevederi, după cum a declarat Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri (AOAR). El susţine că modificările aduse nu vor scoate la suprafaţă munca la negru şi nici nu vor încuraja crearea de locuri de muncă. "Reducerea fiscalităţii pe forţa de muncă creează locuri de muncă" , a spus Pârvan.

·                                 Reprezentantul AOAR a subliniat necesitatea formării profesionale a angajaţilor, aceasta fiind soluţia pentru creşterea veniturilor românilor. "Locurile de muncă nu vor apărea dacă nu definim modelul economic (…) Dacă păstrăm actualul model, nu vom avea niciodată clasa de mijloc", a spus Pârvan. Reprezentantul AOAR a adus aminte de ofertele ANOFM, dedicate majoritar celor fără calificare. "Dacă nu facem ceva cu formarea profesională vom avea 90 % locuri de muncă cu calificare redusă".

Nici investitorii americanii nu sunt mulţumiţi

Nici investitorii americani nu sunt pe deplin mulţumiţi de prevederile noii variante a Codului Muncii. "Suntem mulţumiţi că se întâmplă (noul cod-n.red.) nemulţumiţi că nu sunt atât de multe modificări", a declarat Sorin Mândruţescu, preşedintele Camerei de Comert Americane (AmCham).

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă a PDL, opiniile favorabile pe care le-a primit din partea unor patroni cu privire la noul Cod al Muncii, arătând că nu a primit aprecieri din partea angajaţilor, dar noul Cod va duce la crearea a 90.000 de locuri de muncă.

Patronii vor să îşi mute afacerile din Africa de Nord în România

"Am sesizat intervenţii pro-Cod din toate zonele de business, dar şi o campanie în mass-media pozitivă pe Cod, cu intervenţii ale oamenilor de afaceri în care se regăsesc reprezentanţi ai marilor companii", a afirmat Botiş, citat de Mediafax.

Guvernul şi-a asumat, marţi, răspunderea pe Codul Muncii, iar parlamentarii PSD, PNL şi PC au depus o moţiune de cezură care va fi dezbătută şi votată în 16 martie.

Întrebat dacă a primit mesaje şi din partea angajaţilor sau şomerilor, Ioan Botiş a răspuns: "Nu am primit mesaje de la angajaţi, ci am fost eu în fabrici pentru a lua opinia pe loc".

Botiş este de părere că în perioada următoare, prin aplicarea modificărilor la Codul Muncii vor fi create 90.000 de noi locuri de muncă, dând ca exemplu faptul că vor creşte locurile de muncă prin introducerea modalităţii de a angaja persoane pe perioadă determinată. Ministrul Muncii a mai mărturisit şi că a avut întâlniri cu oameni de afaceri care au afaceri în derulare în zona de Nord a Africii şi vor să-şi mute afacerile în România ca urmare a condiţiilor create prin modificările la nou Cod al Muncii.

. http://www.gandul.info/news/funeriu-cred-ca-rectorii-trebuie-sa-aplice-legea-si-sa-opteze-intre-aceasta-functie-si-parlament-8050743

Funeriu: Cred că rectorii trebuie să aplice legea şi să opteze între această funcţie şi Parlament

 

Rectorii trebuie să pună în aplicare Legea Educaţiei şi să opteze între această funcţie şi cea de parlamentar, ANI pronunţându-se cu privire la acest aspect, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

"Ministrul nu se pune împotriva Parlamentului. Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au exprimat doar un punct de vedere. Singura structură care se poate pronunţa în privinţa incompatibilităţilor este Agenţia Naţională de Integritate. ANI s-a pronunţat deja, spunând că situaţia rectorilor generează o incompatibilitate care trebuie rezolvată în 60 de zile sau în funcţie de regulamentele specifice", a spus Funeriu.

În acest context, cei patru rectori care deţin şi funcţii de parlamentari trebuie să opteze pentru una dintre acestea.

"Nu cred că există cineva care doreşte să încalce legea. Ministerul Educaţiei a cerut un punctde vedere Agenţiei Naţionale de Integritate cu privire la acest subiect pe care l-a obţinut. Pentru aceste situaţii există proceduri legale, pe care nu cred că un lector le va ignora. Aşteptăm să se termine perioada legală până la care trebuie să opteze", a susţinut ministrul Educaţiei.

Funeriu a precizat că dacă până la expirarea termenului în care rectorii trebuie să opteze aceştia nu o vor face, el va sesiza din nou ANI.

Comisia juridică a Senatului a decis, în 1 martie, că senatorul PSD Ecaterina Andronescu, rector al Universităţii Politehnice Bucureşti, şi senatorul PNL Nicolae Robu, rector al Universităţii Politehnice din Timişoara, pot cumula aceste calităţi.

Majoritatea senatorilor din Comisia juridică a stabilit că acest cumul de funcţii este posibil având în vedere prevederile Legii privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, act normativ care prevede că deputaţii şi senatorii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.

"Şi colegii de la Comisia juridică de la Camera Deputaţilor, fiind sesizaţi cu o speţă similară, referitor la rectorul Universităţii de Medicină din Bucureşti şi rectorul Universităţii din Timişoara, s-au pronunţat în acelaşi sens", i-a informat preşedintele comisiei, Toni Greblă (PSD), pe membrii comisiei.

Şi deputaţii jurişti au elaborat, în 22 februarie, un punct de vedere potrivit căruia nu există incompatibilitate între funcţia de deputat şi cea de rector. Argumentul folosit de mai mulţi membri ai Comisiei a constat în faptul că deputaţii care deţin şi funcţiile de rectori nu pot fi declaraţi incompatibili, deoarece la momentul în care au fost aleşi legislaţia nu interzicea cumulul de funcţii.

După intrarea în vigoare a Legii educaţiei, rectorii incompatibili au la dipoziţie 30 de zilepentru a alege funcţia în care vor să rămână, iar ANI a răspuns MECTS că situaţia de incompatibilitate trebuie rezolvată în 60 de zile sau în funcţie de anumite regulamente specifice.

Sunt vizaţi Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnice din Timişoara, Ecaterina Andronescu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Şefan Drăgulescu, rectorul UMF Timişoara şi Florian Popa, rectorul UMF "Carol Davila" Bucureşti.

Legea educaţiei a intrat vigoare în 9 februarie.

 

http://www.gandul.info/news/funeriu-studentii-trebuie-sa-mearga-la-cursuri-obligatoriu-8050765

Funeriu: Studenţii trebuie să meargă la cursuri obligatoriu

 

Studenţii trebuie să meargă obligatoriu la cursuri, întrucât ei sunt în învăţământ cu frecvenţă şi astfel pot evalua şi calitatea cursurilor predate, a spus ministrul Educaţiei. Ministrul Educaţiei a făcut mai multe precizări în legătură cu unele dintre nemulţumirile care i-au scos pe studenţi în stradă. În legătură cu obligativitatea prezenţei la cursuri, ministrul a spus că această măsură este firească în condiţiile în care ei sunt la învăţământul cu frecvenţă. "De multe ori studenţii sunt nemulţumiţi de calitatea cursurilor predate. Ei nu pot evalua un curs atât timp cât nu sunt prezenţi la el. Legea Educaţiei prevede prezenţa obligatorie în învăţământul cu frecvenţă", a pus ministrul.

În legătură cu reprezentativitatea de până la 25% a studenţilor la alegerea rectorului, ministrul Educaţiei a spus că aceasta depinde şi de modul în care este ales rectorul dar şi de autonomia universitară.

"M-am întâlnit de mai multe ori cu studenţii din ANOSR cu care am avut un dialog civilizat şi constructiv. Studenţii au reprezentativitate 25% în consiliile facultăţilor şi în senatele universitare şi de asemenea în consiliile de specialitate. Sunt reprezentaţi şi în consiliile de administraţie în formula negociată cu ei astfel încât să aibă câte un reprezentant în acest for", a mai spus ministrul Educaţiei.

El a precizat că această formulă a fost negociată în Comisia de învăţământ de la Cameră atunci când aveau loc dezbateri privind Legea educaţiei.

Ministrul a spus în cazul în care univesitatea doreşte poate numi un număr de studenţi maimare, dacă rectorul este ales de către Senat atunci studenţii au drepturi egale. De asemenea, în evaluarea universităţii, reprezentativitatea studenţilor trebuie să fie un factor de calitate, a menţionat Funeriu.

Totodată, Funeriu a precizat că în Europa nu există date care să arate cât trebuie să reprezinte prezenţa studenţilor în alegerea rectorilor. "În acest context consider că prevederile din noua lege a educaţiei sunt bune", a spus ministrul.

Referindu-se la reclamaţiile studenţilor privind existenţa în universităţi a unor taxe ascunse, Funeriu a spus că a cerut ca orice sumă încasată în această formă să existe la un loc vizibil.

Studenţii din ANOSR protestează de luni, în faţa MECTS, iar joi au stabilită o întâlnire cu ministrul Daniel Funeriu.

Una dintre nemulţumirile studenţilor este legată de obligativitatea prezenţei la cursuri şi seminarii, ei spunând că cei mai mulţi muncesc pentru a se întreţine şi nu reuşesc să ajungă la toate cursurile şi seminariile.

ANOSR a început în 28 februarie protestele faţă de prevederile din Legea educaţiei privind eliminarea reprezentanţilor lor din forurile decizionale din mediul universitar.

 

http://www.gandul.info/scoala/ministrul-educatiei-daniel-funeriu-catre-elevi-daca-veti-cauta-pe-google-veti-vedea-ca-nu-am-11-clase-plus-ce-spune-despre-societatea-copy-paste-8051484

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu către elevi: „Dacă veţi căuta pe Google, veţi vedea că nu am 11 clase”. Plus: ce spune despre „societatea copy-paste”

Ministrul Educaţiei le-a spus în glumă elevilor Colegiului "Gh. Lazăr" din Bucureşti că nu trebuie să-l considere un spcialist, întrucât conform presei nu a parcurs decât 11 clase

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu îi îndeamnă pe elevi să verifice prin Google dacă are sau nu mai mult de unsprezece clase. Vechea problemă a neechivalării studiilor pe care le-a urmat în afara ţării încă îl mai urmăreşte pe şeful învăţământului.

Catalogat de către câţiva elevi ai Colegiului "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti drept un specialist în chimie, Funeriu le-a atras imediat atenţia că nu este cazul, muştruluindu-i, în glumă.

"Presa ştiţi bine că spune că am unsprezece clase, aşa că nu e bine să spuneţi că sunt specialist", le-a răspuns ministrul, citat de Agerpres, încercând să sublinieze totodată şi avantajele pe care le oferă internetul: "Dacă veţi căuta pe google, veţi vedea că eu nu am unsprezece clase".

Dialogul ministrului Educaţiei cu elevii bucureşteni a avut loc în cadrul unei conferinţe pe tema utilizării tehnologiei informaţiei, iar lecţia pe care Funeriu le-a prezentat-o şcolarilor a avut ca principal subiect combaterea plagiatului. "Ar fi extrem de grav să ne transformăm într-o societate copy-paste şi sunt convins că toţi dintre dvs cunoaşteţi site-uri unde găsiţi lucrări de-a gata. Ei bine, una dintre acţiunile foarte decise ale ministerului va fi, pe de-o parte, încurajarea noilor metode de învăţare, dar în acelaşi timp, pe ieşirea din această mentalitate copy-paste", a susţinut ministrul, pledând şi pentru înfiinţarea bibliotecilor şcolare virtuale.

Ministrul a participat, joi, la conferinţa internaţională intitulată: "Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor - Instrumente colaborative pentru educaţia secolului XXI", eveniment organizat de CISCO Romania, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

 

http://www.jurnalul.ro/stiri/educatie/funeriu-catre-elevi-cautati-pe-google-si-veti-vedea-ca-nu-am-11-clase-571182.html

Funeriu către elevi: Căutaţi pe google şi veţi vedea că nu am 11 clase!

 

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a atras atenţia, astăzi, asupra pericolului pe care-l reprezintă pentru elevi cultura de tipul "copy-paste". În plus, Funeriu i-a sfătuit pe elevi să verifice pe Internet faptul că nu are 11 clase, aşa cum "spune presa". "Ar fi extrem de grav să ne transformăm într-o societate copy-paste şi sunt convins că toţi dintre dvs cunoaşteţi site-uri unde găsiţi lucrări de-a gata. Ei bine, una dintre acţiunile foarte decise ale ministerului va fi, pe de-o parte, încurajarea noilor metode de învăţare, dar în acelaşi timp, pe ieşirea din această mentalitate copy-paste", a afirmat Funeriu, potrivit Agerpres

Ministrul Educaţiei a purtat un dialog prin intermediul internetului cu câţiva elevi de la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti, prilej cu care a discutat despre utilitatea informaticii în sistemul educaţional românesc.

Funeriu a precizat că noua Lege a Educaţiei critică aspru plagiatul, dar în acelaşi timp susţine tot ceea ce însemană tehnologie, precum înfiinţarea bibliotecilor şcolare virtuale.

El i-a rugat pe elevii cu care a intrat în dialog să definească avantajele folosirii unui sistem tehnologizat, iar aceştia au subliniat utilitatea informaticii în prezentarea unor reacţii chimice, domeniu în care, au spus ei, ministrul este specialist.

"Presa ştiţi bine că spune că am 11 clase, aşa că nu e bine să spuneţi că sunt specialist", a glumit Funeriu cu elevii. "Dacă veţi căuta pe google, veţi vedea că eu nu am 11 clase", a mai spus Funeriu.

 

http://www.puterea.ro/news17195/Funeriu-va-cere-ANI-sa-constate-incompatibilitatea-rectorilor-parlamentari.htm

 

Funeriu va cere ANI să constate incompatibilitatea rectorilor parlamentari

 

Ministerul Educaţiei se va adresa Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în aprilie, pentru a constata incompatibilitatea celor patru parlamentari care au şi funcţia de rector, a declarat, ieri, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Potrivit lui Funeriu, ministerul poate face acest demers în termen de minimum 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii educaţiei (10 februarie). "Cele 60 de zile sunt prevăzute într-un punct de vedere solicitat de minister la ANI. Dacă ANI va constata incompatibilitatea şi cei patru nu se vor conforma, atunci consecinţele vor fi deosebit de grave", a precizat Funeriu.

Parlamentarii rectori sunt Florian Popa (deputat PSD şi rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti), Ştefan Drăgulescu (deputat PDL şi rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" Timişoara), Ecaterina Andronescu (senator PSD şi rector al Universităţii Politehnica Bucureşti) şi Nicolae Robu (senator PNL şi rector la Politehnica Timişoara).



10 martie 2011

Comunicat de presa FSLI 10 martie 2011

Raspuns MECTS-gradatie auxiliar.pdf

Comunicat de presa FSLI 9 martie 2011

http://www.cotidianul.ro/139483-Studentii-au-protestat-si-miercuri-cu-lumanari-si-cruci-la-Ministerul-Educatiei

Studenţii au protestat şi miercuri, cu lumânări şi cruci la Ministerul Educaţiei

Studenţii au continuat, miercuri, seria protestelor în faţa Ministerului Educaţiei, venind de această dată cu lumânări şi cruci pe care le-au legat de gardul instituţiei conduse de Daniel Funeriu.

Ei cer reprezentare 25% la alegerea rectorilor şi în consiliile de administraţie ale universităţilor, precum şi eliminarea frecvenței obligatorii la cursuri.
Studenţii au plecat la ora 13.00, din campusul Grozăveşti, în marş spre sediul ministerului, ducând în mână crucile şi lumânările lăsate ulterior la minister.
"Astăzi, Ministerul Educaţiei a arătat asemenea unui cimitir, exact aşa cum ne-am dorit. Pe fiecare cruce în parte scria 'Cimitirul, ultimul pilon al reprezentării'. Am vrut ca prin acestă formă de protest să-i arătăm încă o dată ministrului Daniel Funeriu că dreptul de a influenţa şi de a avea acces în deciziile din cadrul universităţilor este un drept fundamental pentru mişcarea studenţească, un drept câştigat de noi în trecut", a declarat Cristina Fiţ, reprezentant al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

http://www.cotidianul.ro/139471-Dupa-Codul-Muncii-guvernul-pregateste-Codul-social

După Codul Muncii, guvernul pregăteşte Codul social

Codul social, prin care va fi redus atât numărul prestaţiilor sociale, cât şi cel al beneficiarilor, ar putea fi inclus pe agenda de lucru a şedinţei executivului.

Prin acest nou cod se vrea comasarea celor 202 ajutoare în patru grupe, numărul beneficiarilor urmând a fi redus prin modificarea criteriilor de acordare, scrie Mediafax.

De exemplu, cei care primesc venitul minim garantat vor trebui să facă dovada muncii în folosul comunităţii.

Ministrul muncii, Ioan Botiş, a precizat că dacă se ţine cont de anumiţi indicatori utilizaţi şi de Banca Mondială, care cumulează zece puncte, în România ar fi aproximativ şapte milioane de persoane care nu îndeplinesc trei din zece puncte. Există şi o altă categorie de populaţie, spune ministrul, care se află în zona securităţii materiale, cea ce înseamnă că nu sunt activi pe piaţa muncii, dar că realizează venituri de securitate alimentară din ceea ce produc în gospodărie. În această situaţie ar fi aproximativ 1,5 milioane de oameni, precizat acesta.

O altă categorie din populaţie luată în calcul la elaborarea Codului de asistenţă socială este cea din zona muncii nedeclarate, estimându-se că în prezent sunt 1,6-1,7 milioane de astfel de cazuri.

http://www.cronicaromana.ro/sindicatele-acuza-noul-cod-al-muncii-ca-desfiinteaza-dialogul-social.html

Sindicatele acuza noul Cod al muncii ca desfiinteaza dialogul social

Adoptarea Codului Muncii prin asumarea raspunderii guvernamentale va duce la probleme cel putin tot atat de mari ca si cele provocate de adoptarea, in acelasi mod, a Legii Educatiei Nationale, a declarat Anton Hadar, presedinte al Federatiei Nationale Sindicale Alma Mater. “FNS Alma Mater constata, cu mahnire, ca Guvernul Romaniei se instraineaza din ce in ce mai mult de intregul popor si chiar de cei care, prin acordarea votului, l-au adus la putere. Se confirma, pas cu pas, chiar si pentru Guvern, ca Legea Educatiei Nationale creeaza mari probleme in aplicarea ei, fiind perceputa in primul rand ca o unealta folosita in lupta politica”, spune Hadar. Adoptarea Codului Muncii printr-o procedura asemanatoare, spune liderul sindical, este o noua dovada a modului “dictatorial” in care Guvernul Romaniei adopta legi de importanta majora. Noul Cod al Muncii, in pofida angajamentelor luate de Romania fata de Organizatia Internationala a Muncii, sustin sindicalistii din invatamantul superior, desfiinteaza dialogul social si se dovedeste a fi tot o unealta, de aceasta data folosita impotriva angajatilor si impotriva sindicatelor. In aceste conditii, se spune intr-un comunicat de presa, Federatia Nationala Sindicala Alma Mater isi exprima sustinerea pentru toate actiunile comune desfasurate de catre Confederatiile Sindicale, respectand punctul de vedere al membrilor de sindicat si legile in vigoare. In paralel, conducerea Parlamentului face selectia invitatilor la sedintele publice, sustine Bogdan Iuliu Hossu, presedinte al CNS Cartel ALFA, intr-un comunicat de presa. Deciziile cel putin ciudate ale conducerii Parlamentului continua, spune liderul sindical. Dupa interdictia totalitara de participare la sedinta Legislativului dedicata asumarii raspunderii pe Codul Muncii pe care au aplicat-o sindicatelor, birourile permanente reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului au decis ca la urmatoarele momente importante sa adreseze invitatii nominale numai liderilor celor cinci confederatii sindicale si confederatiilor patronale. “Printr-o simpla procedura de vot in Biroul Permanent, o majoritate formata din indivizi cu mentalitate comunista decid cu de la ei putere sa nu permita, sa interzica in cel mai pur stil totalitar accesul reprezentantilor confederatiilor sindicale, a publicului in general, la lucrarile Parlamentului in care se adopta decizii importante referitoare la modificarea actualului Cod al Muncii”, precizeaza Hossu. Confederatia Nationala Sindicala “Cartel ALFA” constata faptul ca, prin selectia invitatilor, actuala conducere a Parlamentului continua nerespectarea Constitutiei Romaniei si a principiilor statului de drept.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=114867

Gorj: Sute de profesori din judet asteapta decontarea navetei

Cateva sute de cadre didactice din judetul Gorj asteapta de ani intregi ca reprezentantii primariilor sa le deconteze contravaloarea transportului zilnic pe care il fac pentru a ajunge la locul de munca, mare parte dintre acestea platind aproximativ jumatate din salariu numai pe naveta.
Potrivit liderului Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamant (USLI) Gorj, Vasile Mija, valoarea sumei nedecontate profesorilor care fac zilnic naveta este de peste 600.000 lei, incluzand si penalitatile de intarziere, cele mai vechi datorii inregistrand trei ani. Cu toate ca o parte dintre profesori au actionat in judecata primariile pe raza carora fac naveta si au primit decizii favorabile, nici pana in prezent cadrele didactice nu si-au primit banii.
Una dintre comunele in care profesorii navetisti si-au primit banii este Rosia de Amaradia, primarul de aici spunand ca in acest an a fost alocata o suma de 40.000 lei special pentru decontarea transportului profesorilor.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=114892

Profesorii ameninta cu inchiderea scolilor

Aproximativ 13.000 de cadre didactice din judetele Suceava si Botosani ameninta cu inchiderea scolilor, conform unui comunicat de presa al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI).

Membrii organizatiilor sindicale afiliate la FSLI , din judetele Suceava si Botosani, ameninta cu inchiderea scolilor daca nu vor primi, integral, salariile aferente lunii februarie. Potrivit datelor transmise de catre directiile generale ale finantelor publice din cele doua judete, salariile profesorilor pot fi acoperite doar in proportie de 30%, aceasta fiind consecinta stabilirii cheltuielilor de personal pe baza costurilor standard per elev. “Reamintim faptul ca membrii nostri de sindicat, din judetele amintite mai sus, au obtinut in instanta reincadrarea pe post conform prevederilor Legii 221/2008”, spune liderul de sindicat Simion Hancescu.
FSLI solicita Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si Guvernului Romaniei sa intervina pentru rezolvarea acestei situatii deosebit de grave. In cazul in care autoritatile nu vor interveni, profesorii sunt hotarati sa inceteze activitatea. “Ceea ce se intampla in cele doua judete confirma faptul ca Romania nu mai este un stat de drept, atata timp cat hotarari judecatoresti irevocabile sunt calcate in picioare de actualul Guvern”, a declarat Simion Hancescu, presedinte F.S.L.I.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/abecedar-bancar-de-liceu-cum-sa-ti-dramuiesti-bugetul-923560.html

Abecedar bancar de liceu: cum să-ţi drămuieşti bugetul

Liceenii din toată ţara au la dispoziţie, de astăzi, un ghid realizat de experţi de pe piaţa bancară, din care pot învăţa cum să-şi administreze banii de buzunar şi cum să colaboreze cu o bancă. Bani pentru McDonald’s, pentru o ieşire la cinema, pentru adidaşi ultimul răcnet ori pentru cărţi. Toţi pot fi trecuţi pe lista de cheltuieli lunare ale elevilor. Cât despre venituri, acestea par să nu fie, în general, foarte consistente: banii de buzunar de la părinţi, banii-cadou de la bunici, orele de babysitting cu fetiţa vecinei de bloc.

Cum să-şi drămuiască mica avere din puşculiţă astfel încât să nu ajungă să împrumute de la colegi sau chiar în nefericitul stadiu de faliment personal a fost prima lecţie pe care au primit-o elevii în cadrul proiectului "ABCdar bancar".

Şi au avut oportunitatea ca lecţia să le fie predată ieri, chiar de Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank România, la sediul administrativ al băncii din Capitală.

"E în regulă să iau un credit pentru vacanţă?"

Primii elevi care au învăţat despre "Buget" au fost de la Liceul Internaţional din Bucureşti şi de la Colegiul Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice "I.N. Socolescu". Vor urma alţi aproape 1.000 de copii din 34 de oraşe din toată ţara, care vor învăţa despre cum să nu se întindă mai mult decât le permite buzunarul. "Nu merge principiul după care dacă am bani în buzunar cheltuiesc, dacă nu am bani nu cheltuiesc. Ştim că nu toţi oamenii care spun că sunt bogaţi sunt mereu bogaţi. Unii îşi iau o maşină scumpă doar ca să vadă vecinii că sunt bogaţi. E în regulă să iei un credit ca să pleci în vacanţă?", vine întrebarea lui Steven van Groningen. Răspunsul unanim al elevilor este "nu".

"Am constatat că sunt persoane care fac un credit ca să plece în vacanţă şi, când se întorc, plătesc rate. Ideal este să planifici o vacanţă din timp şi să economiseşti", este sfatul bancherului.

Un alt îndemn pe care îl dă preşedintele Raiffeisen este ca elevii să noteze pe ce cheltuiesc banii. "Asta mi-a spus tatăl meu, care este tot bancher, când eram student şi mă plângeam că nu-mi ajung banii primiţi de-acasă. Am lucrat pentru bani în plus, dar tot nu-mi a jungeau şi am început să pun pe hârtie. Fără să scrii exact ajungi, la sfârşitul lunii, să nu ştii pe ce s-au dus banii", spune Van Groningen.

Andreea nu s-a gândit niciodată câţi bani cheltuieşte pe lună şi nici n-a făcut vreodată vreo balanţă cheltuieli-venituri. "Nu primesc o anumită sumă de la părinţi, ci, atunci când am nevoi, ştiu eu... să ies cu prieteni, cer câte 10 lei. Dacă vreau să-mi cumpăr ceva, strâng din ce-mi dau bunicii cu diverse ocazii şi mai cer de la ai mei dacă nu-mi ajung", explică fata.

Există însă şi liceeni întreprinzători. "Eu licitez pe un site. Cumpăr când e ieftin, vând când e scump şi mă descurc", explică un elev care pare să fi înţeles cum stă treaba cu câştigurile.

Deşi au priceput lecţia, alţi liceeni sunt mai sceptici: "Ce să economisim, 2 lei?", îşi spun între ei. La sfârşitul lecţiei, după ce au rezolvat şi câteva teme din "ABCdarul bancar", Steven van Groningen mai aruncă o informaţie, mai potrivită pentru părinţii copiilor: "Eu îmi ţin economiile în lei".

Elevii nu prea se pricep la bani

Copiii şi tinerii nu ştiu foarte bine cum să-şi gestioneze veniturile, potrivit studiilor realizate la nivel global. "Tinerii nu prea au noţiuni de economisire sau de gestionare a bugetului şi, de cele mai multe ori, acest lucru este cauzat de faptul că nu există o conlucrare în această privinţă în familie. De aceea, prin aceste lecţii, vor învăţa cum să lucreze cu banii şi, în a doua parte, se trece la lucrul cu băncile, pentru ca elevii să înveţe devreme cum să lucreze cu o bancă", a explicat Ştefania Pop, CEO la Junior Achievement România.

"Elevul trebuie să ştie când să apeleze la o bancă şi pentru ce. În criză, am observat cât de multe persoane nu şi-au gestionat bine împrumuturile. Înainte de criză, mergeau la băncile care le dădeau cel mai mare împrumut", a specificat şi preşedintele Raiffeisen.

"Nu merge principiul după care dacă am bani cheltuiesc, dacă nu am nu cheltuiesc.",
STEVEN VAN GRONINGEN, preşedinte Raiffeisen Bank România

http://www.evz.ro/detalii/stiri/profesorii-din-suceava-si-botosani-vor-inchide-scolile-daca-nu-si-primesc-salariile-923527.html

Profesorii din Suceava şi Botoşani vor închide şcolile dacă nu-şi primesc salariile

Aproape 13.000 de dascăli din cele două judeţe din Moldova ameninţă că vor închide şcolile dacă nu vor primi integral salariile aferente lunii februarie, nu doar 30%, aşa cum arată datele transmise direcţiilor de finanţe publice.

Potrivit reprezentanţilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) această diminuare salarială ar fi o urmare a cheltuielilor de personal doar pe baza costurilor standard per elev.


"Ceea ce se întâmplă în cele două judeţe confirmă faptul că România nu mai este un stat de drept, atâta timp cât hotărâri judecătoreşti irevocabile sunt călcate în picioare de actualul Guvern", a declarat Simion Hancescu, preşedintele FSLI.

http://www.realitatea.net/profesorii-din-judetele-suceava-si-botosani-ameninta-cu-inchiderea-scolilor_811952.html

Profesorii din judeţele Suceava şi Botoşani ameninţă cu închiderea şcolilor

Membrii organizaţiilor sindicale din judeţele Suceava şi Botoşani afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), respectiv circa 13.000 de cadre didactice, ameninţă cu închiderea şcolilor dacă nu vor primi integral salariile pe februarie.

Sindicaliştii spun că, potrivit datelor transmise de către direcţiile generale ale finanţelor publice din cele două judeţe, salariile profesorilor pot fi acoperite doar în proporţie de 30%, aceasta fiind consecinţa stabilirii cheltuielilor de personal pe baza costurilor standard per elev. "Solicităm Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Guvernului României să intervină pentru rezolvarea acestei situaţii deosebit de grave", spun cei de la FSLI. Sindicalitşii  anunţă că, în condiţiile în care autorităţile nu se vor implica în soluţionarea problemei, cadrele didactice din cele două judeţele sunt decise să întrerupă activitatea în unităţile de învăţământ. "Ceea ce se întâmplă în cele două judeţe confirmă faptul că România nu mai este un stat de drept, atâta timp cât hotărâri judecătoreşti irevocabile sunt călcate în picioare de actualul Guvern. Membrii noştri de sindicat din Suceava şi Botoşani au obţinut în instanţă reîncadrarea pe post conform prevederilor Legii 221/2008", a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat de curând că bugetul de salarizare în sistem permite plata salariilor din învăţământ până la sfârşitul anului calendaristic 2011.


09 martie 2011

http://www.adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/Ramnicu_Valcea-_Elevii_saraci_sunt_ajutati_sa_isi_cumpere_calculator_0_440956025.html

 

Râmnicu Vâlcea: Elevii săraci sunt ajutaţi să îşi cumpere calculator

 

Şcolarii cu rezulate bune la învăţătură se pot înscrie în programul Euro 200. Înscrierile în program se fac până pe 21 aprilie. Dosarele vor fi atent verificate de către inspectorii şcolari, înainte de a fi acceptate.

Au început, înscrierile pentru programul Euro 200, finanţat de Ministerul Educaţiei prin care elevii şi studenţii cu posibilităţi materiale reduse primesc ajutor pentru a putea să îşi achiziţioneze un calculator. „Beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii din cadrul învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare maxime de 150 de lei pe mebru de familie", a declarat Gabriela Ene, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea. Înscrierile în program se derulează până pe 21 aprilie. Elevii care doresc să aibă parte de acest ajutor trebuie să depună o cerere la unitatea de învăţământ unde sunt înscrişi. Cererea respectivă trebuie completată de părinte sau tutore şi va fi însoţită de mai multe acte. „Părinţii trebuie să completeze şi o declaraţie pe propria răspundere, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul de 150 de lei şi că dispun de diferenţa de bani pentru achiziţionarea calculatorului", completează Gabriela Ene.

Fără absenţe nemotivate şi note mici


Pentru a putea face parte din program, elevii trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Nu trebuie să aibă absenţe nemotivate şi note mici. „E nevoie să prezinte la dosar şi o adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte media generală sau calificativul obţinut de elev în anul anterior şi o altă adeverinţă din care să rezulte numărul de absenţe nemotivate", explică Ana Maria Floroiu, purtătorul de cuvânt al ISJ Vâlcea. Anul trecut, în judeţul Vâlcea au beneficiat de cei 200 de euro pentru a-şi putea achiziţiona un calculator, 299 de elevi cu posibilităţi materiale reduse. „Este o situaţie foarte grea mai ales pentru noi, părinţii care avem mai mulţi copii şi am mai rămas şi fără serviciu.
Îmi doresc tot ce este mai bun pentru copiii mei şi mai ales, vreau ca ei să înveţe. Voi face actele pentru ca băiatul cel mic să poată să îşi cumpere un calculator, este visul lui", povesteşte Mioara Albu, o mămică din comuna Costeşti.


Banii, în bonuri valorice


Elevii care vor fi acceptaţi în Programul Euro 200 vor primi bonuri valorice ce vor fi valabile în orice magazin. Tichetele vor putea fi folosite în decursul acestui an, până la o dată ce va fi stabilită ulterior de Ministerul Educaţiei.

 

http://www.adevarul.ro/la_masa_adevarului/Slobozia-_Liceul_de_Arta_si_Scoala_nr-_3-cele_mai_cautate_unitati_scolare_din_oras_0_440956024.html

Slobozia: Liceul de Artă şi Şcoala nr. 3, cele mai căutate unităţi şcolare din oraş

Înscrierile pentru noua generaţie de şcolari sunt pe ultima sută de metri, locurile fiind în mare parte repartizate viitorilor boboci. În Slobozia, părinţii prichindeilor s-au orientat cu precădere spre Liceul de Artă şi Şcoala nr. 3.

Dacă mulţi dintre părinţi aleg Şcoala Generală nr. 3 pentru renumele şi performanţele acesteia, unul dintre punctele forte ale Liceului de Artă îl reprezintă clasa de step-by-step. Până în present, peste 180 de părinţi din oraş şi-au înscris odraslele la cele două unităţi de învăţământ. „Părinţii sunt din ce în ce mai ocupaţi, astfel că preferă alternativa step-by-step, nu numai pentru programul prelungit al elevilor, care avantajează parinţii şi copiii deopotrivă, ci şi pentru nivelul de predare asigurat de cele două învăţătoare ale clasei. Avem patru clase de step, iar fiecare beneficiază de câte o sală dotată corespunzător“, spune Dumitru Cioboată (53 ani), directorul Liceului de Artă Ionel Perlea.

Dotarea performantă, dar mai ales cadrele didactice reprezintă principalele criterii în deciziile părinţilor. „Băiatul meu are şapte ani, din toamnă începe clasa I. Am început demersurile încă de acum doi ani, însă acum un an l-am înscris pe Ştefănuţ la şcoală. Am optat pentru Şcoala nr. 3, în principal pentru că este aproape de casă, dar şi renumele şcolii, construit de cadrele didactice de acolo, mi-a solidificat alegerea“, spune Ionel Dumitru (37 ani), tatăl unui viitor boboc.

Doar 37 de locuri libere


În urma ultimului recensământ, 2.704 de copii au fost declaraţi apţi ca vârstă pentru înscrierea în clasa I, începand cu aceasta toamnă. Dintre aceştia, 2.677 au fost deja înscrişi, fiind repartizaţi în cele 136 de clase prevăzute în planul de învăţământ pe anul şcolar 2011-2012. Dintre aceştia, 461 vor învăţa la şcolile din Slobozia. Media va fi de 20 de elevi în fiecare clasă. Se vor înfiinţa 136 de clase pentru elevii înscrişi, însă, în caz de necesitate, se pot înfiinţa noi clase până la începerea noului an şcolar“, spune Zoia Marinică (47 ani), inspector şcolar de specialitate.

 

http://www.adevarul.ro/locale/hunedoara/SCOALA-_Elevii_hunedoreni_lupta_contra_etnobotanicelor_pe_Facebook_0_440956022.html

ŞCOALĂ ONLINE: Elevii hunedoreni luptă contra etnobotanicelor pe Facebook

Mai mulţi copii de la Şcoala Generală "Avram Stanca" din municipiul Petroşani au demarat pe Internet o campanie împotriva plantelor halucinogene. Elevii din clasele a VII-a A şi a VII-a D îşi invită colegii pe Facebook pentru a-şi dezvălui experienţele legate de etnobotanice.

Spune-ţi părerea despre acest subiect. Părerea ta contează! Poate că povestea ta va salva vieţi”, aşa sună îndemnul lansat online de elevii din Valea Jiului. Proiectul se va derula până în 21 martie, dată până la care tinerii, părinţii şi, de ce nu, profesorii pot accesa contul de Facebook al şcolarilor pentru a-şi împărtăşi experienţele legate de etnobotanice.

Programul "O nouă alertă - ETNOBOTANICELE" vizează conştientizarea de către tineri a  consumului de plante halucinogene şi este coordonat de profesoarele Luciana Raica şi Elena Humel.


Link-ul proiectului este următorul:

http://www.facebook.com/home.php#%21/pr ... 2069481938

Elevi insuficient de informaţi

În urmă cu câteva zile, o altă şcoală din judeţ a încheiat o campanie asemănătoare. Elevii de clasa a XI a de la Grupul Şcolar de Arte şi Meserii "Ion Mincu" din municipiul Deva  au aplicat colegilor lor mai multe chestionare referitoare la etnobotanice.


Din chestionarele respective reiese că elevii nu cunosc foarte multe detalii despre aceste plante şi că, de multe ori, curiozitatea este cea care poate influenţa o parte din tineri atunci când ajung în anumite situaţii nedorite”, se arată pe forumul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. Acţiunea elevilor deveni a fost coordonată de profesoara Marinela Creţu.

 

http://www.adevarul.ro/locale/craiova/Craiova-bugetari-protesteaza-esplanasa-teatrului_0_440956013.html

Craiova: Peste 5.000 de bugetari protestează astăzi pe esplanasa teatrului

Filialele judetene ale Confederatiilor Sindicale BNS, CARTEL ALFA,CNSLR FRATIA, CSDR si MERIDIAN organizează astăzi, 9 martie, între orele 16.30 şi 18,30,  pe esplanade Teatrului Naţional ,,Marin Sorescu” un miting de protest împotriva modificării Codului Muncii.

La acţiuni vor paticipa aproximativ  50 de sindicate cu un număr de peste 5000 de protestatari. Alături de sindicaliştii  celor cinci Confederaţii Sindicale va participa şi un număr important de membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate şi în Rezerva, printre care şi Cristiana Anghel, invăţatoarea din Caracal care a stat în greva foamei timp de 68 de zile şi  care doreşte să-şi exprime susţinerea pentru acţiunile sindicatelor.

Acţiunea va fi urmat de un marş de protest desfăşurat pe traseul Teatru – str. A.I. Cuza – Calea Unirii – Calea Bucureşti – str. Arieş -  str. A.I. Cuza – Teatru.

http://www.adevarul.ro/locale/craiova/FOTO-Craiova-profesoara-ruginit-elevilor_0_440955957.html

Craiova: O profesoară a înţepat un copil cu un ac ruginit folosit la disecarea broaştelor

Sebastian David (13 ani), din comuna Poiana Mare, judeţul Dolj, a fost înţepat în deget de profesoara sa de biologie cu un ac ruginit, folosit pentru disecarea broaştelor. Părinţii copilului sunt hotărâţi să dea în judecată cadrul didactic.

Tatăl copilului susţine că fiul lui a fost folosit drept cobai de cadrul didactic. „A venit acasă şi l-am întrebat ce a făcut la ore. Mi-a spus că doamna profesoară Picu l-a înţepat în deget. Nu mi-a venit să cred ce aud şi m-am dus să vorbesc cu dumneaei. Când am văzut ce ac ruginit a folosit, am simţit că îmi vine rău. Cum este posibil să facă aşa ceva? O voi da în judecată, însă acum nu mă gândesc decât la Sebi , să fie sănătos. Luni mă duc cu el la doctor, să îi fac toate analizele“ a spus Petre David, tatăl băiatului.

Conducerea Şcolii Generale Nr. 3 spune că profesoara Veronica Picu nu recunoaşte absolut nimic. „Nu a vrut să comenteze.Totuşi, tatăl copilului a filmat-o pe doamna profesoară când recunoştea că l-a înţepat pe copil. Mâine se va întâlni consiliul profesoral, iar pe baza raportului vor fi luate măsuri împotriva doameni Picu“, a spus Simona Velea, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Emilia Sârbu, directoarea şcolii, a precizat că profesoara Picu este la prima reclamaţie din partea părinţilor unor elevi de-ai săi: „Ne-a spus că este nevinovată. Până acum nu am mai avut probleme cu dânsa. Nu ştim ce a făcut-o să înţepe un copil cu acul de disecat broaştele. Lucrează în învăţământ de 30 de ani.“ Dacă profesoara nu a vrut să dea explicaţii, soţul ei s-a dovedit ceva mai comunicativ. „Eh, i-a băgat acul în deget! I-a înfipt o sulă în fund!“, a spus Iulian Picu.   

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Motiunea-cenzura-Codul-Muncii-Parlament_0_440956047.html

Moţiunea de cenzură pe Codul Muncii va fi citită astăzi în Parlament

Moţiunea de cenzură pe Codul Muncii intitulată "Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate" a fost depusă marţi de Opoziţie, urmând să fie citită în faţa Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere. începând cu orele 9.30. Dezbaterea şi votul vor avea loc miercurea viitoare.

 

http://www.azi.ro/index.php?data=09.03.2011&rubrica=Prima_pagina&citeste=2

Avem Coduri. N-avem muncă!

Premierul Emil Boc şi-a angajat, ieri, răspunderea în Parlament pe noul Cod al muncii * Opoziţia a depus la Parlament propriul Proiect de modificare a Codului Muncii

Premierul Emil Boc şi-a asumat, ieri, răspunderea în Parlament pe noul Cod al Muncii. Opoziţia a depus moţiune de cenzură şi propriul proiect de modificare a Codului Muncii, bazat pe discuţiile cu sindicatele şi patronatele. Mai trebuie ca, prin relansarea economiei, să apară şi locurile de muncă.

„Scopul modificării Codului Muncii este acela de a crea mai multe locuri de muncă în România. Actualul Cod al Muncii e din 2003. De atunci au intervenit cel puţin două elemente noi care determină modificarea. În primul rând, intrarea României în UE. În al doilea rând, criza economică ne-a demostrat că avem nevoie de o mai mare flexibilitate a condiţiilor de muncă“, a argumentat Boc.

„Actualul Cod pe care-l propunem flexibilizează relaţiile de muncă, dar înăspreşte sancţiunile pentru cei care utilizează în continuare munca la negru. România deţine cea mai mică pondere a contractelor de muncă pe durată determinată. Asta ne arată că avem un Cod al Muncii care, în momentul de faţă, nu permite acest dinamism al relaţiilor de muncă.

Am propus ca durata contractului pe perioadă determinată să poată fi prelungită prin acordul părţilor, dacă e nevoie de finalizarea unui proiect program. Mărim durata de la 24 de luni, la 36 de luni. Contractul de muncă pe durată nederminată rămâne regula“, a subliniat Boc.

„Un element de noutate e cel legat de stabilirea obiectivelor de performanţă individuală şi a impunerii criteriilor de evaluare. În cazul în care apare problema concedierilor colective, primul criteriu după care eşti apreciat e cel al performanţei, apoi intervin criteriile sociale. Azi e invers. Astfel transmitem cetăţenilor că dacă muncesc şi-şi fac treaba, legea îi apără la locul de muncă, dar şi în instanţă, în cazul unui abuz. Legea îi apără pe cei care muncesc corect şi bine. (...) Am acceptat câteva propuneri din partea partnerilor de Coaliţie. Se sancţionează cu amendă de la 1500 la 3000 de lei pentru angajarea fără certificat medical.

Prin modificările propuse la acest Cod al Muncii, dorim să realizăm o Românie competitivă, una în care cetăţenii să-şi poată ocupa mai uşor un loc de muncă, una atractivă pentru investitori, o Românie care să poată oferi celor care doresc să ofere un loc de muncă un cadru flexibil de manifestare“, a conchis Boc.

„Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate“

Liderul grupului parlamentar al PSD, Mircea Duşa, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că a depus la preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor moţiunea de cenzură intitulată „Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate“, semnată de 210 parlamentari USL.

„Proiectul de lege asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea afectează grav interesele angajaţilor şi angajatorilor, dar şi piaţa muncii, unde creează instabilitate“, a spus Duşa.

În textul moţiunii de cenzură, parlamentarii Opoziţiei critică faptul că „singura filozofie economică pe care Guvernul Boc a impus-o românilor a fost cea a tăierilor: de salarii, de pensii, de drepturi şi indemnizaţii, de ajutoare“. Puterea este acuzată că a orientat resursele obţinute din tăieri către firme de stat şi private clientelare.

Moţiunea de cenzură se va citi astăzi, în plen, iar la 16 martie, va fi dezbătută şi votată, a anunţat, ieri, Roberta Anastase.

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată. Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

În cazul în care preşedintele României cere reexaminarea legii astfel adoptate, dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.

 

http://www.azi.ro/index.php?data=09.03.2011&rubrica=Viata_de_langa_noi&citeste=4

Bătălia pentru  grădiniţă

Înscrierea copiilor la grădiniţă se va face în perioada 2-31 mai, iar reînscrierea pentru copiii care au frecventat grădiniţa în anul şcolar 2010-2011 se va face în perioada 4-21 aprilie.

Cererile de înscriere vor fi discutate şi aprobate în cadrul Consiliului de Administraţie al fiecărei grădiniţe în perioada 31 mai – 10 iunie, iar afişarea listelor cuprinzând cererile aprobate dar şi cele respinse va avea loc în data de 11 iunie, în loc vizibil, la intrarea în grădiniţă. Au prioritate la înscriere copiii domiciliaţi în circumscripţia şcolară arondată grădiniţei, cei care au fraţi în respectiva unitate de învăţământ, minorii proveniţi din familii monoparentale, copiii ai căror părinţi sau susţinători legali au locul de muncă în apropierea grădiniţei. În anul 2011-2012, numărul locurilor în grădiniţele din Bucureşti este de 31.820 la învăţământul de masă şi 226 la învăţământul special. Potrivit noii Legi a Educaţiei, copiii de cinci ani care în anul şcolar 2011-2012 vor fi înscrişi la grădiniţă în grupa mare, în anul şcolar 2012-2013 vor fi înscrişi în clasa pregătitoare. În anul şcolar 2011-2012 toţi copiii care împlinesc vârsta de şase ani până la 31 decembrie 2011 pot fi înscrişi fie la şcoală, fie la grădiniţă.

http://www.cotidianul.ro/139372-Sindicatele-cer-urmarirea-penala-a-membrilor-Birourilor-Permanente-ale-Parlamentului

Sindicatele cer urmărirea penală a membrilor Birourilor Permanente ale Parlamentului

Principalele cinci confederaţii sindicale au înaintat marţi procurorului general al României, Laura Kovesi, o plângere penală împotriva membrilor birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, după ce aceştia au interzis accesul sindicaliştilor la asumarea răspunderii pe Codul Muncii, scrie realitatea.net.

"Ne întemeiem plângerea noastră pe dispoziţiile art. 68 din Constituţia României, care stipulează că şedinţele Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt publice şi că aceste şedinţe pot fi secrete doar în baza hotărârii adoptate de către camere. Aceeaşi Constituţie a României stipulează la art.69, alin. (1) că în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului", spun reprezentanţii Cartel Alfa, BNS, Meridian, CNSLR Frăţia şi Meridian.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a hotărât luni ca în plenul comun de marţi, pe tema angajării răspunderii pe Codul Muncii, să nu participe din balcoane decât jurnaliştii, nu şi cetăţenii care ar solicita acest lucru, aceasta ca măsură de siguranţă.

Ultimul proiect pe care guvernul şi-a angajat răspunderea, cel referitor la legile salarizării, a fost marcat de un incident dramatic. Adrian Sobaru, angajat al TVR, s-a aruncat de la unul dintre balcoanele plenului, chiar în momentul în care premierul Emil Boc îşi începea discursul, în şedinţa de dezbatere a moţiunii de cenzură depuse împotriva Legii cadru a salarizării.

http://www.cronicaromana.ro/sindicatele-sustin-ca-noul-cod-al-muncii-destabilizeaza-legislatia-in-domeniu.html

Sindicatele sustin ca noul Cod al Muncii destabilizeaza legislatia in domeniu

Sindicatele sustin ca actuala forma a Codului Mun­cii destabilizeaza legislatia muncii, a declarat, ieri, li­de­rul Cartel ALFA, Bogdan Hossu, pentru RFI. “Ceea ce constatam, de fapt, este ca Guvernul actual Boc, intr-o forma sau alta, vrea sa faca un cadou deosebit de Ziua Femeilor, intrucat vrea sa anuleze prevederile nu pentru liderii confederatiilor, (...) cum declara, ci pentru salariatii din Romania, indiferent daca sunt femei sau barbati. Practic, daca modificarile raman cele care sunt preva­zu­te in textul guvernamental inaintat saptamana trecuta Parlamentului, nu inseamna decat ca in Romania va fi o dereglementare generala – mai mult, ca Guvernul, in loc sa combata evaziunea fiscala la gri sau la negru, de fapt doreste sa o incurajeze”, a spus liderul Cartel Alfa.
Po­trivit RFI, in Codul Muncii francez, perioada de proba nu e obligatorie. Preavizul trebuie trimis cu cel putin 30 de zile inainte de data concedierii. Durata concediului platit e de 25 de zile lucratoare, iar saptamana de lucru de 35 de ore. Munca la negru, desi e greu de dovedit chiar si in Franta, expune la sanctiuni atat angajatorul, cat si salariatul.
In Germania, perioada de proba poate fi de trei, sase sau chiar noua luni. In general, angajatorii prefera pe­ri­oa­da de sase luni. De asemenea, salariile compensatorii nu sunt incluse in legislatia muncii, desi pot fi acordate. Pentru munca la negru, e sanctionat financiar doar angajatorul, inclusiv cu inchisoare de la sase luni la cinci ani. In Marea Britanie, nu exista o limita legala a perioadei de proba, dar majoritatea angajatorilor prefera noua luni. In cazul in care un angajat e disponibilizat, compania are datoria sa-l consulte, sa-i explice motivele pentru care a fost pus pe lista si sa-l asculte. In cazul demisiei, preavi­zul minim legal pe care trebuie sa-l dea angajatul e o sap­­tamana. In cazul in care compania decide incheierea contractului, preavizul minim e tot o saptamana doar da­ca vechimea angajatului e de pana la doi ani, si apoi se adauga o saptamana pentru fiecare an lucrat dar nu mai mult de 12 saptamani, daca vechimea e mai mare de doi ani. In fine, in Ungaria exista sistemul contractului co­lec­tiv de munca. Perioada de proba la angajare este de 30 de zile, dar se poate prelungi la trei luni. Compensatiile pla­tite in caz de disponibilizari variaza in functie de ve­chi­mea angajatului. O prevedere clar inspirata din Codul Mun­­cii din Franta e recomandarea ca angajatii care mai au cinci ani pana la pensionare sa nu fie concediati.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=114784

Botosani: Cadrele didactice au primit doar 30 la suta din salariul pe februarie


Cadrele didactice din judetul Botosani nu pot beneficia de salariile integrale pentru luna februarie, din cauza bugetelor insuficiente ale administratiilor locale, a precizat seful Trezoreriei judetene, Mihai Alexa.
Potrivit acestuia, situatia a aparut ca urmare a acordarii, in primele doua luni, a unor drepturi salariale neprevazute in bugetul pentru anul in curs. “In acest moment, primariile au consumat bugetul pe trimestrul I. A mai ramas doar 30%, pentru ca s-au dat salariile majorate si nu au ajuns banii decat pe doua luni. Am cerut devansarea din trimestrul II in trimestrul I”, a afirmat Alexa.
Seful Trezoreriei sustine ca fondul de salarii pentru luna februarie este de zece milioane de lei, iar autoritatile locale dispun, in acest moment, de doar circa trei milioane de lei. Mihai Alexa sustine ca solutia de moment este acordarea unui avans de 30% din salariu pentru fiecare angajat, fie efectuarea platilor integrale doar pentru 30% dintre cadrele didactice. Oficialii Directiei Generale a Finantelor Publice Botosani au solicitat un acord de la Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Educatiei pentru a lua banii din trimestrul doi, astfel incat sa fie achitate toate drepturile salariale ale profesorilor.

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=114825

Studentii continua pichetarea Ministerului Educatiei

 

Protestul studentilor de la Alianta Na ­tionala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR), din fata Minis­te­ru­lui Educatiei, s-a incheiat ieri, dupa aproa­­pe doua ore. Potrivit presedinte­lui ANOSR, Daniela Alexe, studentii vor protesta in fata MECTS si in zilele urmatoare. Principala nemultumire a ANOSR este legata de faptul ca studentii nu mai au putere de decizie in proportie de 25 la suta in modalitatea de alegere a rectorului si nici in consiliile de administratie ale universitatilor. O alta nemultumire a protestatarilor este legata de faptul ca, potrivit noii Legi a Educatiei, “prezenta la cursuri devine obligatorie”.
De asemenea, ANOSR acu­za si fap­tul ca au fost “taiate” ta­be­rele studentesti de iarna. “Vom pro­testa in fata MECTS si miercuri, si joi, dar vom re­nunta la proteste daca so­li­citarile noastre vor fi rezolvate”, a spus Fit. Dupa pro­testul de trei ore din fata MECTS, re­prezentantii organizatiei studentesti au fost primiti la discu­tii de ministrul Da­niel Funeriu. “Joi vom veni la negocieri cu ministrul Educatiei. Trebuie sa conti­nuam protestele. Dom­nul ministru a spus ca nu este convins ca studentii trebuie sa repre­zinte 25% in modalitatea de alegere a rectorilor”, declara, in urma in­tal­nirii cu ministrul Educatiei, liderul ANOSR Daniela Alexe.

 

http://www.puterea.ro/news17066/Scrisul-pe-banci-a-revenit-la-moda-in-scoli-Mii-de-elevi-saraci-nu-au-primit-rechizitele-de-la-stat.htm

Scrisul pe bănci a revenit la modă în şcoli. Mii de elevi săraci nu au primit rechizitele de la stat

Şcoli din numerase localităţi sau chiar judeţe întregi nu au primit nici până în prezent rechizitele promise de Guvern pentru copiii care provin din familii defavorizate. Cele mai multe unităţi şcolare au primit pachetele de la stat cu întârziere, mii de elevi fiind nevoiţi să aştepte până la cinci luni de la debutul anului şcolar pentru a primi caiete sau pixuri. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu aveau habar de această situaţie, când au fost contactaţi de reporterii noştri.

Cu toate că semestrul al doilea al anului şcolar 2010- 2011 a început de mai bine de o lună, mii de copii care provin din familii defavorizate nu au primit nici până în prezent rechizitele gratuite promise de Guvern.

Statul a promis pachete cu rechizite elevilor care provin din familii în care venitul pe membru este mai mic de 300 de lei pe lună. Totuşi, în puţine judeţe pachetele pentru copii au ajuns în timp util. În multe cazuri, rechizitele au ajuns cu luni întârziere faţă de începutul anului şcolar. Astfel, semestrul al doilea a început fără ghiozdanul, caietele, pixurile sau creioanele promise de reprezentanţii Guvernului.

Potrivit Inspectoratului Şcolar al Judeţului Sibiu, toate rechizitele au ajuns la copiii nevoiaşi abia săptămâna trecută. Ceva mai norocoşi au fost elevii şcolilor generale din municipiului Târgovişte, care au stat “doar” aproximativ cinci luni fără caietele de la Guvern. Şcoala Generală nr. 9 “Grigore Alexandrescu” şi Şcoala Generală nr. 3 din Târgovişte au primit pachetele cu rechizite acum două săptămâni. Elevii care învaţă la unităţile şcolare din mediul rural nu au fost însă la fel de “norocoşi”. Şcolile din localităţile dâmboviţene Cojasca, Fântânele sau Şuţa Seacă nu au primit pachetele cu rechizite nici până la această dată.

O situaţie deosebită este în judeţul Bistriţa- Năsăud, unde nici o unitate şcolară nu a primit până în prezent rechizitele promise de reprezentanţii Executivului. Cu toate că presa locală a scos în evidenţă acest lucru, problema elevilor bistriţeni nu a fost rezolvată şi pare să nu fie rezolvată prea curând. Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa a reziliat contractul cu firma din Galaţi ce trebuia să tipărească şi să livreze rechizitele. Potrivit jurnaliştilor de la Gazeta de Bistriţa, elevii vor trebui să aştepte până în vară pentru a se bucura de caietele promise de Guvern.

Rechizitele au ajuns, ce-i drept cu o mai mică întârziere şi în judeţele Vaslui, Constanţa sau Iaşi. Puţine sunt cazurile în care pachetele de la Guvern au ajuns la timp, judeţul Maramureş fiind un astfel de exemplu.

Pe lângă reprezentanţii Guvernului responsabili pentru întârzierea instrumentelor şcolare sunt inspectoratele şi directorii unităţilor şcolare, care au uitat să depună dosarele elevilor în timp util.

 

Ministerul Educaţiei: No comment

Elevii care nu îşi pot permite luxul de a avea pe ce şi cu ce scrie au fost ajutaţi de colegii de clasă sau de profesorii care le-au oferit caiete.

Contactat telefonic de reporterii Puterea”, secretarul de stat pe învăţământ preuniversitar, Oana Badea, a afirmat că este convinsă că toate rechizitele au ajuns la copiii nevoiaşi. Reprezentantul Ministerului Educaţiei a spus că nu va oferi declaraţii legate de acest subiect până nu va verifica situaţia din unităţile şcolare.  

Sindicatele din învăţământ susţin că fără rechizite profesorii nu mai pot avea nici un fel de pretenţii de la elevi. De ce să ne mire că nu au ajuns rechizitele? Aceste rechizite nu costă bani? Banii nu au miros şi pot fi folosiţi oriunde. Este încă o dovadă că acest Guvern nu are scrupule şi ia bani de oriunde, chiar şi de la copii. Profesorii chiar nu pot să mai ceară nimic de la elevi. Poate acum, părinţii elevilor vor conştientiza că protestele sindicatelor sunt desfăşurate şi în interesul copiilor. Mulţi ne-au criticat pentru proteste. Aceasta este reacţia Guvernului la nepăsarea noastră, ne-a declarat preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/exclusiv-ministrul-muncii-daca-basescu-nu-promulga-codul-muncii-imi-dau-demisia-218861.html

EXCLUSIV Ministrul Muncii: Dacă Băsescu nu promulgă Codul Muncii, îmi dau demisia

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ioan Nelu Botiş, a declarat în exclusivitate pentru romanialibera.ro, la scurt timp după ce premierul Emil Boc şi-a asumat răspunderea pentru noul Cod al Muncii, că îşi va da demisia dacă proiectul nu este promulgat de către Traian Băsescu în varianta asumată de guvern.

„Cu siguranţă, dacă preşedintele nu promulgă Codul, îmi dau demisia", a declarat Ioan Botiş pentru romanialibera.ro.

Totodată, afirmă ministrul, prin flexibilizarea pe care noul cod o va conferi pieţei muncii „se vor crea în jur de 200.000 de locuri de muncă până la sfârşitul anului."

Înainte ca proiectul Codului Muncii să ajungă în atenţia preşedintelui Traian Băsescu pentru promulgare, coaliţia de guvernare va trebui să se confrunte şi cu o nouă moţiune de cenzură iniţiată de Uniunea Social-Liberală.


08 martie 2011

La multi ani!(video)

Tu, femeie

de Mariana Eftimie Kabbout

Cântatã e femeia si-a fost de când e lumea
Regina multor versuri ce scrise-au fost de multi
E floarea ce rãsare pe unde treci, bãrbate,
Si te îndeamnã-n soaptã iubirea sã-i asculti
Ascunde-ti fericirea în trupul ei suav
Scufundã-te-n adâncul din ochii ei albastri
Si uitã-ti azi fiinta în inima-i de aur
Ce-ti va pãstra sãrutul chiar dincolo de astri
Iubitã esti, femeie, de suflete rebele
Ce-ascund în ei bãrbatii mereu ca niste prunci
Nevoie au de tine, esti drumul lor spre stele,
Deschis mereu în noaptea de-acum si de atunci
Pe buzele-ti prea roze sãruturi dulci valseazã
Împrãstiind ecouri spre ochi ce te privesc
Tu stii sã ierti, femeie, greseli ce sting destine,
Dorindu-ti nu mai mult decât un te iubesc.
De ce plâng trandafirii atunci când esti departe ?
De ce dispare visul fãrã a ta scânteie ?
Luminã si culoare dai vietii care trece,
Nimic n-ar exista, de n-ai fi tu, femeie!

LA MULTI ANI, TUTUROR DOAMNELOR SI DOMNISOARELOR!

07 martie 2011

http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Codul_Muncii_in_Europa-_Unde_merge_Romania_0_439156406.html

 

Codul Muncii în Europa. Unde merge România

 

„Adevărul“ vă prezintă legislaţia muncii din câteva ţări europene puternice: Germania – „motorul economiei europene“, Franţa – „sora de stânga“, Marea Britanie – „regulile cele mai de dreapta“. Patronii români vorbesc de actuala „dictatură a salariaţilor“. Sindicatele susţin însă că viitorul Cod ne transformă în sclavi. De fapt, schimbăm o legislaţie de stânga cu una echilibrată.stânga

 

În forma care a ajuns la Parlamentul României , noul Cod al Muncii creşte perioadele de preaviz şi de probă, permite firmelor să scape de lucrătorii incompetenţi şi pedepseşte aspru angajatorii care folosesc munca „la negru". Perioada de probă este majorată la 90 de zile, perioada de preaviz creşte la 20 de zile, durata contractului de muncă pe perioadă determinată creşte de la 24 la 36 de luni. Cum stau însă lucrurile în alte ţări?


Germania - negocierI dure

Perioada de probă poate fi de trei, şase sau chiar nouă luni. În general, angajatorii preferă perioada de şase luni. Femeile nu pot fi concediate pe perioada sarcinii şi nici timp de patru luni după revenirea la muncă din concediul postnatal. 

Salariile compensatorii nu sunt incluse în legislaţia muncii din Germania. Se pot obţine în cazul disponibilizărilor colective sau la închiderea unei fabrici ori la relocarea ei. De asemenea, muncitorii care sunt concediaţi şi mai au puţin până la pensionare pot primi salarii compensatorii.
Companiile care nu au patru ani de activitate nu sunt obligate să acorde salarii compensatorii.

Există contracte colective de muncă, care se negociază dur. Secţiunea din contracte dedicată salarizării este valabilă pe o perioadă cuprinsă între unu şi trei ani, după care se renegociază.

Durata unui contract de muncă pe perioadă determinată este de doi ani. Sunt permise mai multe contracte succesive, atât timp cât nu se depăşeşte limita de doi ani. De exemplu, un contract de şase luni poate fi prelungit de trei ori. Săptămâna de lucru este de 48 de ore. Orele suplimentare sunt reâcompensate prin zile libere. Se pot recompensa şi prin bani dacă este prevăzut în contractul colectiv de muncă. Concediul este de 25 de zile lucrătoare pentru cei care lucrează şase zile pe săptămână şi de 20 de zile pentru cei care lucrează cinci zile pe săptămână.

Pentru munca „la negru" este sancţionat financiar doar angajatorul, inclusiv cu închisoarea (de la şase luni la cinci ani).

Franţa - 35 de ore săptămâna de lucru

În Codul Muncii francez, perioada de probă nu este obligatorie. Poate fi introdusă de angajatori, dar nu trebuie să depăşească două luni pentru un muncitor cu un contract de muncă nedeterminat, trei luni pentru maiştri şi tehnicieni şi patru luni pentru cei cu funcţii de conducere.

Încheierea unui contract de muncă pe o perioadă determinată sau temporară este posibilă doar pentru activităţi specifice şi sezoniere, caz în care angajatorul trebuie să demonstreze că nu-şi permite locuri de muncă durabile. Preavizul trebuie trimis cu cel puţin 30 de zile înainte de data concedierii.

Durata concediului plătit este de 25 de zile lucrătoare, iar săptămâna de lucru, de 35 de ore. Munca „la negru", deşi este greu de dovedit chiar şi în Franţa, expune la sancţiuni atât angajatorul, cât şi salariatul. Acesta din urmă este pasibil să returneze sumele primite şi să fie condamnat împreună cu angajatorul. Reprezentanţii sindicatelor nu pot fi concediaţi. Ei beneficiază de protecţie de concediere în caz de procedură de salvare, redresare sau lichidare judiciară a companiei.

Marea Britanie - probă de nouă luni

Nu există o limită legală a perioadei de probă, dar majoritatea angajatorilor preferă nouă luni. Dacă la sfârşitul perioadei angajatul e concediat, acesta poate contesta în instanţă numai dacă a lucrat cel puţin 12 luni.

Toţi angajaţii au dreptul la minimum cinci-şase săptămâni de concediu de odihnă plătit (28 de zile), perioadă în care sunt incluse şi sărbătorile legale. În cazul în care un angajat e disponibilizat, compania are datoria să-l consulte individual sau prin reprezentanţi. Angajatorul e obligat să informeze angajatul asupra motivelor pentru care a fost pus pe listă şi să asculte ideile acestuia.

În cazul în care consultarea nu are loc, disponibilizatul poate da în judecată compania pentru concediere ilegală. Disponibilizatul are dreptul la plăţi compensatorii în funcţie de vârstă, salariu şi de vechimea în companie.

În cazul demisiei, preavizul minim legal pe care trebuie să-l dea angajatul este de o săptămână. În cazul în care compania decide încetarea contractului, preavizul minim legal este de o săptămână dacă vechimea angajatului e de până la doi ani şi de o săptămână pentru fiecare an lucrat, dar maximum 12 săptămâni dacă vechimea este mai mare de doi ani.

Angajaţii cu contracte temporare de muncă au aceleaşi drepturi ca şi angajaţii cu contracte pe termen nelimitat. Munca „la negru" se pedepseşte cu amendă sau până la doi ani de închisoare. A contribuit:
Ana-Maria Vieru 

Ungaria - un cod inspirat din cel francez

În Codul Muncii se acordă drepturi extinse sindicatelor. Se organizează consultări cu acestea în toate problemle legate de angajaţi. Dar împuternicitul sindical nu are voie să dezvăluie informaţii de afaceri considerate de angajator confidenţiale sau secrete. Există sistemul contractului colectiv de muncă. Perioada de probă la angajare este de 30 de zile, dar se poate prelungi la trei luni. Compensaţiile plătite în caz de disponibilizări variază în funcţie de vechimea angajatului.

O prevedere clar inspirată din Codul Muncii din Franţa este recomandarea ca angajaţii care mai au cinci ani până la pensionare să nu fie concediaţi. Codul Muncii pune accent pe egalitatea şanselor şi se referă concret la femei, angajaţi de peste 40 de ani, rromi, handicapaţi, persoane cu mai mulţi copii. Recent s-a redus perioada de anunţare a concedierilor colective (30 de zile). Eva Galambos

Liderii sindicali, cei dintâi la bani

Terence O’Sullivan (stânga) şi Tony Woodley, „nababii“ sindicaliştilor din Statele Unite şi Marea Britanie  Foto: Reuters

La sfârşitul anului trecut, liderii sindicali din România au fost siliţi pentru prima oară să-şi publice averile. Opinia publică a putut afla astfel ce venituri uriaşe obţin liderii de la confederaţii şi din participarea în consiliile de administraţie. Liderii s-au declarat persecutaţi de Putere.

Privilegiile şi salariile liderilor sindicali au stârnit tensiuni şi la „case mai mari" decât România. În SUA, adevărata miză a luptei sindicale contra reformelor pieţei muncii din statele Wisconsin, Ohio şi Indiana nu ar fi protejarea angajaţilor, ci a salariilor uriaşe ale liderilor de sindicat. Dezvăluirile au fost făcute de Center for Public Integrity (CPI), un think-tank liberal.

Organizaţia îi acuză pe liderii sindicali că sunt mai preocupaţi de beneficiile personale, decât să lupte împotriva reducerilor salariale.

Cât costă un sindicalist

Potrivit CPI, salariile liderilor de sindicat sunt de ordinul sutelor de mii de dolari anual: 173.000 de dolari  pentru Bob King (preşedintele United Auto Workers), 283.000 de dolari pentru Richard Trumka (preşedintele AFL-CIO), 480.000 de dolari pentru Gerald McEntee (liderul AFSCME Federaţia angajaţilor federali, teritoriali şi municipali). Terence O'Sullivan, preşedintele Uniunii nord-americane a muncitorilor, câştigă nu mai puţin de 618.000 de dolari. Salariul anual mediu al unui bugetar din Wisconsin este de 48.348 de dolari.

În 2009, opinia publică britanică a fost şocată să afle că, în timp ce bugetarii se confruntau cu reduceri salariale dureroase, liderii sindicali şi-au acordat măriri de lefuri de până la 20%, scrie „The Telegraph". Cea mai mare mărire şi-a acordat-o Tony Woodley, şeful sindicatului Unite, cel mai mare din Marea Britanie. Veniturile anuale ale acestuia au fost, în 2009, de 105.760 de lire sterline. Pe lângă salariu, a mai primit din partea sindicatului şi un „mic ajutor" la cumpărarea unui imobil, dar şi bani pentru benzină.

În România, cele mai mari venituri le-a avut în 2009 Marius Petcu, preşedintele CNSLR-Frăţia, cu 84.550 de euro obţinuţi de la confederaţii şi diverse sinecuri. Diferenţa este că în timp ce liderii americani şi britanici „stăpânesc" peste organizaţii de milioane de membri, nicio confederaţie de la noi nu are măcar un milion de sindicalişti.

Cum se redimensionează programul de lucru

Una dintre noutăţile care îi nelinişteşte pe sindicaliştii din România este introducerea în Codul Muncii a aşa-numitelor „scheme de redistribuire a forţei de muncă", acorduri pentru norma redusă de lucru. Proiectul de Cod pe care îşi va asuma răspunderea Guvernul permite reducerea săptămânii de lucru de la cinci la patru zile atunci când o firmă îşi diminuează temporar activitatea pe o perioadă mai mare de 30 de zile. Măsura este însoţită de scăderea corespunzătoare a salariului.

De asemenea, proiectul reglementează şi aşa-zisul şomaj tehnic, în cazul reducerii sau întreruperii activităţii, când unii angajaţi sunt trimişi acasă şi plătiţi cu 75% din salariul de încadrare. Potrivit Biroului pentru Europa Centrală şi de Est al Organizaţiei Mondiale a Muncii (OIM), aceste acorduri pentru normă redusă" au fost testate cu un anumit succes de mai multe state", printre care se numără Austria, Belgia, Canada, Franţa, Germania, Olanda, Elveţia, Croaţia, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Turcia. „Atât Comisia Europeană, cât şi OIM promovează aceste scheme ca măsuri care pot ajuta la controlarea impactului crizei de locuri de muncă şi la menţinerea acestora", mai spune Biroul pentru Europa Centrală şi de Est al OIM. Mariana Bechir

„Adevărul" dezbate online Codul Muncii

Carmen Constantin

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, va arăta ce efecte speră să obţină Guvernul prin noul Cod al Muncii într-un interviu difuzat astăzi, de la ora 15.00, pe adevarul.ro. Oficialul va explica, între altele, în ce măsură poate deveni mai suplu şi aparatul bugetar prin aplicarea noii legislaţii şi ne va spune când ar trebui să apară primele rezultate privind creşterea numărului de joburi.

De altfel, Ioan Botiş ar fi vrut reglementări şi mai drastice privind pedepsirea muncii „la negru" faţă de cele cuprinse în proiectul de Cod care va fi asumat de Guvern. Textul noii legi prevede amenzi substanţiale pentru cei care fac angajări „la negru" şi chiar pedepse cu închisoarea pentru patronii prinşi că folosesc peste cinci muncitori nedeclaraţi.

Tot astăzi, de la ora 16.00, reprezentanţii patronatelor, ai sindicatelor, ai Guvernului, angajaţi şi angajatori intră în „Dezbaterile Adevărul" pentru a lămuri ce e bun şi ce e discutabil în noua legislaţie pe care Guvernul vrea să o impună prin asumarea răspunderii. Cititorii sunt aşteptaţi să-şi pună propriile întrebări prin intermediul paginii de internet a ziarului.

-România seamănă, în prezent, cu Suedia şi cu Franţa în ceea ce priveşte reglementările pe contractele pe perioadă determinată (CPD). Noul Cod al Muncii va apropia România de modelul Olandei ca durată a contractului, număr succesiv de CPD-uri permise şi perioadă totală.

-În prezent, România, cu durata de doi ani a CPD şi toate restricţiile de folosire a lor, este pe ultimul loc în Europa ca pondere a acestui tip de contracte. Media europeană a angajaţilor care muncesc pe CPD este de 15% din totalul salariaţilor, în timp ce în România procentul este de numai 1,3. În Polonia, singura ţară din Europa care a scăpat de recesiune, ponderea era de 27%, în 2008. Ce-i drept, şomajul a ajuns la aproape 20% în această ţară.

-Potrivit unui raport al Organizaţiei Economice pentru Cooperare şi Dezvoltare (OECD), angajaţii temporari din Europa sunt plătiţi, în medie, cu 15% mai puţin decât cei permanenţi pentru aceleaşi sarcini.

 

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/codul_muncii-dezbatere-adevarul-ro-ioan_botis_0_437956566.html

 

Luni, de la ora 15.00, pe adevarul.ro, ministrul Ioan Botiş vorbeşte despre noul Cod al Muncii şi despre concedierile la instituţiile de stat

Cu o zi înainte ca Guvernul să-şi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului pentru noua legislaţie în domeniul relaţiilor de muncă, “Adevărul “ se angajează în faţa cititorilor săi că va munci pentru lămurirea tuturor aspectelor pe care nimeni nu a încercat până acum să le clarifice.

Ministrul Muncii, Ioan Botiş răspunde, luni de la ora 15.00, la întrebări legate de contractele de muncă, perioada de probă, eventuale concedieri la instituţiile de stat, dar ne va dezvălui şi ce reforme ne mai pregăteşte în domeniul social şi ce viitor politic îşi pregăteşte.

De la ora 16, reprezentanţi ai patronatelor, ai sindicatelor, ai autorităţii, angajaţi şi angajatori intră în „Dezbaterile Adevărul“ pentru a lămuri ce e bun şi ce e discutabil în noua legislaţie pe care Guvernul vrea să o impună prin asumarea răspunderii.

Citiţi în "Adevărul" de luni o comparaţie între proiectul Codului Muncii din România şi legislaţia din domeniu din alte ţări europene.

 

http://www.cotidianul.ro/139173-Studentii-protesteaza-de-luni-in-fata-Ministerului-Educatiei

 

Studenţii protestează de luni în faţa Ministerului Educaţiei

 

Aproximativ 400 de studenţi, membri ai Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România din 10 centre universitare, vor protesta, începând de luni, pe termen nelimitat, în faţa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

"Dreptul de a avea acces direct în toate deciziile din cadrul universităţii este unul fundamental pentru mişcarea studenţească, un drept câştigat de studenţi în trecut. Nu vom permite nimănui să îl limiteze. În ceea ce priveşte decizia ca prezenţa la cursuri să fie obligatorie, ea este o decizie lamentabilă, a unor profesori incapabili să îşi adapteze metodele de predare la nevoile studenţilor. Nu vom permite ca studentul să aibă de suferit în urma unei decizii specifice perioadei de dinainte de '89 în locul modernizării reale a educaţiei", a declarat, duminică, pentru AGERPRES, preşedintele ANOSR, Daniela Alexe.

Potrivit acesteia, în cursul zilei de duminică vor ajunge în Bucureşti studenţi din Timişoara, Baia Mare, Constanţa, Galaţi, Iaşi şi Petroşani.

Seria protestelor ANOSR a debutat luni, când în toate centrele universitare din ţară a avut loc o grevă japoneză. Marţi, studenţii au protestat prin scoaterea cearşafurilor pe geamurile şi balcoanele căminelor, iar joi prin trimiterea de către studenţi la MECTS a câte unui pachet cu alimente, asemenea celor primite de la părinţi.

ANOSR solicită o reprezentare a studenţilor în cele mai importante decizii din universitate (decizia modalităţii de desemnare a rectorului şi în procesul de desemnare a acestuia indiferent de modalitatea de alegere precum şi în Consiliul de Administraţie) de 25%, tratarea organizaţiei studenţeşti ca partener în toate contextele, indiferent de poziţia pe care o adoptă, şi asumarea problemelor reale identificate de studenţi, exprimarea unei poziţii oficiale la problemele sesizate şi asumarea unor soluţii viabile.

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=114697

 

Sindicatele continua protestele impotriva noului Cod al Muncii

 

Mii de sindicalisti afiliati la mai multe confederatii sindicale au protestat, la sfarsitul saptamanii trecute, in mai multe orase din tara fata de prevederile noului Cod al muncii. Aproximativ 5.000 de persoane, atat salariati din sistemul bugetar, cat si din sectorul privat, au participat la marsul si mitingul de protest fata de noul Cod al Muncii, organizate vineri, la Pitesti. Protestatarii au scandat lozinci impotriva Guvernului si a presedintelui Traian Basescu, iar liderii sindicali au facut apel la unitate si la continuarea protestelor la nivel national, informeaza Agerpres. De asemenea, aproximativ 800 de persoane au participat la actiunile de protest organizate la Sfantu Gheorghe de confederatiile sindicale, care au pichetat sediile PDL, UDMR si Prefectura Covasna. Mitingul a durat aproape doua ore, timp in care sindicalistii au scandat si au afisat mesaje antiguvernamentale si antiprezidentiale.
Aproape 500 de sindicalisti de la confederatiile Cartel Alfa, BNS si CNSLR Fratia au organizat vineri un mars de protest si au pichetat Prefectura Buzau. Sindicalistii au marsaluit pe ruta Zona industriala-Stadionul Gloria-Consiliul judetean, dupa care au pichetat timp de doua ore Prefectura Buzau.
Ei au strigat lozinci anti-guvernamentale si au cerut demisia guvernului Boc. Aproximativ 300 de persoane, angajati din invatamant, administratie, sanatate, minerit si penitenciare au protestat timp de doua ore in fata sediului Prefecturii Gorj in semn de nemultumire fata de modificarile aduse Codului Muncii.
Aproximativ 250 de membri ai filialelor calarasene din confederatiile sindicale, Cartel Alfa, BNS, CNSLR Fratia, CSDR si Meridian s-au adunat, vineri, la mitingul de protest organizat pe platoul din fata Prefecturii judetului Calarasi, nemultumiti de noile prevederi ale Codului muncii. Alti 250 de sindicalisti au protestat vineri in fata Prefecturii si a sediului PDL Galati pentru a-si striga nemultumirea fata de intentia Guvernului de a-si asuma raspunderea pe Codul Muncii. Protestatarii au lipit afise pe un panou din fata sediului PDL Galati si pe geamurile Prefecturii, cu mesaje precum “Salvati Codul Muncii” sau “Nu sclaviei la locul de munca”. In paralel, peste 250 de sindicalisti din mediul privat si public s-au adunat in fata Institutiei Prefectului Bistrita-Nasaud, iar alte cateva sute de protestatari au iesit in strada la Cluj Napoca si au blocat una din pietele centrale, scandand lozinci antiguvernamentale.
Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, le-a cerut, ieri, liderilor Uniunii Nationale pentru Progresul Romanei ca, in cazul in care amendamentele negociate la Codul muncii nu vor fi asumate de coalitie si nu vor trece de Parlament, progresistii sa sustina motiunea de cenzura ce va fi introdusa de Opozitie. Conducerea UNPR s-a intalnit cu liderii confederatiilor sindicale pentru a discuta pe tema noului Cod al muncii. Intrebat ce spera de la intalnirea cu liderii UNPR, Bogdan Hossu a precizat ca doreste sa se convinga de sustinerea amendamentelor la Codul muncii de catre reprezentantii Uniunii.

 

 

http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/sindicatele-decid-azi-declansarea-grevei-generale-570766.html

 

Sindicatele decid azi declanşarea grevei generale

Sindicaliştii continuă protestele de stradă în teritoriu, iar astăzi vor intra în cea de-a şasea zi de mitinguri, după o pauză de week-end. Oamenii nemulţumiţi de proiectul noului Cod al Muncii ies în stradă în judeţele Constanţa, Botoşani, Caraş-Severin, Harghita, Olt şi Vrancea. Reprezentanţii celor cinci confederaţii sindicale se întâlnesc tot astăzi pentru a doua oară, urmând să decidă ziua declanşării grevei generale. Surse sindicale afirmă că greva s-ar putea declanşa chiar mâine, 8 martie.

Mii de sindicalişti afiliaţi la cele cinci confederaţii reprezentative au protestat săp­tă­mâna trecută în mai multe oraşe din ţară faţă de prevederile noului Cod al Muncii, pentru care Guvernul intenţionează să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului. Vineri au fost proteste la Piteşti , unde peste 5.000 de oameni şi-au manifestat nemulţumirea faţă de noul Cod al Muncii şi faţă de politica antisocială a actualei Puteri. De asemenea, au fost manifestaţii la Cluj-Napoca , Târgu-Jiu, Galaţi, Călăraşi, Sibiu, Mediaş, Buzău şi Bistriţa. Liderii sindicali cer în primul rând renunţarea la intenţia de desfiinţare a contractului de muncă pe perioadă nedeterminată şi a contractelor colective de muncă la nivel naţional şi pe ramură, solicitând Guvernului să adopte măsuri urgente, care să stopeze scăderea nivelului de trai şi a puterii de cumpărare.

http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/profesorii-i-au-dat-papucii-ministrului-funeriu-570588.html

 

Profesorii i-au dat papucii ministrului Funeriu

În cea de-a treia zi de proteste, profesorii afiliaţi la FSLI i-au dăruit ministrului Educaţiei Daniel Funeriu zece perechi de papuci nou-nouţi, să fie siguri că are cu ce să plece mai repede din minister “şi să nu se
mai întoarcă vreodată”.

Cadrele didactice şi personalul auxiliar din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ i-au oferit astăzi  ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, 10 perechi de papuci de plastic – după buget - şi meniul profesorului înfometat: pâine şi covrigi, după ce şi studenţii i-au trimis ieri “pachetul de la mama”, ceva mai consistent,  conţinând zacuscă la borcan, câteva felii de caşcaval, brânză, slană şi ceapă.

Profesorii l-au şi “plătit” pe ministrul Funeriu, cu un pumn de monede, simbolizând tot ce le mai rămâne din salariu în prima zi după ce iau leafa,  din cauza diminuării bugetul alocat Educaţiei. Funeriu a primit şi o diplomă de bacalaureat cu numele său,  pe care nu a luat-o niciodată în România şi nici nu şi-a echivalat studiile pe care le-a terminat în străinătate.

Membrii FSLI, care au pichetat timp de trei zile sediul Ministerului Educaţiei fără a fi vizitaţi dee vreun  reprezentant al instituţiei sau al Guverenului, i-au adus cadourile la minister astăzi, la ora 13.00. 

Reprezentanţii FSLI spun că diminuarea costului standard per elev pentru 2011 cu 22% faţă de anul trecut va duce la neacoperirea fondurilor destinate salariilor aferente acestui an, adâncind criza din Educaţie.

Profesorii spun că se pregătesc din nou de grevă generală, deşi toate încercările lor de protest au fost  oprite anul trecut prin intervenţia ministrului Funeriu, care a apelat la intimidarea sindicaliştilor,  pe care inspectorii şcolari i-au ameninţat cu diponibilizarea.

Protestele continuă,  urmează greva generală

Sindicaliştii continuă protestele de stradă în teritoriu. Reprezentanţii celor cinci confederaţii sindicale se vor întruni pentru a doua oară luni, 7 martie, pentru a decide ziua declanşării grevei generale.  Surse sindicale afirmă că s-ar putea declanşa greva chiar pe 8 martie.

Mii de sindicalişti afiliaţi la cele cinci confederaţii reprezentative au protestat în ultimele zile în mai multe
oraşe din ţară, faţă de prevederile noului Cod al muncii, pentru care Guvernul intenţionează să îşi asume
răspunderea în faţa Parlamentului. Sindicaliştii au protestat pină în prezent la Piteşti , Cluj Napoca, Târgu Jiu,Galaţi,  Călăraşi şi Sibiu. Protestatarii au scandat, în cele cinci zile de proteste, lozinci antiguvernamentale şi  antiprezidenţiale.

Liderii sindicali cer în primul rând renunţarea la intenţia de desfiinţare a contractului de muncă pe perioadă nedeterminată şi a contractelor colective de muncă la nivel naţional şi pe ramură, solicitând Guvernului să adopte măsuri urgente care să stopeze scăderea nivelului de trai şi a puterii de cumpărare. Luni, 7 martie, va fi cea de-a şasea zi de proteste, după o pauză de weekend.
Sindicaliştii vor ieşi în stradă în judeţele Constanţa, Botoşani, Caraş-Severin, Harghita, Olt şi Vrancea.

 

04 martie 2011

http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Boc-_Pentru_pensii_pot_aparea_probleme_pe_termen_mediu_si_lung_in_lipsa_contributorilor_0_437956310.html

 

Boc: România îşi poate permite în 2012 majorarea pensiilor cu 100% din rata inflaţiei

 

Premierul Emil Boc a declarat joi seara, la postul public de televiziune, că România ar putea avea probleme cu susţinerea sistemului de pensii pe termen mediu şi lung dacă nu va avea suficienţi contributori.

"Domnul Botiş a spus următorul lucru pe fond - cum intrepretează alţii, asta a e treaba lor - a spus că dacă nu vom avea suficienţi contributori la sistemul de pensii, evident că vom avea probleme cu susţinerea sistemului de pensii pe termen mediu şi lung. Nu este un lucru nou, este un lucru pe care îl ştim cu toţii, că trebuie să avem o bază mult mai largă de oameni care finanţează", a spus Boc la TVR.

Afirmaţiile lui Boc au fost făcute după ce, ieri, ministrul Muncii a afirmat: "Sistemul de pensii de stat este unul piramidal, o schemă Ponzi".

Premierul a amintit că, în acest an, sunt transferate de la bugetul de stat către bugetul de pensii 13,9 miliarde lei, sumă care ar fi putut urca la 21,5 miliarde lei în lipsa măsurilor de reformă în domeniu.

În privinţa majorării pensiilor, Emil Boc a precizat că România îşi poate permite în 2012 majorarea lor cu 100% din rata inflaţiei plus 50% din creşterea salariului mediu brut pe anul precedent, însă în anul 2011 pensiile rămân îngheţate.

"Pentru 2012 - scrie şi în protocol (Protocolul de colaborare al Coaliţiei de guvernare - n.r.) - creşterea pensiilor cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a salariului mediu brut pe anul precedent. Atât îşi poate România permite, în 2012, începând cu ianuarie. În 2011, pensiile sunt îngheţate, cu excepţia celor 1,541 milioane de pensionari, care au această posibilitate de a primi mai mulţi bani în urma alocării celor 400 de milioane de euro, la grupele I şi II de muncă, până în aprilie 2011", a menţionat primul ministru.

Totodată, Emil Boc a anunţat că umărul de bugetari a scăzut la 1,261 milioane persoane, prin aplicarea standardelor de cost în administraţie. Vezi aici detalii.

Este firesc că românii au redus cu 19% consumul de şampon şi săpun

Emil Boc a apreciat, la TVR , drept "firesc" faptul că românii au cheltuit în ultimele luni cu circa 19% mai puţin pentru şampon, săpun şi pastă de dinţi.

"E firesc, din nefericire. În condiţiile în care s-au redus veniturile, fiecare şi-a restrâns cheltuielile. Aşa facem şi fiecare în familie", a afirmat primul ministru, adăugând că şi Guvernul la nivel macro a fost nevoit să ajusteze cheltuielile la fel cum a făcut fiecare familie.

Referitor la acţiuniunile anticorupţie desfăşurate în ultima perioadă la vămi, primul ministru a afirmat că măsurile mai trebuie accelerate.

"Evaziunea fiscală, în sens general, a fost o temă a discuţiilor noastre, pentru că încă sunt convins că se mai poate apăsa pedala acceleraţiei pentru diminuarea evaziunii fiscale, ce se întâmplă în momentul de faţă în vămi este doar o componentă", a susţinut Emil Boc, adăugând că şi pentru diminuarea muncii fără forme legale trebuie acţionat mai intens.

"Preda să-şi gestioneze propriul viitorul politic"


Premierul Emil Boc, care deţine şi funcţia de preşedinte PDL, i-a transmis, în cadrul aceleiaşi emisiuni de la TVR , europarlamentarului democrat-liberal Cristian Preda să se preocupe de modul în care îşi gestionează propriul viitor politic. Reacţia lui Boc a venit după ce Preda a apreciat că preşedintele PDL ar trebui "să facă un pas înapoi", deoarece nu mai are energie.

 

http://www.azi.ro/index.php?data=04.03.2011&rubrica=Prima_pagina&citeste=2

Codul Muncii este contestat în toată ţara

Mii de oameni nemulţumiţi au protestat, ieri, în faţa prefecturilor sau a sediilor PD–L din marile oraşe * Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pe noul Cod al Muncii marţi, 8 martie

Aproximativ 2.000 de sindicalişti au protestat, ieri, în faţa Palatului Administrativ din Târgu Mureş.

Aproximativ 300 de sindicalişti au pornit, în jurul orei 15.00, din zona spitalelor, într-un marş pe străzile municipiului, iar in faţa Palatului Administrativ care găzduieşte Prefectura, aceştia s-au întâlnit cu alte sute de protestatari veniţi din alte localităţi ale judeţului şi din zona combinatului Azomureş.

Peste 700 de sindicalişti au pichetat Prefectura Alba. Protestatari din sănătate, educaţie, mediul privat, industria de apărare, dar şi cadre militare în rezervă şi pensionari au adus pe trotuarul din faţa Prefecturii Alba pietre şi bâte, alături de care au pus o pancartă cu mesajul „Donaţii pentru Guvernul Boc“.

Peste 500 de sindicalişti au protestat în faţa sediului PD-L din Deva. Ei au strigat „Hoţii“ şi „Jos Guvernul“. Unul dintre liderii sindicali le-a cerut protestatarilor să se întoarcă cu toţii cu spatele la sediul PD-L, precizând că acesta este modul în care ar trebui să fie „tratate“ Guvernul şi PD-L de către salariaţii din România. De la sediul PD-L din Deva, protestatarii au pornit într-un marş până la Prefectură , unde au continuat acţiunea de protest. La Arad , peste o sută de sindicalişti au declanşat un protest spontan, iar la Ploieşti , peste 150 de sindicalişti au protestat în faţa sediului Prefecturii Prahova. Protestatarii au cerut demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu, scandând „Jos Guvernul Boc“, „Jos Băsescu“ şi „Ruşine“.

Confederaţiile sindicale clujene organizează, astăzi, un miting în Piaţa Lucian Blaga, ca urmare a nemulţumirilor acumulate vizavi de proiectul noului Cod al Muncii. Sindicaliştii ameninţă şi cu greva generală, mai relatează Ziua de Cluj. „Săptămâna viitoare vom demara o acţiune de strângere de semnături pentru o eventuală grevă în sistemul sanitar legată de Codul Muncii. Vom intra în grevă dacă nu se rezolvă problemele, dacă nu se deblochează posturile şi nu se asigură o finanţare adecvată“, a spus Ştefan Roman, liderul Sanitas şi CNSRL Frăţia Cluj. La rândul lor, sindicaliştii de la Cartel Alfa au anunţat că se aşteaptă, astăzi, la un număr mare de protestatari. „Acest Cod al Muncii este cerut de companiile multinaţionale şi asta e plata pe care preşedintele Traian Băsescu va trebui să o dea pentru banii primiţi în campania electorală“, a spus Grigore Pop, liderul Cartel Alfa.

Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pe noul Cod al Muncii marţi, 8 martie.

„Pe noi NU ne FUneRIu!“

„Funeriu, înţelege, 25% în lege!“, „Ţi-am pregătit un pat la noi în cămin!“ „Totu’ până la studenţi! Pe noi NU ne FUneRIu!“, „Funeriu să trăiască dintr-o bursă studenţească!“ sunt câteva dintre mesajele scrise pe bannerele atârnate, ieri, de studenţi la geamurile căminelor XIV şi XVI din campusul Haşdeu, la cele ale Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca şi la politehnişti, în Observator, relatează Ziua de Cluj. Studenţii clujeni i-au trimis un pachet de criză ministrului Educaţiei. „Am pus acolo murături, zacuscă, slănină, pufuleţi, pate, adunate de la studenţii din cămin. Vrem ca ministrul Funeriu să vadă cum trăieşte un student român dintre cei care, în proporţie de 70%, după un studiu recent, trăiesc cu mai puţin de 500 de lei pe lună“, a precizat Nicoleta Straton, preşedinte al OSUBB.

Miercuri seară, studenţii clujeni au organizat o minirevoluţie în complexul Haşdeu: au „desenat“ din luminile camerelor numărul 25, vizibil jumătate de oră, timp în care zeci de studenţi au pornit cu pancarte şi steaguri către sediul OSUBB, strigând „Jos Funeriu!“. Pe platoul din spatele cantinei ei s-au organizat într-o veritabilă galerie şi au scandat: „Funeriu, ne-ai săpat, drepturile ni le-ai luat!“, „Funeriu, uită-te, vine revoluţie!“.

Ieri, de la ora 12.00, a fost organizat un marş de protest care a pornit din faţa Casei de Cultură a Studenţilor şi s-a îndreptat spre Piaţa Avram Iancu. O parte dintre protestatari se va deplasa, luni, 7 martie, la Bucureşti , pentru a lua parte la protestul din faţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

 

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=114621

 

Profesorii au continuat sa picheteze sediul Ministerului Educatiei

Membrii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant au continuat, ieri, pichetarea sediului Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Cateva sute de cadre didactice au protestat fata de prevederile Legii Educatiei care, in opinia lor, le anuleaza foarte multe drepturi obtinute anterior si le limiteaza dreptul la profesie. “Soarta unui cadru didactic este lasata la mana primarilor care de multe ori nu au nici opt clase primare terminate. Legea introduce subiectivismul si politizeaza foarte mult sistemul de invatamant”, a sustinut Liviu Pop, secretar general al FSLI. Profesorii nu sustin schema de invatamant propusa de MECTS si cere pastrarea sistemului de 4 clase primare, 4 clase gimnaziale si 4 clase liceale. Profesorii nu inteleg refuzul ministerului de resort de a recunoaste incadrarea personalului didactic potrivit prevederilor Legii 221/200. Majoritatea cadrelor didactice, peste 80%, au obtinut acest drept prin intermediul instantelor. Ei mai cer ca, incepand din acest an, salariile lor sa revina la cele din anul 2010. Costul standard pentru un elev urmeaza sa se reduca cu peste 20 de procente fata de anul trecut. Acest fapt ar insemna neacoperirea fondurilor destinate salariilor aferente acestui an, precum si ingreunarea procedurilor de acordare a sporurilor in conformitate cu prevederile Legii cadru 284/2010 privind salarizarea personalului bugetar.
Sindicalistii au sustinut, la fel ca si cu o zi in urma, ca in Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011 nu mai este prevazuta reducerea cu doua ore a normei didactice pentru personalul didactic cu o vechime in invatamant de peste 25 de ani si gradul didactic I. Ei nu sunt de acord nici cu structura ciclurilor de invatamant si cu componenta consiliilor de administratie, in forma prevazuta de Legea Educatiei. Concomitent cu aceste actiuni de protest, FSLI consulta membrii de sindicat pentru declansarea unei greve generale in luna mai 2011.

 

 

http://www.evz.ro/detalii/stiri/elevii-invatati-pe-viu-despre-jobul-pe-care-si-l-doresc-923028.html

 

Elevii, învăţaţi "pe viu" despre jobul pe care şi-l doresc

Peste 700 de elevi din Timişoara au avut şansa, ieri, să vadă, practic, ce înseamnă meseriile în care sunt tentaţi să încerce o carieră.

 

Tinerii au participat la Job Shadow Day, un program implementat de Junior Achievement România, prin care elevii din ultimii doi ani de liceu devin, timp de o zi, "umbra" unui profesionist de carieră, în cadrul unei firme sau a unei instituţii publice. Scopul proiectului e de a-i ajuta pe tineri să se orienteze profesional în cunoştinţă de cauză.


"Timp de o zi, tinerii însoţesc persoana respectivă la serviciu. «Umbra» împreună cu persoana desemnată să se ocupe de copii participă la o zi normală de lucru. Ei descoperă direct dacă meseria pe care şi-au propus să o urmeze e într-adevăr ceea ce îşi doresc în carieră", a explicat Camelia Moţ, organizatoarea ediţiei.

 


"Îi punem cu picioarele pe pământ"


La ora 9.30, primii elevi au luat pulsul vieţii de regizor. Marius Bochiş şi Alexandru Foale, elevi în clasa a XI-a la Liceul de Arte Plastice, au "intrat în pâine" alături de regizorul Ion-Ardeal Ieremia, în ultima zi a repetiţiilor piesei "Oraşul nostru" de Thornton Wilder.

Copiii au văzut că munca alături de actori nu e cel mai simplu lucru din lume, că regizorul e "zeu" atent la toate detaliile, care taie şi spânzură, metaforic, în scenă, până ce piesa iese aşa cum ştie el că trebuie să fie.

"Mi-am dat seama că între arta plastică şi ce face un regizor de teatru nu e mare diferenţă: în loc de pânză şi desen, el foloseşte scena, actorii, luminile şi restul tehnicienilor", a povestit, la finalul zilei, Alexandru. Ca să devină regizor, băiatul ştie acum că trebuie să înceapă să vină la teatru, apoi să se şcolească în domeniu şi să facă un master.

Regizorul crede că astfel de experienţe sunt foarte utile pentru determinarea profesională a tinerilor. "E foarte bine, mai ales pentru copiii din liceele vocaţionale să ştie de la o vârstă timpurie şi altceva decât metoda şi corvoada şcolară. (...) Îi punem cu picioarele pe pământ", a declarat Ion-Ardeal Ieremia.

El le-a recomandat viitorilor regizori să se uite "altfel" la piesă, urmărind mişcarea presonajelor, de unde vin luminile, cum se suprapune sunetul pe scene, pe scurt, "să desfacă piesa în bucăţi".

Naţionalul timişorean se implică în atragerea viitorilor profesionişti din rândul elevilor şcolilor de arte. Pentru aceeaşi piesă, cinci liceeni au lucrat, timp de o lună, cot la cot cu creatoarea costumelor, şi au confecţionat, singuri, pălăriile personajelor.

"Umbrele" jandarmilor, avocaţilor, jurnaliştilor


Alţi elevi au mers în acţiune cu jandarmii, alţii au vizitat bolnavii, în saloane, împreună cu medicii. Foarte mulţi au vrut să vadă o companie de IT, iar alţi copii au trăit o zi din viaţa unui avocat. Avocata Luminiţa Ţundrea şi-a dus "umbrele" în sala de judecată. "Tot ceea ce am învăţat astăzi a fost foarte interesant. Încă nu m-am hotărât unde o să dau la facultate, oscilez între avocat şi controlor trafic aerian pentru că îmi place adrenalina", a spus Alexandra Ivan, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Economic.

Peste 50 de tineri vor să devină jurnalişti. Ei au mers la conferinţe de presă şi au stat pe lângă reporteri din oraş, unii dintre ei aflaţi chiar în plină documentare la Job Shadow Day.

"O zi nu e de ajuns să te convingi, dar categoric mă gândesc serios la meseria aceasta. Visul meu este Vogue UK, dar după această experienţă am înţeles că munca unui ziarist, pe teren, este foarte, foarte interesantă", mărturiseşte Rebeca Sale, elevă în clasa a XII-a la Liceul Pedagogic.

81 de instituţii implicate


Elevii au trecut prin 81 de companii şi instituţii publice şi au încheiat experienţa într-o euforie generală.

"Este folositoare o experienţă de genul acesta. Am venit aici pentru a mă informa despre profesia de jurnalist. Încă nu ştiu dacă asta vreau să fac în viaţă, dar, pentru că va trebui în curând să iau o decizie, am vrut să ştiu concret cu ce se mănâncă", a declarat Leonard Hariton, elev în clasa a XI-a la Liceul "Grigore Moisil".

"E foarte bine, mai ales pentru copiii din liceele vocaţionale să ştie de la o vârstă timpurie şi altceva decât metoda şi corvoada şcolară.“
ION ARDEAL IEREMIA, regizor

 

http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/10-000-de-sindicalisti-ameninta-cu-proteste-la-cluj-218554.html

 

10.000 de sindicalişti ameninţă cu proteste la Cluj

 

Aproximativ 10.000 de sindicalişti pretind că vor protesta la Cluj-Napoca împotriva asumării răspunderii Guvernului pe noul Cod al Muncii. Până acum, în ultimii ani, de fiecare dată când liderii sindicali au anunţat că vor aduna 10.000 de protestatari, la faţa locului a ajuns cel mult jumătate din numărul preconizat iniţial.

„Dacă vor fi mai mulţi sau mai puţini nu contează, noi vom ţine mitingul. Acest miting este adresat membrilor de sindicat şi celor care astăzi nu sunt membri de sindicat şi peste o lună sau două ar vrea sa devină membri, dar nu vor mai avea cum. Ei vor să modifice Codul Muncii, un cod care după denumirea lui este unul al angajatului, nu al patronului. În acest Cod al Muncii trebuie apărat angajatul în raport cu angajatorul", a afirmat Grigore Pop, preşedintele Cartel Alfa Cluj. Mitingul de la Cluj este organizat de Cartel Alfa, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, CNSRL Frăţia şi Blocul Naţional Sindical. Liderii acestora, Grigore Pop, Maria Constantinescu, Ştefan Roman şi Nati Ariton au făcut apel la toţi sindicaliştii, dar şi la angajaţi în general, să iasă în stradă şi să protesteze. "Astăzi, într-o societate democratică, trebuie să ne luptăm să nu fie implementată sclavia din partea companiilor multinaţionale din Romania, care îşi permit să ne facă sclavi. Principalul vinovat este acea „javră ordinară" care nu a ieşit afară când a trebuit. Îi mulţumim!", a adăugat Pop.

Modificări contestate

Principala nemulţumire a sindicaliştilor este legată de faptul că noul Cod al Muncii va da mult mai multe drepturi angajatorului şi va desfiinţa contractul colectiv de muncă la nivel naţional. „Practic, odată cu aplicarea noului Cod al Muncii, ponderea proceselor câştigate de către salariaţi va fi cu mult mai mică, deoarece odată cu abrogarea articolului 287 din lege, sarcina probei în instanţă va reveni angajatului" susţine Mihaela Coţa, jurist al Cartel Alfa Cluj.

Noul Cod prevede extinderea termenului pentru care pot fi încheiate contracte pe durată determinată şi eliminarea limitei de trei contracte succesive pentru perioada de probă. Totodată, va fi majorată perioada de probă. Cărţile de muncă vor fi eliminate. Acestea vor fi păstrate de Inspectoratul Teritorial de Muncă în format electronic, iar angajatorul va avea dreptul de a stabili obiective de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acestora. Noul Cod prevede şi faptul că salariaţii vor fi obligaţi să plătească pagubele materiale înregistrate din vina lor, iar angajatorii vor avea dreptul să le oprească din salariu dacă aceştia refuză să achite suma.

Mitingul va începe astăzi la ora 14.00, în Piaţa Lucian Blaga, şi va continua cu un marş pe Bulevardul Eroilor. În cazul în care legea va fi promulgată, sindicaliştii ameninţă cu declansarea unei greve de avertisment, dar şi cu alte acţiuni de protest.

 

http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/scandal-sindicalistii-amenintati-de-jandarmi-218553.html

 

ARAD. Oamenii au decis să protesteze, deşi mitingul lor nu fusese autorizat

Scandal: sindicaliştii ameninţaţi de jandarmi

 

Aproximativ 200 de sindicalişti din CNSLR Frăţia, CNS Cartel Alfa, CSDR, BNS şi Meridian, au protestat pe platoul din faţa Primăriei Aradului, în cadrul unui miting neautorizat. Jandarmii le-au cerut protestatarilor să plece, iar aceştia au replicat că s-au întâlnit, la fel ca în decembrie 1989, „întâmplător" în faţa Palatului Administrativ.

"O nouă formă de sclavie"

Sindicaliştii au protestat împotriva noului Cod al Muncii şi au declarat că acesta este o „nouă formă de sclavie". Mitingul nu a fost autorizat de către primarul Gheorghe Falcă, care de câţiva ani nu mai acceptă nici un fel de mişcare de protest în faţa Primăriei Aradului. „Ni s-a interzis să protestăm, deşi există sentinţe prin care dispoziţia primarului, prin care erau interzise mitingurile din centrul oraşului, a fost desfiinţată de instanţele de judecată", a declarat Ionel Rusu, liderul CSDR Arad.

Tiberiu Negrei, vicepreşedinte FNSA, a explicat că a trimis o adresă către toate primăriile din judeţul Arad şi i-a chemat pe sindicalişti să vină la mitingul de protest. El le-a arătat tuturor şi răspunsul negativ al primarului Gheorghe Falcă la solicitarea de autorizare a mitingului şi a spus că aşa ceva nu a văzut nicăieri în zonă. Jandarmii, prezenţi în zonă le-au cerut sindicaliştilor să plece acasă pentru că nu au autorizaţie pentru protestele lor. Ionel Rusu a replicat: „Ne-am întâlnit aici, băieţi şi fete, ca să ne îmbrăţişăm de 8 martie". O delegaţie a protestatarilor a fost primită de prefectul Aradului, Călin Bibarţ, care le-a promis că toate solicitările făcute le va transmite de urgenţă Guvernului României.

 

http://www.romanialibera.ro/actualitate/dobrogea/cat-se-investeste-in-scolile-din-constanta-218545.html

 

CONSTANŢA. Cinci unităţi sunt pe lista din acest an

Cât se investeşte în şcolile din Constanţa

Ministerul Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean, a investit anul trecut aproape 9 milioane lei în reabilitarea şcolilor, iar programul continuă şi anul acesta.

Anul 2010 a fost pentru multe unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa unul bogat din punct de vedere investiţional. Prin finanţare de la Ministerul Educaţiei , Cercetării, Tineretului şi Sportului

au constituit obiective de investiţii 22 de instituţii şcolare din mediul urban şi rural, dintre care amintim Sala de Sport Polivalentă CSS1 Constanţa, Grădiniţa Topraisar, Grădiniţa Saligny, Şcoala cu clasele I-VIII comuna Albeşti, Şcoala cu clasele I-VIII comuna 23 August şi Colegiul „Dobrogea" Castelu. La capitolul „Alte cheltuieli de investiţii", reprezentând consolidări, reabilitări, reparaţii capitale imobile, asigurare utilităţi şi campusuri s-au alocat fonduri pentru peste 60 de unităţi şcolare. Valoarea totală a investiţiilor pentru anul 2010 a fost de 8.847.000 lei.

Unităţile de învăţământ finanţate prin programe structurale de către Banca Mondială şi recepţionate în anul 2010 sunt Şcoala cu clasele I-VIII nr. 3 din Năvodari, Şcoala cu clasele I-VIII comuna Mereni, Grup Şcolar Băneasa, Grup Şcolar Castelu - comuna Castelu, Şcoala de Arte şi Meserii comuna Ciocârlia, Grup Şcolar comuna Cobadin. În plus

, au început lucrările de reabilitare şi extindere în anul 2010 cu finalizare în anul 2011 pentru Şcoala cu clasele I-VIII din comuna Corbu şi Şcoala cu clasele I-VIII din comuna Tuzla.

Lucrările de reabilitare şi extindere programate pentru anul 2011 vor începe la Şcoala cu clasele I-VIII sat Cotu Văii, comuna Albeşti, Şcoala cu clasele I-VIII sat Satu Nou, comuna Mircea Vodă, Grădiniţa nr. 44 Constanţa, Grădiniţa nr. 12 PP „Amicii" Constanţa şi Grădiniţa „ZigZag" din oraş Ovidiu.


03 martie 2011

http://www.adevarul.ro/actualitate/Primele_proteste_ale_profesorilor_din_acest_an_0_436756990.html

 

Primele proteste ale profesorilor din acest an

 

Purtând mărţişoare inscripţionate „Sărăcie, Umilinţă, Dispreţ“, aproape 100 de profesori au cerut ieri demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, chiar din faţa biroului acestuia.

Dascălii spun că, potrivit legii, salariile trebuie să revină la cuantumul celor pe care le încasau înainte de tăierile operate în vara anului trecut şi cer de asemenea mărirea de 50% promisă, tot prin lege, în 2008. Ei sunt nemulţumiţi şi de diminuarea costului standard per elev, precum şi de unele articole din noua Lege a educaţiei care prevăd norme didactice încărcate. Profesorii acuză, de asemenea, structura de învăţământ şi componenţa consiliilor de administraţie.

„Este un semnal de alarmă pe care noi, cei de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) vrem să-l tragem, având în vedere nemulţumirile acumulate în ultimii doi ani. Aşteptăm un semnal de la Ministerul Educaţiei , dar dacă nu-l vom avea să nu mire pe nimeni că vom intra în grevă generală", arată Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Sindicaliştii continuă protestele din faţa Ministerului Educaţiei astăzi, când protestează personalul nedidactic şi cel auxiliar.

 

 

http://www.azi.ro/index.php?data=03.03.2011&rubrica=Actualitate&citeste=2

 

Dascălii, din nou în stradă

 

Reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au pichetat, ieri, sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), în intervalul orar 12,30-14,30.

„Avem salarii mici şi banii nu ajung nici pentru asigurarea acestora, mai ales la învăţământul vocaţional. Nu suntem de acord cu ciclul de învăţământ propus de MECTS deoarece un copil după clasa a 9-a este aruncat pe piaţa forţei de muncă fără nicio pregătire profesională. Dorim păstrarea ciclului de 4, 4, 4“, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu. Sindicaliştii protestează şi faţă de refuzul MECTS de a recunoaşte încadrarea personalului didactic potrivit prevederilor Legii 221/2008. De asemenea, sindicaliştii sunt nemulţumiţi de încălcarea prevederilor Legii 118/2010, potrivit cărora, începând cu data de 1 ianuarie 2011 ar fi trebuit să se revină la salariile din 2010, de diminuarea costului standard per elev pentru anul 2011 cu 22% faţă de anul 2010, măsură care va conduce la neacoperirea fondurilor destinate salariilor aferente acestui an precum şi de tergiversarea elaborării Regulamentului de acordare în anul 2011 a sporurilor conform Legii-cadru nr. 284/2010.

 

http://www.azi.ro/index.php?data=03.03.2011&rubrica=Actualitate&citeste=3

Codul muncii, contestat zilnic

 Principalele cinci confederaţii sindicale au continuat, ieri, în alte opt judeţe din ţară, protestele de stradă faţă de modificările propuse de Guvern pentru Codul muncii şi faţă de faptul că Executivul îşi va asuma răspunderea pe noua formă a acestui act normativ.

Acţiunile s-au desfăşurat în Sălaj, Iaşi, Braşov, Ialomiţa, Timiş, Dolj, Brăila şi Bacău. Până la 18 martie, principalele cinci confederaţii (Cartel Alfa, BNS, CSDR, Meridian şi CNSLR Frăţia) au programate acţiuni de stradă în toate judeţele, respectiv în câte opt pe zi.

În ziua asumării răspunderii, va avea loc un miting amplu la Parlament , iar un altul ar urmă să se desfăşoare la Palatul Cotroceni , în ziua în care Guvernul va trimite legea pentru a fi promulgată.

Reprezentanţii principalelor cinci confederaţii sindicale spun că iau în calcul inclusiv declanşarea grevei generale, în martie. „Până la 14 martie, se adună semnături în favoarea grevei generale şi estimăm că la acest posibil protest ar putea lua parte circa un milion de oameni“, a spus liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu.

 

http://www.cotidianul.ro/138832-Inscrierile-la-clasa-I-pentru-anul-scolar-2011-2012-incep-de-joi

 

Înscrierile la clasa I pentru anul şcolar 2011-2012 încep de joi

 

Înscrierea copiilor în clasa întâi pentru anul şcolar 2011- 2012 va putea fi realizată în perioada 3 martie-6 mai, potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB), conform Agerpres.

Conducerile unităţilor de învăţământ îi vor informa pe părinţi asupra necesităţii înscrierii copiilor în clasa întâi pe cât posibil până la data de 6 mai 2011, precizează IŞMB.

Totodată, conducerea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti le-a solicitat reprezentanţilor şcolilor ca, până la data de 3 martie, la intrarea în fiecare unitate de învăţământ, să se afle un panou destinat înscrierilor pentru clasa întâi, care să cuprindă data la care începe înscrierea, numărul de clase care vor funcţiona în anul 2011 - 2012, documentele necesare înscrierii. De asemenea, la panou va fi prezentată zilnic situaţia privind cererile de înscriere depuse de părinţi.

Potrivit IŞMB, înscrierea va fi realizată în funcţie de situaţia arondării străzilor din fiecare circumscripţie şcolară, conform regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Pot fi înscrişi în limita locurilor disponibile şi elevii care au domiciliul în afara circumscripţiei şcolare, cu aprobarea Consiliului de Administraţie al Şcolilor.

Directorii unităţilor de învăţământ vor transmite până la data de 3 martie inspectoratelor şcolare ale sectoarelor graficul înscrierilor la clasele I pentru anul şcolar 2011 - 2012, iar inspectoratele şcolare ale sectoarelor 1 - 6 vor centraliza şi transmite situaţia la IŞMB până la data de 7 martie 2011.

Proiectul Planului de şcolarizare în anul viitor pentru clasa întâi în municipiul Bucureşti cuprinde 13.844 de locuri.

 

http://www.evz.ro/detalii/stiri/guvernul-deblocheaza-partial-angajarile-la-stat-922949.html

 

Guvernul deblochează parţial angajările la stat

Regula potrivit căreia la şapte persoane care pleacă din sistem se poate angaja una singură nu va mai fi aplicată în fiecare instituţie, ci la nivel judeţean. Ordonanţă de Urgenţă, adoptată miercuri de Executiv, dă posibilitatea autorităţilor locale, care au angajaţi puţini şi din această cauză întâmpină dificultăţi în desfăşurarea activităţii, să poată face angajări pe posturile unice.

Totuşi, la nivel naţional se va păstra regula potrivit căreia la 7 persoane care pleacă din sistem se poate angaja una singură. „Post unic înseamnă, pe de o parte, acel post ale cărui atribuţii, prin conţinutul şi natura lor nu pot fi preluate de alt angajat sau, pe de altă parte, dacă avem un compartiment care are numai posturi vacante, un post va fi considerat unic şi va putea să fie ocupat”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

În ceea ce priveşte "regula de şapte", aceasta nu va mai fi aplicată la nivel local, ci la nivel judeţean. Astfel, o să fie cumulate toate posturile vacantate la nivel judeţean, iar prioritate la angajare să fie acordată pentru posturile unice

Cum se pot face angajări

Dacă o instituţie are posturi unice vacante şi doreşte să le ocupe, autoritatea locală va argumenta şi va solicita prefectului să înceapă procedura, anume, să primească avizul favorabil de la Guvern , prin intermediul MAI. După acest pas, respectiva primărie va putea organiza concurs şi aproba ocuparea postului.

Totuşi, actul normativ adoptat de Executiv va menţine obligaţia de a se ocupa la nivel naţional doar 15% din posturile vacantate pentru a se respecta încadrarea în cheltuieli de personal de 7,5% din PIB, a precizat  purtătorul de cuvânt al Guvernului.

 

http://www.gandul.info/financiar/ce-masuri-anticriza-vor-romanii-o-educatie-mai-buna-si-investitii-in-infrastructura-sondaj-ue-8022278

 

Ce măsuri anticriză vor românii: o educaţie mai bună şi investiţii în infrastructură – sondaj UE

Românii sunt cât se poate de europeni când vine vorba despre principala măsură necesară repornirii economiei: 47% dintre ei consideră că trebuie îmbunătăţită educaţia, procent similar cu media din UE

În România, la fel ca şi în UE, principala măsură despre care se crede că va îmbunătăţi cel mai mult performanţa economiei este îmbunătăţirea educaţiei şi a pregătirii profesionale. Procentul românilor care cred acest lucru, de 47%, este similar cu media din cadrul Uniunii, conform Eurobarometrului publicat marţi de către UE.

Pe locul doi în clasamentul celor mai bune măsuri pentru a ieşi din criză se numără "facilitarea înfiinţării unei companii" (32% dintre români, 33% media UE), urmată de investiţiile în infrastructură (24% dintre români, 10% media UE). Sondajul a fost efectuat pe un eşantion naţional de 1.001 persoane, cu vârsta de peste 15 ani, datele fiind culese în perioada 11 noiembrie - 1 decembrie 2010. Marja de eroare este de +/- 3%. Una dintre aceste măsuri este şi creşterea numărului de ore de lucru, propusă de 8% dintre cei chestionaţi, faţă de 6% cât este media la nivelul Uniunii.

Analistul economic Ilie Şerbănescu susţine însă că, în acest caz, diferenţa faţă de media UE este prea mică pentru a putea spune că românii consideră că revenirea economiei ar fi mai rapidă dacă s-ar munci mai mult. "Diferenţa intră în marja de eroare. Oricum, procentul este mic. Nu sunt românii aşa de harnici, la fel cum nu sunt nici europenii", ne-a declarat el.

Nu ne temem de deficitul bugetar. Nici de datoria publică


Din sondajul UE reiese şi faptul că românii fie nu ştiu, fie nu le pasă de deficitul bugetar şi de datoria publică, în comparaţie cu media europeană. Astfel, în timp ce 35% dintre locuitorii Uniunii consideră că reducerea deficitului public şi a datoriei publice sunt măsuri necesare pentru a combate criza, doar 19% dintre români cred acest lucru. "În general nu prea se ştie despre ce e vorba.
Şi chiar dacă se ştie, românii sunt bulversaţi de mesajele contrare trimise de Guvern şi de către opoziţie. Unii spun că trebuie ţinute în frâu şi taie, alţii promit că vor da banii înapoi, deşi nu au de unde", este de părere Şerbănescu. Posibila pregătire slabă în ceea ce priveşte cunoştinţele de economie ar putea reieşi şi din faptul că 14% dintre românii chestionaţi au declarat că nu ştiu ce măsuri ar trebui luate, procent dublu faţă de media europeană.

Autorii Eurobarometrului au subliniat importanţa acordată investiţiilor în transport, care este "mult peste media la nivelul Uniunii Europene (10%), probabil datorită deficitului de dezvoltare existent în acest domeniu". "O altă diferenţă, de această dată în celălalt sens, se referă la importanţa acordată sporirii disciplinei bugetare, doar 19% dintre români preferând această iniţiativă, spre deosebire de 35% dintre europeni", au adăugat ei.

Jumătate dintre români sunt mulţumiţi de viaţa lor


O altă concluzie greu de înţeles a studiului este faptul că 46% dintre români sunt mulţumiţi de viaţa lor actuală, în timp ce numai 4% consideră că economia merge bine. Cei mai mulţumiţi de viaţa lor sunt danezii (97%), suedezii (96%) şi olandezii (96%). Mai nemulţumiţi decât românii sunt doar portughezii (45%) şi bulgarii (38%).

Şerbănescu susţine că deşi întrebarea "în ce direcţie merge economia" poate fi interpretată de fiecare într-un cu totul al mod, există o "congruenţă cu realitatea". "Mergem în rău dar ne simţim bine. Ne complacem în această situaţie. Ăsta este un adevăr cât se poate de clar", ne-a declarat el.

 

http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/profesorii-protesteaza-in-fata-ministerului-educatiei-570263.html

 

Profesorii protestează în faţa Ministerului Educaţiei

Peste o sută de cadre didactice afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ protestează în faţa sediului Ministerului Educaţiei. Cadrele didactice, majoritatea din învăţământul vocaţional,  poartă în piept mărţişoare pe care scrie "sărăcie, umilinţă şi dispreţ" pentru că în 2011 au primit din partea statului "sărăcie, umilinţă şi dispreţ".

Protestatarii au adus cu ei fluturaşi de salariu, pentru a arăta că, în ianuarie, un profesor gradul II cu vechime între 6 şi 10 ani a primit 800 de lei, iar un îngrijior a avut un venit net de 417 lei.

Aceştia strigă "Jos ministrul" şi "Vrem condiţii decente".

Sindicaliştii FSLI vor picheta, timp de două ore, sediul Ministerului Educaţiei, urmând ca protestul să continue joi şi vineri.

Cadrele didactice sunt nemulţumite de prevederile Legii educaţiei privind nereducerea cu două ore a normei didactice pentru personalul cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I, structura ciclurilor de învăţământ şi componenţa consiliilor de administraţie ale şcolilor.

FSLI susţine că profesorii protestează şi pentru că Ministerul Educaţiei refuză să recunoască încadrarea personalului didactic potrivit prevederilor Legii 221/2008, în condiţiile în care peste 90 la sută dintre membrii federaţiei au obţinut în instanţă acest drept. De asemenea, potrivit acestora, Ministerul Educaţiei refuză să emită ordinul pentru acordarea distincţiilor şi premiilor personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat "Gheorghe Lazăr" pentru anul şcolar 2009-2010.

Cadrele didactice afiliate la FSLI reclamă şi încălcarea prevederilor Legii 118/2010 potrivit cărora începând cu data de 1 ianuarie 2011 ar fi trebuit să se revină la salariile din 2010.

Potrivit sindicaliştilor, diminuarea costului standard per elev pentru anul 2011 cu 22 la sută faţă de anul 2010 va conduce la neacoperirea fondurilor destinate salariilor aferente acestui an.

Totodată, aceştia susţin că este tergiversată elaborarea Regulamentului de acordare în 2011 a sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În urmă cu o lună, preşedintele FSLI, Simion Hancescu, anunţa că fedraţia sindicală vrea să picheteze sediile Ministerului Educaţiei şi Guvernului şi discută cu membrii organizaţiei posibilitatea declanşării unei greve generale, urmând să înceapă strângerea de semnături pentru modificarea Legii educaţiei.

El preciza că în FSLI cere ca Executivul să emită, în maximum 60 de zile, un act normativ pentru aplicarea prevederilor Legii 221/2008 în toate cazurile, respectiv de majorare cu 33,4% a salariilor de încadrare, ţinând cont de numărul mare de sentinţe judecătoreşti irevocabile.

"Există aproape 150.000 de profesori care au cel puţin o sentinţă judecătorească definitivă pe Legea 221/2008, unii având chiar trei sentinţe judecătoreşti. În acest moment, unii profesori sunt plătiţi în baza acestei legi, alţii nu. Cerem uniformizarea plăţii potrivit Legii 221 mai ales ţinând cont de numărul mare de sentinţe irevocabile", spunea atunci Hancescu, potrivit Mediafax.

Legea educaţiei a intrat în vigoare în 9 februarie, iar până la elaborarea metodologiilor pentru punerea în aplicare a actului a fost publicat, în aceeaşi zi, în Monitorul Oficial, Ordinul privind măsurile tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ.

 

 

http://www.puterea.ro/news16823/Politizarea-invatamantului-Lacuna-din-legislatie-care-poate-instala-primarii-la-conducerea-scolilor.htm

 

Politizarea învăţământului. Lacuna din legislaţie care poate instala primarii la conducerea şcolilor

Tot mai mulţi primari vor să fie numiţi preşedinţi ai consiliilor de administraţie a şcolilor. O lacună din legislaţie le oferă această “oportunitate”. Din toamnă, primăriile şi consiliile locale vor deţine majoritatea în consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ. Sindicatele din Educaţie avertizează că politizarea învăţământului este inevitabilă.

Numeroşi dascăli din mai multe judeţe ne-au atras atenţia că primarii ţin să fie numiţi preşedinţi ai consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ.

Una dintre lacunele Legii educaţiei naţionale permite primarilor să devină preşedinţi ai consiliilor de administraţie ale şcolilor. Potrivit legislaţiei, preşedintele consiliului de administraţie trebuie ales din rândul “cadrelor didactice” şi nu din cadrul “personalului didactic”, atrage atenţia conducerea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Astfel, un primar care este şi cadru didactic poate ocupa funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al unei şcoli, fără nici o problemă. “Este vorba de o lacună în lege. Se spune, în lege, că funcţia de preşedinte trebuie ocupată de un cadru didactic, membru al consiliului de administraţie. Asta înseamnă că şi un primar care este şi cadru didactic poate ocupa funcţia de preşedinte al consiliului. Este însă o forţare a primarilor. Acest lucru putea fi evitat  dacă în lege se menţiona că preşedintele trebuie să fie ales din cadrul persoanlului didactic. Astfel, ar fi fost înlăturat orice dubiu. Noi am solicitat acest lucru. Ce se întâmplă în cazurile în care sunt mai multe şcoli într-o localitate? Primarul o să fie preşedinte în toate consiile de administraţie?”, ne-a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ “Spiru Haret” susţin că au primit, de asemenea, informaţii de la profesori că autorităţile locale au pus ochii pe postul de preşedinte al consiliilor de administraţie ale şcolilor. “Am primit semnale din teritoriu că primarii ţin neapărat să devină preşedinţi ai consiilor de administraţie. Acest fapt nu poate să însemne decât politizare directă, clară şi eficientă.  Probabil că ar trebui să punem primarii chiar directori ai şcolilor, ca să nu ne mai complicăm. Din toamnă, administraţia locală va avea majoritate în consiliul de administraţie. Va fi şi mai uşor pentru primari să devină preşedinţi ai consiliilor de administraţie ale şcolilor. Şi până acum, mulţi primari puneau presiune pe şcoli întârziind plata salariilor sau a datoriilor unităţilor de învăţământ. De la anul va fi şi mai uşor”, ne-a declarat preşedintele executiv al FSI Spiru Haret, Marius Ovidiu Nistor.

De ce să nu fie primarii şi directori?

Preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Constantin Ciosu, susţine că primarii instalaţi în fotoliul de conducere al şcolilor ar putea avea şi părţi pozitive, dar nu cu politicienii de la noi. De ce să nu fie numiţi şi directori primarii? (ironic) Legea le permite acest lucru. Eu nu spun că un primar nu poate fi preşedinte al consiliului de administraţie. Nu aş avea nimic împotrivă, dacă această măsură ar duce la modernizarea şcolilor şi la investiţii în învăţământ. La noi, nu cred însă că aceasta va fi situaţia, ne-a declarat Constantin Ciosu.

Din toamnă, odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a educaţiei, reprezentanţii primăriilor şi cei ai consiliilor locale vor avea superioritate numerică în consiliile de administraţie ale şcolilor. Astfel, într-un consiliu de 7 cu 7 membri, autorităţile locale vor avea 5 reprezentanţi, iar într-unul de 12, primăria şi consiliul local vor avea 7 oameni. 

http://www.realitatea.net/sindicalistii-din-educatie-au-incep-protestele-si-ameninta-cu-declansarea-unei-greve-generale_809577.html

 

Protest la Ministerul Educaţiei. Sindicatele ameninţă cu declanşarea grevei generale

Au început protestele în Educaţie. Marţi, de la ora 12.30, profesorii s-au adunat în faţa Ministerului Educaţiei ca să-şi strige nemulţumirile. Este prima acţiune dintr-un şir de proteste.

 

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat că va organiza, în zilele de 2, 3, şi 4 martie, acţiuni de pichetare a sediului Ministerului Educaţiei şi că îşi consultă membrii în vederea declanşării unei greve generale în mai. Acţiunile de pichetare vor avea loc în intervalul 12.30-14.30.

Motivele principale ale acţiunilor de protest sunt salariile, faptul că nu a fost redusă cu două ore norma didactică pentru personalul didactic cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I, structura ciclurilor de învăţământ şi componenţa consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ.

Potrivit reprezentanţilor FSLI, diminuarea costului standard per elev pentru 2011 cu 22% faţă de anul trecut măsură va conduce la neacoperirea fondurilor destinate salariilor aferente acestui an.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat recent că bugetul de salarizare în sistem permite plata salariilor din învăţământ până la sfârşitul anului calendaristic 2011.

 

02 martie 2011

http://www.mediafax.ro/social/hossu-se-duce-o-campanie-de-distrugere-a-sindicatelor-8021360/

Hossu: Se duce o campanie de distrugere a sindicatelor

Afirmaţiile premierului şi ministrului Muncii despre liderii sindicali fac parte dintr-o campanie de distrugere a structurii sindicale, pentru că sindicaliştii sunt singurii care au ieşit în stradă şi se opun permanent măsurilor Guvernului, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX liderul "Cartel Alfa".

"Suntem singurii care am ieşit în stradă. Societatea civilă, din păcate trebuie să o spunem, este în incapacitate de a reacţiona, singurii opozanţi de drept am rămas noi şi, dacă nu suntem de partea lor, se doreşte distugerea. De aia s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu Legea ANI, de aia s-a modificat Legea contabilităţii şi s-a ajuns la o aberaţie, de aia s-au făcut modificări la Legea privind manifestaţiile publice şi nu mai ai voie să arunci nici cu o floare. Este o multitudine de mici picături care fac campania de distrugere a structurii sindicale", a spus preşedintele Confederaţiei "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, în replică la apelul adresat românilor de către premierul Emil Boc şi ministrul Muncii, Ioan Botiş, de a nu cădea pradă manipulării liderilor sindicali, care urmăresc doar protejarea propriilor interese.
Bogdan Hossu a afirmat că Guvernul este sancţionabil şi nu ar trebui să facă astfel de afirmaţii despre sindicate, având în vedere că nu de puţine ori a revenit, după o lună sau şase, asupra propriilor declaraţii.
Liderul sindical a precizat că sindicatele ridică trei probleme de principiu, care sunt confirmate de modificările propuse şi adoptate de Guvern la Codul Muncii.
Cele trei probleme invocate de sindicate se referă la încălcarea Constituţiei României, întrucât noul Cod al muncii nu transpune articolul 41 din Constituţie, ceea ce arată că Guvernul vrea eliminarea contractelor colective ca o metodă, nu de protecţie, ci pentru a bloca dumpingul social care se poate face, la crearea posibilităţii, prin modificarea articolului 72, ca un angajator să poată disponibiliza colectiv pe oricine şi, în acelaşi timp, a doua zi, fără nicio responsabilitate, să poată angaja pe altcineva şi la reprezentarea salariaţilor de către organizaţiile sindicale.
Premierul şi ministrul Muncii au cerut românilor "să nu cadă pradă manipulării" sindicatelor privind modificarea Codului Muncii, susţinând că liderii sindicali urmăresc doar protejarea propriilor interese şi aruncă pe piaţă afirmaţii fără acoperire legate de efectele noilor reguli pe piaţa muncii.
Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pe noul Cod al Muncii în 8 martie, la ora 10.00, iar parlamentarii pot depune amendamente până vineri, la ora 20.00. Proiectul a fost aprobat în şedinţa de luni a Executivului.
Consiliul Economic şi Social a primit, 17 februarie, spre avizare proiectul de modificare a Codului Muncii. Proiectul nu a putut fi avizat în şedinţa Plenului CSM din 24 februarie, din cauză că nu a fost întrunit cvorumul de membri necesar, lipsind de la consultare partea sindicală.
Confederaţiile sindicale au început, luni, protestele, la nivel local, nemulţumite de prevederile Codului Muncii şi de decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea în faţa Parlamentului pentru actul normativ.
În ziua în care Guvernul îşi angajează răspunderea pe Codul Muncii, sindicaliştii vor intra în grevă de avertisment şi vor picheta intrările în sediul Parlamentului. De asemenea, confederaţiile sindicale au anunţat că sindicaliştii vor intra în grevă generală din prima zi în care preşedintele primeşte pentru promulgare noul Cod al Muncii.
Liderul "Cartel Alfa" declara, în urmă cu o săptămână, că Guvernul încalcă din nou legea prin trimiterea proiectului de modificare a Codului Muncii la Consiliul Economic şi Social fără a fi discutat mai întâi în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Muncii.
"Guvernul trebuie să respecte termenul de trei săptămâni în care membrii CES vor dezbate proiectul, apoi, dacă CES tot nu se pronunţă, se poate renunţa la avizul său, care este unul formal, dar obligatoriu", preciza Hossu.

 

 

Postari mai vechi

Vizualizati postari februarie 2011

Vizualizati postari ianuarie 2011

Vizualizati postari decembrie 2010

Vizualizati postari noiembrie 2010

Vizualizati postari octombrie 2010

Vizualizati postari septembrie 2010

Vizualizati postari august 2010

Vizualizati postari iulie 2010

Vizualizati postari iunie 2010

Vizualizati postari mai 2010

Vizualizati postari aprilie 2010

Vizualizati postari martie 2010

Vizualizati postari februarie 2010

Vizualizati postari ianuarie 2010

Vizualizati postari decembrie 2009

Vizualizati postari noiembrie 2009

Vizualizati postari octombrie 2009